Actualitate
Anchetă epidemiologică în şcoli din trei localităţi prahovene
În două unități de învățământ din Ciorani, precum și la școli din Cioceni (comuna Albești Paleologu) și Apostolache a început, vinerea trecută, o anchetă epidemiologică pentru depistarea eventualelor cazuri de TBC în rândul elevilor și al personalului didactic. Măsura a fost luată după ce o profesoară de muzică din Urlați, care a predat în cursul anului școlar trecut în aceste școli, a descoperit în vacanța de vară că suferă de TBC. În prezent, aceasta nu mai predă și urmează tratament, dar în instituțiile respective se efectuează o anchetă epidemiologică, sub îndrumarea dr. Adela Bolgiu, coordonator al programului TBC la nivel județean, care își desfășoară activitatea în cadrul dispensarului TBC din Ploiești, din cartierul Cina. O echipă formată din patru asistenți medicali din cadrul acestui dispensar a făcut deja teste elevilor și profesorilor din două instituții de învățământ din Ciorani și dintr-o școală din Cioceni, dar nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire, ne-a precizat dr. Adela Bolgiu. Urmează să se realizeze testări și la Apostolache. Familia profesoarei respective nu a contractat boala. (http://ziarulprahova.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



