Connect with us

Actualitate

Euractiv: Premierul finlandez afirmă că UE este pregătită să condiţioneze finanţarea de normele statului de drept / Bulgaria şi România şi-au exprimat tranşant respingerea – International

Publicat

pe

Premierul finlandez Antti Rinne a declarat duminica aceasta că toate statele UE par a fi pregătite să accepte că acordarea de fonduri europene ar trebui condiţionată de principii democratice, a declarat el pentru postul public finlandez YLE, potrivit Rador care citează Mediafax.

Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a UE, pledează ca fondurile europene să fie condiţionate de criterii legate de statul de drept, atunci când blocul va conveni asupra noului său buget multianual.

Premierul finlandez Antti Rinne a declarat miercuri în faţa Parlamentului European că preşedinţia ţării sale a Consiliului UE va continua negocierile pentru a găsi căi de a lega mai strâns acordarea de fonduri UE şi respectul pentru statul de drept la nivelul ţărilor membre.

O inovaţie majoră propusă de Comisia Europeană pentru următorul buget este condiţionarea fondurilor UE de statul de drept. Însă cele două ţări care au mai deţinut preşedinţia între timp, Bulgaria şi România, şi-au exprimat tranşant respingerea.

„Pe moment se pare că toate statele membre sunt gata să o accepte”, a declarat Rinne vineri, după ce se întâlnise cu mai mulţi lideri din UE la Bruxelles, înaintea vizitelor pe care le va face luni în Cehia şi Ungaria.

Ungaria şi aliata ei Polonia se afla în conflict cu Comisia de ani de zile pe tema politicilor despre care aceasta afirmă că erodează mecanismele democratice de control şi echilibru din fostele ţări comuniste.

Premierul ungar Viktor Orbán, cu care Rinne ar trebui să se întâlnească luni la Budapesta, şi purtătorul lui de cuvânt Zoltan Kovacs au lansat în august o serie de atacuri la adresa Finlandei, acuzând, între altele, chiar practicile constituţionale ale ţării nordice.

Finlanda, care s-a clasat printre cele mai democratice state din lume în indicele anual al democraţiei realizat de The Economist, a respins criticile lui Orbán ca fiind nefondate.

„Scopul nu e să condamnăm vreun stat membru anume, ci e vorba de cum să-i apărăm pe europenii de rând de despotismul de a nu respecta principiile statului de drept”, a declarat Rinne.

Jyrki Katainen, actualul comisar finlandez, s-a aflat în prim-planul procesului de decizie legat de condiţionarea finanţării UE către statele membre de respectarea statului de drept de către ele.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026 Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026
Economic4 ore ago

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026

Pragul psihologic a căzut la finalul lui aprilie. Hackerii au sustras 1,08 miliarde de dolari din ecosistemul blockchain în doar...

Uncategorized20 de ore ago

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic...

Uncategorized2 zile ago

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Social2 zile ago

Deficitul de vitamina D – cum îl combatem

Vitamina D este una dintre cele mai studiate molecule din medicina modernă, depășind de mult statutul clasic de „vitamină pentru...

Diverse3 zile ago

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Economic4 zile ago

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare...

Uncategorized4 zile ago

Cum transformi un eveniment obișnuit într-o experiență de neuitat cu ospătari profesioniști

Organizarea unui eveniment reușit depinde de multe detalii, iar personalul calificat joacă un rol esențial. Descoperă cum serviciile de închiriere...

Uncategorized7 zile ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized7 zile ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorized7 zile ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

UncategorizedO săptămână ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

DiverseO săptămână ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
UncategorizedO săptămână ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse2 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse2 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized2 săptămâni ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Top Stiri Comisarul