Connect with us

Actualitate

Sevil Shhaideh, pe lista neagră

Publicat

pe

Declaraţiile premierului Mihai Tudose, referitoare la relaţia dintre Guvern şi partid, dar mai cu seamă cele legate de remaniere, au fost dezbătute de social-democraţi în şedinţa convocată marţi. Nu au fost prezenţi o seamă de lideri ai PSD, însă, la finalul discuţiilor liderul PSD, Liviu Dragnea, a dat de înţeles că situaţia este sub control, nu există o criză politică, iar lista cu miniştrii care vor fi remaniaţi va fi anunţată după Comitetul Executiv (CEx) al PSD de joi.

Conform lui Dragnea, discuţia a fost una “bună”, “lămuritoare”. La rândul său, Tudose, cel care a pus pe jar partidul după ce a afirmat, într-un interviu, că miniştrii cu probleme penale ar trebui înlocuiţi, a afirmat: „Discuţia a fost lungă, nu am fost numai noi (Tudose şi Dragnea – n.r.). S-a hotărât ca decizia finală să fie luată la CEx. Pe următoarele direcţii: raporturile dintre guvern şi partid plecând de la premiza că guvernul este politic. Lucrurile trebuie clarificate. Stabilim împreună zona de remanieri şi remaniabili, nu vă spunem acum, după şedinţa CEx”. Tudose a adăugat că a avut o scurtă discuţie şi cu preşedintele ţării, Klaus Iohannis, pe care l-a întrebat dacă este dispus săptămâna aceasta să semneze actele.

Mai mulţi social-democraţi din teritoriu au comentat situaţia, însă de la Constanţa – nici unul oficial! Conform hotnews.ro, cei mai mulţi parlamentari şi lideri locali din Constanţa par încolonaţi în spatele şefului PSD, Liviu Dragnea şi îl somează pe Mihai Tudose „să-şi ajusteze discursul”, însă unii susţin că n-ar mai vota încă o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. Totuşi, acceptă că dacă partidului va stabili aşa, o vor face.

În schimb, notează stiripesurse, spre deosebire de situaţia de la momentul demiterii lui Sorin Grindeanu, PSD pare acum mai mult mai divizat. Potrivit surselor din partid, oamenii PSD din teritoriu pun presiune pe cei doi lideri – Dragnea şi Tudose – să se împace rapid. Liderii de la centru sunt ei înşişi împărţiţi şi doresc evitarea cu orice preţ a escaladării conflictului. Dintre oamenii prezenţi şi implicaţi în alte „execuţii” (la Zgonea, Grindeanu), la şedinţa de marţi au absentat Marian Oprişan, Codrin Ştefănescu, Lia Olguţa Vasilescu şi chiar Gabriela Firea. Cu toţii apropiaţi de Dragnea, aceştia au lipsit din dezbaterea publică, cu excepţia lui Codrin Ştefănescu. Secretarul general adjunct a surprins însă printr-un discurs mult mai temperat, solicitând doar o rezolvare rapidă a situaţiei, fără afectarea partidului. Au mai lipsit şi principalele persoane vizate de Tudose: Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

Preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a susţinut nevoia unei remanieri. Potrivit unor surse din partid, poziţia lui Bădălău se datorează dorinţei acestuia de a-l vedea mazilit pe Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. Stănescu şi Bădălău au plecat la scurt timp după începerea şedinţei. În „tabăra” Tudose s-a aflat şi vicepremierul Ciolacu, om de bază a lui Dragnea în momentul demiterii lui Grindeanu, al cărui nume a fost vehiculat pentru înlocuirea lui Sevil Shhaideh la Ministerul Dezvoltării.

Potrivit unor alte surse, premierul Tudose a „jucat” cu demisia pe masă, solicitând schimbarea miniştrilor cu probleme penale, Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie, mai notează stiripesurse.ro. O decizie oficială se va lua joi, 12 octombrie, în Comitetul Executiv Naţional al PSD. Între timp, trebuie să se ajungă la o înţelege şi cu partenerii de la ALDE, care ar fi ameninţat inclusiv cu retragerea de la guvernare în cazul demiterii ministrului Viorel Ilie.

Referitor la ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, Evz.ro notează că aceasta a fost chemată miercuri la DNA, unde ar urma să-i fie schimbată calitatea procesulă în dosarul “Belina”. Aceasta ar urma să fie inculpat, în prezent fiind suspect.

Premierul Mihai Tudose a afirmat, luni, la Antena 3, că miniștrii penali din Guvern vor fi schimbați, alături de cei care nu au făcut performanță în Guvern. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse6 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul