Cum a apărut o zonă de promenadă pe faleză, la ideea Regelui Carol I
Parcul Central – una dintre cele mai frumoase zone de pe brațul Borcea era, în urmă cu aproape 130 de ani, un loc mlăștinos și plin de țănțari. Imaginea l-a îngrozit pe Regele Carol I, care le-a sugerat celor care conduceau orașul la acea vreme, să transforme zona într-un loc de promenadă.
Costel Tudor: ”În 1890, Regele Carol face o deplasare la Cernavoda, pentru a inaugura podul de peste Dunăre, realizat de inginerul Anghel Saligny. La întoarcere, vizitează Călarașiul – în speranța că lucrurile din port se mișcau mult mai bine (Regele era nemulțumit de felul în care se desfășura navigația în zonă). Timp de două zile, Majestatea Sa face plimbări în zonă și descoperă un fost curs al bratului Borcea – un loc mlăștinos, cu țânțari, care îl deranjează și îl neliniștește. După discuții cu primarul și cu alte autorități de la acea vreme, Regele Carol I le sugerează să transforme acest loc într-o zonă de promenadă, un parc care să îi bucure pe locuitori. Peste 13 ani de la această vizită, autoritățile se hotărăsc să transforme acest loc sălbatic într-un parc, iar fondurile alocate erau, la acea vreme, de 40.000 de lei.
După câțiva ani, Regele Carol I revine la Călărași, chiar în port, să vadă dacă recomandările lui au prins contur și a fost plăcut impresionat de felul în care arăta parcul – construit în doar un an de zile. În aceeași perioadă, în zonă se ridicau alte două clădiri construite după planurile inginerului Anghel Saligni : Căpitănia Portului Călărași (realizată în doi ani) și Gara Fluvială – de unde aveau să plece spre Cadrilater, în perioada interbelică, suite înregi de intelectuali români, cu misiuni de culturalizare și românizare a teritoriului de dincolo de Dunăre”.
”Domnule director, sper că elevii dumitale au progresat în ceea ce privește cunoașterea limbii franceze !”
Majestatea Sa, Regele Carol I a ajuns de mai multe ori pe malul Borcei. La una dintre vizite, și-a dorit să participe la o lecție de franceză, la un liceu din oraș. Întâmplarea a rămas în istorie.
Costel Tudor: ”Majestatea Sa era un bun vorbitor de limbă franceză, dar nu toți elevii erau la nivelul așteptat de rege. Probabil, mulți nu s-au descurcat din cauza emoțiilor, nu în fiecare zi vine un rege să asiste la ore…Când s-a reîntors în zonă, în timpul altei vizite pe care a făcut-o la Chiciu (în apropierea orașului Călărași), regele a fost întâmpinat de directorul liceului, Ghe. V. Constantinescu. ”Domnule director, sper că elevii dumitale au progresat în ceea ce privește cunoașterea limbii franceze!” – a spus Regele Carol I. Întâmplarea aceasta a fost povestită chiar de directorul institutiei, într-o primă monografie pe care a publicat-o în 1910, la puțin timp după vizita Majestății Sale. De altfel, regele a iubit această zonă, iar de numele său se leagă un alt lucru important: decizia de a decolmata brațul Borcea și de a face posibilă navigarea. Statistica din anul 1938 arată că din portul de la Călărași plecau zilnic 36 de tone de grâu, cu destinația Austria și Germania. Nu întâmplător, tot în acea perioadă a funcționat Bursa de cereale și mărfuri, unde se stabilea prețul grâului pentru întreaga Românie.
Securiștii, speriați de o pufoaică uitată într-un vagon plin cu grâu
Costel Tudor: ”Sunt foarte multe întâmplări care au avut loc, de-a lungul timpului, în port. Unul dintre muncitorii care lucrau în zonă – se numea Gheorghe Spirescu, și-a uitat pufoaica într-un vagon plin cu grâu, care urma să ajungă în Uniunea Sovietică, în contul despăgubirilor de război. Muncitorul și-a dat seama că îi lipsește pufoaica abia după ce vagonul fusese sigilat, dar nimeni din jur nu mai avea curajul să îl deschidă. Propaganda comunistă de la momentul respectiv făcea mare tam-tam pe ajutoarele frățești pe care poporul român le primea din partea Uniunii Sovietice. Peste aproximativ trei luni de zile, au sosit alte vagoane în gara de la Călărași. Într-unul dintre vagoane, după ce a fost desfăcut, s-a găsit o pufoaică – cea care a creat mari emoții celor de la Securitate. Până la urmă, și-au dat seama că este vorba despre pufoaica muncitorului Gheorghe Spirescu. Documentul fusese clasat între timp, nu trebuia cercetat pentru a nu se afla un adevăr istoric. Această întâmplare dovedește, de fapt, cum s-au purtat sovieticii cu românii, și nu numai cu ei”.
