Actualitate
Tabăra de Vară „Bucurie în Tinda Bisericii”, la Tulgheș
Devenită deja o tradiție, în comuna Tulgheș, Protopopiatul Călimani, județul Harghita, în perioada 22-25 august 2019, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, cea de-a patra ediție a Taberei de Vară „Bucurie în Tinda Bisericii”.
Acest proiect a fost realizat de către Parohiile Ortodoxe din Tulgheș în parteneriat cu Școala Gimnazială Tulgheș și cu Primăria și Consiliul Local Tulgheș. Activitățile care s-au desfășurat pe parcursul celor patru zile au fost realizate de un grup de 15 tineri voluntari și animatori ai Asociației JoyCamps Romania, avându-l coordonator pe tânărul Dumitru Marian Rugină, fiu al comunei, care în prezent este Consilier pe probleme de tineret la Episcopia Hușilor. La tabără au participat un număr de aproximativ 140 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, fiind antrenați la diverse ateliere tematice și jocuri distractive, precum tir cu arcul, ore de orientare și supreviețuire în natură, handmade, ore de dans, muzică, istorie, spiritualitate și multe altele. Totodată au mers în drumeție și au lansat bărcuțe pe apă, confecționate în cadrul atelierelor de lucru.
Duminică, 25 august, toți participanții au luat parte la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica parohială din Tulgheș, unde s-au rugat împreună cu animatorii și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. După masă a fost organizat focul de tabără și s-a prezentat filmul taberei, o analiză a celor patru zile.
Îi mulțumim lui Dumnezeu că și anul acesta ne-a ajutat să aducem zâmbetul pe fețe și bucuria în suflet copiilor – viitorul țării noastre.
Sursa: episcopiacvhr.ro
Sursa: Ziar Harghita.
-
Politicacum 2 săptămâniRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 3 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Diverseacum O săptămânăSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Politicacum 2 săptămâniCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniStudiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță
-
Socialacum 3 săptămâniPicioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi



