Connect with us

Actualitate

Protest în București: ”Și pe bicicliști îi așteaptă cineva acasă” – Esential

Publicat

pe

Bicicliștii din București sunt așteptați să participe, duminică, în Piața Universității, la protestul „Și pe bicicliști îi așteaptă cineva acasă!”. Manifestanții vor să atragă atenția șoferilor și autorităților cu privire la existența lor în trafic.

Protestul va avea loc la ora 16.00 în Piața Universității, iar participanții vor așeza bicicletele la marginea trotuarului, una în spatele celeilalte, de la Universitate spre Piața Romană, transmite Mediafax.

Mesajele manifestanților vor fi atașate pe biciclete pentru a putea fi citite de șoferii din trafic. Nu va fi afectat trafic pietonal, spun organizatorii. Totodată, organizatorii protestului spun că au depus la Direcția Rutieră a Poliției Române mai multe propuneri de modificare a Codului Rutier (OUG 195/2002), între care eliminarea interzicerii mersului cu bicicleta pe drumurile publice până la vârsta de 14 ani, permiterea utilizării bicicletei pe trotuar, până la vârsta de 8 ani, scăderea amenzilor în cazul bicicliștilor, deoarece, în prezent, lipsa soneriei la bicicletă este sancționată cu sume cuprinse între 870 și 1.160 lei, mai mult decât multe dintre abaterile făcute la volanul unei mașini.

Organizatorii protestului „Și pe bicicliști îi așteaptă cineva acasă” mai cer introducerea de noi indicatoare, după modelul unora similare din alte țări europene (utile încurajării deplasărilor nemotorizate), reglementări privind circulația trotinetelor electrice, măsuri mai simple pentru aplicarea de sancțiuni în cazul opririi neregulamentare a autovehiculelor, amenda aplicându-se direct proprietarului mașinii aceasta putând fi transferată către șofer dacă proprietarul mașinii vine cu acesta la sediul poliției în 15 zile de la aplicarea sancțiunii, posibilitatea aplicării de sancțiuni autorităților publice atunci când execută lucrări care pun în pericol viața participanților la trafic, introducerea noțiunilor „bandă pentru biciclete” și „bandă comună pentru transportul public și biciclete”, precum și posibilitatea ridicării mașinilor parcate neregulamentar, indiferent unde sunt oprite – în acest moment legea nu permite ridicarea mașinilor parcate pe trotuare, spații verzi etc.

„Din păcate, agresivitatea din traficul rutier este tot mai evidentă, iar autoritățile poartă partea lor de vină. De exemplu, dacă autoritățile locale ar fi direcționat măcar 1% din fondurile alocate infrastructurii dedicate mașinilor către proiecte de realizare de rute pentru biciclete, dezvoltarea infrastructurii din București ar fi putut fi deja comparabilă cu cea din alte orașe europene. Nici în privința legislației lucrurile nu stau mai bine. Cu toate recomandările făcute de-a lungul anilor de experții în mobilitate, Codul Rutier nu conține suficiente măsuri pentru a descuraja agresivitatea din trafic și pentru a proteja categoriile de participanți la trafic vulnerabili”, spun organizatorii protestului.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Antonia Roman Antonia Roman
Diverse16 ore ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
Diverse21 de ore ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

Uncategorized23 de ore ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

Diverse2 zile ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

Diverse2 zile ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Diverse2 zile ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Actualitate4 zile ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized6 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

UncategorizedO săptămână ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

DiverseO săptămână ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
UncategorizedO săptămână ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

DiverseO săptămână ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

DiverseO săptămână ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casinoO săptămână ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

Uncategorized2 săptămâni ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

Uncategorized2 săptămâni ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

Uncategorized2 săptămâni ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Foosball pentru evenimente cu energie, competiție și socializare naturală

Un eveniment reușit are nevoie de momente care îi fac pe participanți să se implice fără efort. Nu toate activările...

Uncategorized2 săptămâni ago

Flyere personalizate pentru promovarea ofertelor și serviciilor

Materialele tipărite rămân utile în campaniile desfășurate local, la evenimente sau în punctele de vânzare. Prin flyere personalizate, o companie...

Actualitate2 săptămâni ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Top Stiri Comisarul