Connect with us

Actualitate

Proiect: Despăgubiri pentru terenurile agricole distruse de animale sălbatice, precum porci mistreți – Esential

Publicat

pe

Deputatul PNL Florin Roman a depus, la Senat, un proiect de lege ce prevede ca proprietarii de terenuri agricole să încheie asigurare de răspundere obligatorie față de terți, ca în caz de pagube produse de animale sălbatice asupra culturilor, despăgubirile să nu fie plătite, integral de aceștia, scrie Mediafax.

În prezenta lege, la capitolul despăgubiri, este prevăzut că „Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.”

Astfel, modificarea legii clarifică „asigurarea obligațiilor” și asigură proprietarul terenului, că în cazul daunelor, nu va trebui să suporte, integral, paguba.

„Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic numărul 407/2006: La articolul 13, după alineatul 5, se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: proprietarul/deținătorul/gestionarul fondului cinegetic va încheia asigurare de răspundere obligatorie față de terți.”, prevede proiectul legislativ.

„Obligația instituită prin prezenta propunere legislativă vizează, în primul rând asigurarea garanție că proprietarului culturilor distruse i se va acoperi paguba, iar pe de altă parte, că proprietarului/ deținătorului/gestionarului fondului cinegetic îi va fi mai ușor să suporte o primă anuală de răspundere obligatorie față de terți, decât să acopere integral valoarea prejudiciului cauzat de animalele sălbatice.”, se arată în expunerea de motive.

Inițiatorul afirmă că distrugerile provocate de animalele sălbatice, în special porcii mistreți, asupra terenurilor agricole, afectează atât munca fermierilor, cât și culturile proprietarilor terenurilor, care uneori, neavând asigurare, trebuie să plătească în totalitate pagubele.

„În ultimii ani, au devenit din ce în ce mai dese atacurile animalelor sălbatice, în special porcii mistreți, asupra culturilor agricole. Pagubele produse fermierilor pe terenurile agricole sunt semnificative uneori constatându-se distrugeri în proporție de 18 %, 20 %. Alteori, mistreții calamitând, în proporție chiar și de 80 % suprafețele cultivate.”, mai este explicat în motivația inițiatorului.

Deputatul PNL consideră că la acest capitol, prevederile din prezenta Lege a vânătorii sunt inaplicabile, în unele situații, deoarece autoritatea publică centrală nu plătește, întotdeauna, din propriul buget, despăgubirile, iar proprietarii terenului sunt cei care suportă consecințele.

„Anual, și din cauza înmulțirii necontrolate animalelor sălbatice, proprietarii pot pierde sume considerabile de bani, foarte puțin dintre aceștia fiind despăgubiți. Deși și prin Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic numărul 407/2006 se reglementează aspectul despăgubirilor pentru pagube produse de către animalele sălbatice, transpunerea în practică este de cele mai multe ori deficitară dacă nu chiar inexistentă.”, conchide inițiatorul.

Proiectul a fost depus la Senat, primă Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized11 ore ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse13 ore ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

UncategorizedO zi ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

Uncategorized2 zile ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

Uncategorized2 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

Uncategorized2 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse3 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized4 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized4 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social5 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

UncategorizedO săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

UncategorizedO săptămână ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO săptămână ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO săptămână ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

DiverseO săptămână ago

Livrarea de flori în Chișinău din România și străinătate: ghid

Distanța nu mai este un impediment pentru a-ți arăta afecțiunea, a felicita o persoană dragă cu ocazia zilei de naștere...

UncategorizedO săptămână ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

DiverseO săptămână ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized2 săptămâni ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Top Stiri Comisarul