Connect with us

Actualitate

Trump anunță că va da publicității un nou transcript al unei convorbiri cu Volodimir Zelenski – Esential

Publicat

pe

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, sâmbătă, că transcriptul unei a doua convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi publicat în viitorul apropiat de Casa Albă.

”Avem încă un transcript care apare, ceea ce este foarte important. Vă voi da un al doilea transcript, pentru că am avut două convorbiri telefonice cu preşedintele Ucrainei”, a spus Trump la baza militară Andrews, potrivit Agerpres. Liderul american a adăugat că al doilea transcript va fi probabil difuzat marţi, 12 noiembrie.

La 25 septembrie a fost publicată stenograma convorbirii telefonice avute în 25 iulie de Donald Trump cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. În respectiva convorbire s-a discutat şi despre investigaţia pentru corupţie desfăşurată de autorităţile de la Kiev împotriva fiului fostului vicepreşedinte american Joe Biden şi care ar fi fost oprită în urma intervenţiei acestuia din urmă.

”Există multe discuţii despre fiul lui Biden, că Biden a oprit investigaţia şi mulţi doresc să afle despre aceasta, aşadar dacă aţi putea face ceva cu procurorul general ar fi minunat. Biden s-a lăudat că a oprit investigaţia, deci dacă aţi putea vedea despre ce este vorba … Pentru mine sună oribil”, i-a spus Trump lui Zelenski.

Acesta din urmă i-a răspuns că este ”la curent cu această situaţie” şi l-a asigurat că viitorul procuror general ucrainean se va ocupa de această problemă. ”Viitorul procuror general va fi 100% omul meu, candidatul meu (…) El sau ea va examina această situaţie, în mod specific compania pe care aţi menţionat-o în acest caz. Ideea investigării acestui caz este să restabilim corectitudinea, aşadar ne vom ocupa de aceasta”, l-a asigurat Zelenski, cerându-i lui Trump ca în cazul în care dispune de informaţii suplimentare utile acestei investigaţii să le pună la dispoziţia Ucrainei.

Această convorbire, interceptată de serviciile secrete americane, a fost urmată de un denunţ intern al unui membru al acestor servicii, declanșându-se astfel procedura de punere sub acuzare a președintelui american care a cerut unui stat străin anchetarea contracandidatului său în alegerile din 2020, Joe Biden.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

⚡ Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru prevenirea deteriorărilor majore

 Introducere Alegerea unei echipe pentru lucrări la acoperiș este o decizie importantă, deoarece de aceasta depinde siguranța întregii locuințe. În...

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026 Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026
Economic2 zile ago

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026

Pragul psihologic a căzut la finalul lui aprilie. Hackerii au sustras 1,08 miliarde de dolari din ecosistemul blockchain în doar...

Alergie vs. intoleranță alimentară Alergie vs. intoleranță alimentară
Social2 zile ago

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar...

Uncategorized2 zile ago

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic...

Uncategorized4 zile ago

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Social4 zile ago

Deficitul de vitamina D – cum îl combatem

Vitamina D este una dintre cele mai studiate molecule din medicina modernă, depășind de mult statutul clasic de „vitamină pentru...

Diverse4 zile ago

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Economic5 zile ago

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare...

Uncategorized6 zile ago

Cum transformi un eveniment obișnuit într-o experiență de neuitat cu ospătari profesioniști

Organizarea unui eveniment reușit depinde de multe detalii, iar personalul calificat joacă un rol esențial. Descoperă cum serviciile de închiriere...

UncategorizedO săptămână ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

UncategorizedO săptămână ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

UncategorizedO săptămână ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Diverse2 săptămâni ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
Uncategorized2 săptămâni ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse2 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse2 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Top Stiri Comisarul