La intrarea în parc sunt ruinele Portului Călărași – construit după planurile lui Saligny
Costel Tudor: ”Foarte aproape de intrarea în parc se află ruinele primei gări de personal, inaugurată în 1886. Clădirea a găzduit, ultima oară, un post de poliție. Alături de această ruină se află o altă clădire aflată în paragină – fosta vamă. Și tot în acest loc a funcționat Bursa de cereale și mărfuri, unde veneau țăranii cu căruțele pline cu cereale, pe care le vindeau samsarilor – aceștia le încărcau pe șlepuri și, apoi, le exportau. Activitatea portuară a fost vie până prin anii 80.
Clădirea unde au ajuns elitele României, transformată în depozit de sare. Acest lucru i-a accentuat degradarea
Pe aleile Parcului Central din Călărași au mers, de-a lungul timpului, nume importante ale istoriei și culturii românești: I. L Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Ionel Teodoreau, Mircea Eliade – care veneau deseori la Teatrul Comunal. Clădirea era, la acea vreme, una impresionantă. A fost construită după planurile inginerului Pelianu, iar lucrările au durat mai puțin de un an.
La inaugurare, Teatrul Cultural era o clădire frumoasă și impunătoare, cu patru turnuri pe colțuri, cu un bufet impresionant unde ajungeau personalitațile orașului care veneau aici să bea cafea sau o bere de la Casele celebre ale Bucureștiului (inclusiv de la Capșa). De-a lungul timpului, clădirea a fost afectată de mai multe evenimente: a fost incendiată înainte de Primul Război Mondial, a avut de suferit și în urma cutremurului din noiembrie 1940, iar după Revoluție a fost preluată de anumiți afaceriști care au transformat-o într-un depozit de sare. Totuși, există depus un proiect pentru ca aceastaă fosta bijuterie a orașului să fie reabilitată și refăcută (așa cum era la inagurare, în 1904) și, evident, să aibă o destinație culturală”
Crucea celor 51 de nume – un loc de pelerinaj in centrul parcului
Costel Tudor: ”În Parcul din Călărași există și o cruce, unde orice trecător poate citi cu ușurință, 51 de nume. Sunt numele marinarilor de pe șalupa ”Teleorman”, care și-au pierdut viața într-un naufragiu pe Dunăre, produs în octombrie 1912. Pe vas erau, în total 101 marinari, care au plecat din Portul Călărași pentru a ajunge la Ostrov. Din păcate, vremea neprielnică și o manevră greșită a celui care conducea vasul au provocat scufundarea. Crucea este opera sculptorului Gheorghe Boboc, iar locul unde e amplasată a devenit un loc de pelerinaj și pietate pentru cei care ajung în zonă”.
”Mașina de tocat vise” – oamenii aruncă bani și își pun dorințe
Costel Tudor: ”Cea care atrage atenția în parc este ” Mașina de tocat vise”. Mulți s-au intrebat ce ascunde aceasta metafora: visele spulberate ale celor care credeau în soarta Combinatului Siderurgic, sau visele celor din 1989 care sperau într-o viață mai bună. Mai ales tinerii își puneau aceste întrebări. Mulți dintre ei vin la monument, pun bani și spun dorințe, cu speranța că visele lor se vor împlini…”
Orașul Călărași are 8 monumente din oțel. Toate au fost create în vara anului 1998, când a fost organizată o tabără de sculptură, la care artiștii au folosit ca material de lucru metal de la fostul Combinat Siderutgic. Fiecare creație a primit nume sugestive: ”Mama lup”, ”Vehiculând speranțe”, ”Flux”, ”Ecvestră”, ”A nu fi este stare eternă”, ”Carele Zeilor”. Cea mai cunoscută este ”Mașina de tocat vise” – realizată de Ionel Cojocariu și amplasată chiar pe faleza parcului.
