Connect with us

Actualitate

Guardian: S-ar putea ca Brexitul să pară apocaliptic, dar noi măsuri radicale prind rădăcini – International

Publicat

pe

Cine ar îndrăzni acum să întrezărească vreo speranţă în coşmarul Brexitului? Halloween-ul e la o lună distanţă şi încă nu există vreun semn de deblocare a negocierilor. Partidul Conservator tratează în spiritul unui periculos populism de dreapta – o evoluţie ce pare tot mai abjectă din cauză că noul său lider conduce exclusiv în interesul propriei sale cariere, scrie John Harris în The Guardian, citat de Rador.

Ideea potrivit căreia nişte alegeri ar putea pune capăt acestui balamuc e subminată de nişte sondaje extrem de variate, iar multe dintre ele arată că alegerile ar duce la alt parlament dezbinat. Iar după atitudinea avută, săptămâna trecută, în Camera Comunelor şi după lipsa de remuşcări demonstrată ulterior, eventualitatea ca Boris Johnson să ajungă într-un fel la un oarecare compromis cu parlamentarii laburişti, compromis pe care să-l şi treacă prin parlament, pare acum o fantezie. Dacă doriţi o viziune a viitorului, atunci imaginaţi-vă vocea mai marilor strigând la nesfârşit „Finalizaţi Brexitul” în timp ce paralizia şi eşecul se adâncesc.

Săptămâna trecută, am fost la conferinţa Partidului Laburist, la care Brexitul era sursa de bază a furiei şi dezbinării, iar deseori, atmosfera duşmănoasă sugera de regulă o tragedie şi mai gravă. Dar am simţit totodată şi nişte zvâcniri de optimism şi am avut senzaţia unui lucru deseori neglijat: faptul că harababura noastră naţională este plină de complexe politice şi că, prin toată această harababură, răzbesc şi nişte politici care ar putea răspunde problemelor din secolul XXI.

Lista politicilor anunţate şi adoptate la Brighton ilustra nişte idei mult mai îndrăzneţe decât cele existente în manifestul partidului din 2017. Exista un Nou Acord Verde având ca obiectiv zero-carbon până în 2030, propunerile lui John McDonnell în sprijinul unei săptămâni de lucru de patru zile şi planurile vizând o companie farmaceutică de stat, desfiinţarea învăţământului privat şi un nou sistem naţional de sănătate.

Întrebarea interesantă este dacă toate astea vor fi incluse în manifest, dar, în toiul discuţiilor, se simţea sămânţa unei politici de stânga care, în sfârşit, ar orienta viitorul spre trei aspecte-cheie: originea inegalităţii din societate şi economie, modul în care tehnologia poate schimba viaţa şi felul de a munci şi necesitatea unei abordări „verzi” în aproape toate domeniile.

Asta nu înseamnă însă că succesul stângii este iminent. Evident, în calea unui asemenea succes stă însuşi Brexitul. Laburiştii au ajuns la un compromis ambiguu care va purta partidul spre nişte alegeri la care ei vor cere un nou referendum, evitând să spună de ce parte se vor situa.

Imaginea pe care laburiştii o prezintă în faţa ţării este încă marcată de o nedisimulată autopreţuire, de o ciudată admiraţie arătată liderului şi de senzaţia că mulţi dintre energicii membri proeuropeni formează o grupare stângace aiurită cu nişte oameni care se comportă, atât din punct de vedere politic, cât şi prin acţiunile lor, ca şi când am trăi în anul 1974.

Dar asta e politica britanică. De obicei, partidele mari se învârtesc în nişte cicluri îndelungate şi nesigure, vechiul tinde să stea în faţa noului, iar unei schimbări de gândire i-ar trebui nişte ani ca să devină coerentă. În cazul Partidului Laburist, îndelungatele cicluri spre anii 1945, 1964 şi 1997 sunt toate relevante. Cu toată vorbăria corbyniştilor despre o rupere totală de trecutul partidului, asemenea tendinţe sunt încă în stadiul de embrion, iar în vremuri precum cele de-acum, încetineala cu care partidul îşi adună forţele este absolut iritantă.

Dar ironia acestor vremuri e aceea că Brexitul a aruncat în aer orice noţiune de posibilitate politică, permiţând embrionilor stângii să ofere nişte motive de optimism. În toiul acestei bezne învăluitoare, ei ar putea oferi nişte licăriri care să ne facă să mergem mai departe.

de John Harris, The Guardian (traducere Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized3 zile ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Diverse3 zile ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized4 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized6 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized6 zile ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

UncategorizedO săptămână ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse2 săptămâni ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Top Stiri Comisarul