Connect with us

Actualitate

Teritoriul care va fi primul afectat de schimbările climatice – Mediu

Publicat

pe

Oamenii din Arhipelagul Svalbard vor fi printre primii afectați cu adevărat de schimbările climatice. Chiar și aici, la doar 800 de mile de Polul Nord, aerul se încălzește simțitor. Milioanele de tone de gheață ce s-au topit odată cu schimbările climatice amenință comunitățile din zona acestui arhipelag, scrie Sky News.

Dizpozitivele plantate în ghețari au arătat faptul că după o altă vară călduroasă, gheața s-a subțiat cu doi metri. Probabil până în 2040, Oceanul Arctic nu va mai avea deloc gheață la sfârșitul verii. Acest fapt va avea consecințe catastrofice asupra urșilor polari dar și asupra altor specii. Oamenii din Svalbard vor fi printre primii afectați, aceștia fiind nevoiți să-și schimbe modul în care trăiesc de secole întregi.

În Svalbard, chiar și în anotimpul rece, plouă mai des decât ninge. Acest fapt face ca ghețarii să nu reușească să acumuleze destulă zăpadă pentru a înlocui gheața pierdută în anotimpul cald. Toate se datorează încălzirii globale și creșterii temperaturilor de pe tot globul. Un alt efect al încălzirii globale este dezghețarea solului. odificările climatice duc la dezgheațarea solului care a stat înghețat milioane de ani, iar plantele sunt și ele dezghețate. Acestea încep să se descompună și elimină gaz cu efect de seră. Mai mult de atât, crește exponențial riscul ca solul dezghețat să provoace mari alunecări de teren. Principalul oraș din Svalbard, Longyearbyen, este localizat într-o vale, înconjurat de astfel de sol ce se dezgheață. Peisajul începe să devină unul dezolant deoarece numeroase case sunt părăsite de frica alunecărilor de teren.

Fauna din zona Oceanului Arctic nu reușește să facă față cu schimbările climatice. Urșii polari sunt nevoiți să-și schimbe dieta din cauza faptului că ghețarii se topesc. În multe zone din Oceanul Arctic, populațiile de urși sunt în declin. Renii sunt și ei afectați și obligați să-și schimbe dieta. În urma numeroaselor ploi, solul devine ca o barieră impenetrabilă iar renii nu mai pot să își găsească hrana obișnuită. Puii și exemplarele bătrâne sunt în pericol de înfometare din cauza schimbării condițiilor climatice.

Dacă umanitatea continuă să adauge gaze cu efect de seră, zona Arctică pe care o cunoaștem s-ar putea să nu mai existe. În Longyearbyen, temperatura va crește mai mult ca sigur peste zona de îngheț. În arhipelag, va fi cu până la 100% mai puțină zăpadă iar ghețarii se vor retrage până la altitudini mari.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

Uncategorized2 zile ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse3 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse3 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse5 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized6 zile ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Social7 zile ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Uncategorized7 zile ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Diverse7 zile ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

UncategorizedO săptămână ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
DiverseO săptămână ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse2 săptămâni ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Viteză extremă: pixeli mai rapizi, latență redusă și mișcare mai clară AGON PRO AGP257FT: Monitor de esports cu panel Fast IPS pe bază de oxid, cu rată de refresh nativă de 1000 Hz (1050 Hz în modul OC)

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, lansează AGON PRO AGP257FT, cel mai rapid monitor din portofoliul...

Uncategorized2 săptămâni ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Top Stiri Comisarul