Actualitate
Fanii prezenți pe “Ilie Oană” declanșează o nouă procedură disciplinară pentru România!
După partida România-Kazahstan, scor 3-1, meci jucat la Ploiești, observatorul de joc a făcut un raport suplimentar pentru ceea ce s-a întâmplat în tribune. Macedoneanul Vasko Dojcinovski a notat că, în ciuda apelurilor făcute la staţia de amplificare, mai mulţi dintre cei prezenţi au folosit laserele pentru a-i deranja pe adversari. În plus, au fost folosite şi elemente pirotehnice. Pentru că suntem recidivişti, sunt şanse foarte mari să fim pedepsiţi!
Au mai existat precedente
În ultimii ani am ajuns să fim cunoscuţi la forurile europene pentru frecvenţa neobişnuit de mare cu care apelăm la TAS. Vara trecută, oficialii Viitorului nu s-au putut bucura cu toată inima pentru câştigarea titlului din cauza memoriului depus de FCSB pentru un presuspus viciu de regulament. Acum trecem la un alt nivel.
Laserele puse în nenumărate rânduri în ochii adversarilor la meciul cu Kazahstan l-au determinat pe observator să scrie acest lucru în raport. Asta, pe lângă amintirea momentelor în care au fost aruncate petarde şi au existat scandări xenofobe!
Aşa că ne putem aştepta la o nouă pedeapsă, de genul celei primite pe 18 septembrie 2015. Atunci când am riscat să jucăm fără spectatori un meci care s-a dovedit capital pentru calificarea noastră la Euro 2016. Doar am riscat deoarece priceperea avocaţilor FRF a făcut ca pedeapsa să fie amânată pentru preliminariile Euro 2020! Și asta, deoarece pedeapsa era venită pentru o competiţie sub egida FIFA, nu UEFA. Au rămas în vigoare însă amenzile cumulate de 110.000 de euro, iar suspendarea a fost reportată pentru următoarele preliminarii UEFA. (www.republikanews.ro ).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Diverseacum 2 săptămâniCum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?



