Connect with us

Actualitate

Un bărbat a fost condamnat la aproape 7 ani de închisoare după ce și-a biciuit fiicele în vârstă de 6, 8 și 11 ani – Esential

Publicat

pe

Un bărbat din Alba care și-a bătut fiicele, în vârstă de 6, 8 și 11 ani, cu biciul, după ce au vopsit câinele pe picioare cu vopsea albastră, a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare. Sentința Judecătoriei Aiud nu este definitivă, transmite Mediafax.

Judecătoria Aiud l-a condamnat, ca primă instanță, la 6 ani și 10 luni de închisoare cu detenție pe bărbatul din Alba care, în luna iulie, și-a bătut cu biciul cele trei fetițe de 6, 8 și 11 ani.

Pedeapsa a fost dată în condițiile în care martorii din proces au declarat că nu este pentru prima dată când bărbatul le-a agresat pe fete, iar acesta și-a recunoscut vina.

Potrivit motivării sentinței, în luna iulie 2019, bărbatul le-a bătut pe fetițe cu biciul pentru că a găsit câinele „murdar pe picioare cu o culoare albastră”, iar în timp ce le lovea le-a spus „vă bat până vă omor”, „dacă mâine vine poliția vă omor”, însă din declarațiile martorilor a rezultat că acesta le agresa pe fete în mod repetat și le înjura, iar pe mama lor o împiedica să le ajute în aceste situații.

„Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu se ocupă de îngrijirea minorelor, le neglijează, (…) le înjură frecvent pe acestea și le vorbește urât numindu-le <proastelor și nebunelor>, le agresează fizic în mod repetat lovindu-le cu biciul pe care-l ține în casă în scop de intimidare și le amenință cu acte de violență și cu moartea. Inculpatul are frecvent stări de nervozitate necontrolată și nemotivată pe fondul cărora se manifestă agresiv față de cele trei minore, creând în familie un sentiment de teamă, astfel încât mama minorelor nu intervine de frică, cu atât mai mult cu cât este și ea agresată fizic, sau este împiedicată de inculpat să intervină, cum s-a întâmplat în data de 22.07.2019 când a fost izolată afară, inculpatul închizând ușa pentru a rămâne singur cu minorele și a le agresa fizic”, se arată în motivarea sentinței.

Psihologii care le-au evaluat pe fete au stabilit că prin agresiunile la care au fost supuse, fetelor le-a fost pusă „în primejdie gravă dezvoltarea morală, fizică și intelectuală (…) acestea prezentând semne ale abuzului fizic și emoțional și ale neglijării, ce le-a provocat deja tulburări comportamentale și emoționale, cu efecte asupra dezvoltării lor”.

Pe lângă condamnarea la 6 ani și 10 luni de închisoare cu detenție, instanța a dispus ca bărbatul să le plătească celor trei fetițe câte 30.000 de lei, daune morale.

Sentința Judecătoriei Aiud nu este definitivă, bărbatul având dreptul să facă apel, la o instanță superioară.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

⚡ Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru prevenirea deteriorărilor majore

 Introducere Alegerea unei echipe pentru lucrări la acoperiș este o decizie importantă, deoarece de aceasta depinde siguranța întregii locuințe. În...

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026 Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026
Economic2 zile ago

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026

Pragul psihologic a căzut la finalul lui aprilie. Hackerii au sustras 1,08 miliarde de dolari din ecosistemul blockchain în doar...

Alergie vs. intoleranță alimentară Alergie vs. intoleranță alimentară
Social2 zile ago

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar...

Uncategorized2 zile ago

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic...

Uncategorized4 zile ago

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Social4 zile ago

Deficitul de vitamina D – cum îl combatem

Vitamina D este una dintre cele mai studiate molecule din medicina modernă, depășind de mult statutul clasic de „vitamină pentru...

Diverse4 zile ago

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Economic5 zile ago

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare...

Uncategorized6 zile ago

Cum transformi un eveniment obișnuit într-o experiență de neuitat cu ospătari profesioniști

Organizarea unui eveniment reușit depinde de multe detalii, iar personalul calificat joacă un rol esențial. Descoperă cum serviciile de închiriere...

UncategorizedO săptămână ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

UncategorizedO săptămână ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

UncategorizedO săptămână ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

UncategorizedO săptămână ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Diverse2 săptămâni ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
Uncategorized2 săptămâni ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse2 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse2 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Top Stiri Comisarul