Connect with us

Actualitate

​INTERVIU Medicul Sandra Alexiu: Primul lot de vaccin antigripal din farmacii s-a terminat, s-a dat ca pâinea caldă. Oamenii se vaccinează, e un trend bun – Sanatate

Publicat

pe

​Primul lot de vaccin antigripal din farmacii a fost deja epuizat, „s-a dat ca pâinea caldă”, afirmă, într-un interviu pentru HotNews.ro, Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov. „Este un trend foarte bun, faptul că oamenii se vaccinează este minunat”, subliniază Sandra Alexiu. În ceea ce privește dozele de vaccin antigripal cumpărate de Ministerul Sănătății șiadministrate gratuit categoriilor cu risc, acestea se lasă încă așteptate în cabinetele medicilor de familie, chiar dacă Ministerul Sănătății a anunțat că vaccinul a ajuns în țară.

„Ceea ce este foarte bine însă este că sunt foarte mulți care vor să se vaccineze, sunt foarte mulți care deja s-au vaccinat, umblă lumea disperată. S-a terminat primul lot de vaccinuri din farmacii. Am pacienți care au vrut să se vaccineze mai devreme și au căutat disperați, au început să facă turul farmaciilor. Primul lot de vaccinuri din farmacii s-a dus, s-a dat ca pâinea caldă. Este deja un trend bun, e foarte bine că populația face asta. Chiar dacă se vaccinează puțin mai devreme, și e posibil ca în februarie să mai scadă efectul, să nu mai fie așa de bine apărați, faptul că se vaccinează este minunat. Și sunt foarte mulți care cer pentru copii. Bine că nu muncim degeaba, deja se vede”, spune Sandra Alexiu.

În ceea ce privește vaccinurile administrate gratuit categoriilor cu risc, cumpărate de Ministerul Sănătății, Sandra Alexiu a explicat că „Nu au cum să ajungă în cabinete în clipa în care anunță Ministerul că a cumpărat, Ministerul anunță când vaccinul intră la Unifarm, cel mai probabil. Apoi, mai întâi ajunge în ‘punctele fierbinți’ – asta înseamnă centre de refugiați, imigranți, zone de risc mare, cu colectivități, spitale, nu știu de ce întotdeauna consideră că la medicii de familie trebuie să ajungă ultimele. Așa că la noi ajunge ce rămâne.”

Ministerul Sănătății a achiziționat anul acesta 1,5 milioane de doze de vaccin anti-gripal, cu 200.000 mai mult față de anul trecut, pentru imunizarea persoanelor din categoriile cu risc cu vârsta de peste 3 ani. Vaccinul achiziționat acoperă 4 tulpini gripale, având formula recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. De cele 1,5 milioane de doze de vaccin anti-gripal achiziționate de Ministerul Sănătății beneficiază gratuit persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate, copiii, bătrânii instituţionalizaţi și personalul medical.

Ministerul Sănătății a cumpărat, de asemenea, și 10.000 de doze de vaccin anti-gripal pentru imunizarea copiilor între 6 luni și 3 ani, din categoriile cu risc de îmbolnăvire – cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, hepatice, neurologice metabolice, renale, diabet zaharat, obezitate, sindromul imunodeficienței primare sau astm. Anul trecut, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătății, au fost vaccinati 2.377 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 3 ani.

Vaccinul antigripal este administrat gratuit, în cabinetele medicilor de familie, doar categoriilor considerate cu risc. Restul persoanelor care doresc să se vaccineze trebuie să cumpere vaccinul din farmacii. Prețul unei doze de vaccin antigripal în farmacie este în jur de 50-60 de lei.

„De obicei, trebuia în jur de 15 octombrie, poate chiar 1 octombrie, să fie deja la noi. Anul acesta a fost însă o problemă pentru că una dintre tulpinile din vaccin a apărut mai târziu. Este o problemă la nivel internațional, vaccinul vine mai târziu în toată lumea, fiindcă sursa de la a patra tulpină a trebuit să fie schimbată. Vaccinul este compus din 4 tulpini și una dintre ele a fost decisă mai târziu decât se întâmpla de obicei. Din această cauză, toată schema vaccinului, care e aceeași pentru întreaga lume, a fost decisă cu o mică întârziere. Din acest motiv, calendarul din toată lumea s-a decalat”, precizează Sandra Alexiu.

Președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a subliniat că vina pentru întârzierea vaccinului în cabinete nu aparține autorităților din România: „Ai noștri au altă vină: că medicii de familie trebuie să se ducă să își ia singuri vaccinurile de la Direcțiile de Sănătate Publică, la medicii de familie trimit vaccinuri ultima dată etc.”

„Din fericire, anul acesta au luat puțin mai multe vaccinuri și au cumpărat vaccin tetravalent – au investit aproape de 4 ori suma față de anul trecut. Au cumpărat cel mai nou vaccin, vaccin tetravalent, nici nu mă așteptam ca anul acesta să facă această investiție. Nici nu știu dacă mai există vaccin trivalent sau dacă mai ia cineva”, spune medicul.

Totuși, Sandra Alexiu are emoții în legătură cu cantitatea de vaccinuri care va ajunge în cabinetele medicilor de familie: „Anul trecut, spre exemplu, am avut colegi în București care au cerut 500-600 de doze de vaccin și au primit 20.”

  • Epidemie de gripă în România la începutul acestui an, soldată cu 196 de decese

În România a fost declarată oficial, la începutul acestui an (pe 30 ianuarie), epidemie de gripă, care s-a încheiat oficial după aproape 3 luni.

Epidemia a fost declarată oficial după ce se înregistraseră 54 de decese cauzate de gripă. Numărul total de decese, până la finalul epidemiei, a fost de 196.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized18 ore ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse20 de ore ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

Uncategorized2 zile ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

Uncategorized2 zile ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

Uncategorized2 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

Uncategorized2 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse3 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized5 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized5 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social5 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

UncategorizedO săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

UncategorizedO săptămână ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO săptămână ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO săptămână ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

DiverseO săptămână ago

Livrarea de flori în Chișinău din România și străinătate: ghid

Distanța nu mai este un impediment pentru a-ți arăta afecțiunea, a felicita o persoană dragă cu ocazia zilei de naștere...

UncategorizedO săptămână ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

DiverseO săptămână ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized2 săptămâni ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Top Stiri Comisarul