Actualitate
Spania nu va fi divizată
Șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a declarat că Spania nu va fi divizată. Declarația, făcută într-un interviu pentru cotidianul german „Die Welt”, vine la o săptămână după referendumul neconstituțional organizat în Catalonia. Liderul catalan Carles Puigdemont ar urma să se adreseze parlamentului regiunii sale marți seară într-o dezbatere despre criza politică. Liderii separatiști au anticipat că la ședință va fi o declarație de independență, deși unii politicieni din coaliția de guvernare au anticipat că dacă va fi, va avea numai un caracter simbolic. Pe de altă parte, guvernul spaniol a anunțat că se opune categoric solicitării Consiliului Europei în vederea unei anchete independente urgente cu privire la acuzațiile referitoare la comportamentul brutal al poliției la referendumul organizat la 1 octombrie în Catalonia, cum a indicat comisarul pentru drepturile omului Nils Muiznieks. „Convocarea acestui referendum a fost declarată ilegală de Tribunalul Constituțional, care a cerut autorităților să blocheze orice inițiativă ce contravine acestei decizii”, a subliniat ministrul de interne spaniol, Juan Ignacio Alvarez în răspunsul său către comisarului Nils Muiznieks.(Corina U.).
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Diverseacum 2 săptămâniCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel
-
Economicacum 2 săptămâniGuvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!
-
Diverseacum 2 săptămâniSEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCe trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?



