Connect with us

Actualitate

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat lista secțiilor de votare unde diaspora va putea vota la alegerile prezidențiale – Esential

Publicat

pe

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare pentru românii din diaspora la alegerile prezidenţiale din noiembrie, arată lista publicată de Autoritatea Electorală Permanentă. În total, AEP a aprobat 835 de secţii de votare în străinătate, cele mai multe fiind în Spania – 143. Românii din diaspora, care au ales să îşi exprime opţiunea la urnă şi nu prin corespondenţă, au la dispoziţie câte trei zile, pentru fiecare tur de scrutin.

Potrivit listei publicate de AEP, dintre cele 143 de secţii din 99 de localităţi spaniole, o parte sunt deschise în hoteluri, centre culturale, centre comerciale sau, de exemplu, în Guissona, în „Aventura Park”- un spaţiu dedicat evenimentelor pentru copii, transmite Agerpres.

În Madrid, AEP a aprobat organizarea a nouă secţii de votare.

În Italia au fost aprobate 142 de secţii de votare, dintre care cinci la Roma, împărţite la Ambasadă, Consulat, respectiv Institutul Cultural Român. La Milano, pe lista AEP figurează trei secţii de votare, toate pe Via Oglio 20, unde este o şcoală.

În Aosta, secţia de votare pentru cetăţenii români a fost stabilită în biblioteca localităţii, iar în Matera românii pot vota în complexul comercial „Il Circo”.

În Germania, AEP a aprobat 79 de secţii de votare, iar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 72, dintre care 18 sunt la Londra. Printre spaţiile în care va exista o secţie de votare, în Londra, se numără şi restaurantul „Dracula”.

Românii din Franţa pot vota la prezidenţiale într-una dintre cele 50 de secţii aprobate de AEP. Cinci dintre aceste secţii sunt în Paris. Toate cele trei secţii de votare stabilite pentru românii din Marsilia sunt în hoteluri, potrivit listei publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.

AEP a aprobat înfiinţarea a 37 de secţii de votare în Republica Moldova, dintre care 12 sunt în Chişinău.

În Belgia au fost aprobate 23 de secţii de votare, iar în Austria – 17.

În Irlanda, dintre cele 16 secţii aprobate, 10 sunt la Dublin, toate la Royal Dublin Society. Românii din Cork pot vota la primăria localităţii.

Românii din Afganistan pot vota în una dintre cele două secţii de votare aprobate în bazele NATO din Kabul, respectiv Kandahar.

Lista cu secţiile de votare, cu adresele acestora, este disponibilă pe site-ul oficial al Autorităţii Electorale Permanente şi trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit AEP, „misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condiţiilor logistice minimale pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare precum şi pentru aducerea la cunoştinţă alegătorilor din străinătate a sediilor acestora”.

De asemenea, puncta AEP duminică, „Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare către Autoritatea Electorală Permanentă, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinatate, precum şi către formaţiunile politice care participă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, de îndată ce au fost întocmite”.

Alegerea preşedintelui României în diaspora va avea loc pe parcursul a trei zile, pentru fiecare tur de scrutin: 8, 9 şi 10 noiembrie – pentru primul tur şi 22, 23 şi 24 noiembrie – pentru al doilea tur. De asemenea, românii din străinătate care s-au înregistrat online pot vota şi prin corespondenţă. Potrivit portalului oficial www.votstrainatate.ro, 43.003 de români stabiliţi în altă ţară au ales această variantă.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse8 ore ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic3 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized4 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate5 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized5 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized5 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized6 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate6 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse6 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

EconomicO săptămână ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

EconomicO săptămână ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

UncategorizedO săptămână ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

ActualitateO săptămână ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

UncategorizedO săptămână ago

Service Renault București pentru întreținere, diagnoză și reparații

Alegerea unui service Renault Bucuresti este importantă pentru menținerea mașinii în stare bună și pentru rezolvarea corectă a problemelor care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Top Stiri Comisarul