Connect with us

Actualitate

Elveția extinde la nivelul întregii țări tehnologia care le permite pasagerilor să se urce în tren fără bilet. Taxarea se face automat la finalul călătoriei, chiar dacă pasagerul merge și cu autobuzul sau tramvaiul – Industrie Feroviara

Publicat

pe

Elveția extinde în toată rețeaua sa feroviară una dintre cele mai moderne sisteme de taxare din lume, bazat pe o aplicație de mobil. Practic, dacă pleci din orașul A în orașul B cu trenul și apoi în acel oraș mai trebuie să iei trei stații autobuzul și două stații tramvaiul, nu este nevoie să cumperi bilet înainte. ci ești taxat automat la finalul călătoriei. Tehnologia a fost testată de operatorul feroviar de stat SBB – CFF pe 15.000 de useri, dar acum este extinsă la întreaga rețea feroviară.

Tehnologia este furnizată de o aplicație numită Fairtiq care este prezentă în mai multe țări. Vorbim practic de automatizare, fiindcă cei care folosesc aplicația trebuie să-și dea check-in când începe călătoria și apoi să apese butonul de STOP la final, chiar dacă în drumul lor au folosit nu doar trenul, ci și autobuz, tramvai sau transport maritim.

Aplicația vede unde este user-ul, cu ce mijoc de transport se deplasează și calculează la final tariful întregii călătorii, luând apoi banii de pe card. Aplicația este excelentă fiindcă agregă mai multe moduri de transport într-un singur sistem de taxare. Trebuie spus că aplicația nu cuprinde însă toate sistemele de transport în comun, ci doar cu cele incluse într-un parteneriat.

Aplicația este gândită să-i ofere user-ului prețul cel mai mic. Dacă, spre exemplu, călătoria ar fi fost acoperită de un abonament pe o zi, user-ul este taxat conform tarifului din acel abonament, mai mic decât dacă persoana și-ar fi cumpărat bilet clasic chiar înainte de călătorie.

În timpul călătoriei aplicația generează un bilet provizoriu care poate fi verificat de controlori.

Dacă uită să dea check=out la finalul călătoriei, pasagerilor le este reamintit acest lucru în aplicație.

Elveția este celebră pentru trenurile sale punctuale, caurate și multe, atingând aproape orice comună. Numărul de pasageri s-a dublat din 1980 până în prezent și se estimează că va crește cu 50% până la jumătatea secolului. Joi, parlamentul a aprobat un plan de investiții de 12 miliarde dolari pentru a crește capacitatea rețelei până în 2035.

Sursa: International Railway Journal

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized21 de ore ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized22 de ore ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing23 de ore ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Diverse2 zile ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

Uncategorized2 zile ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

Uncategorized3 zile ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

Uncategorized3 zile ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse3 zile ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

Uncategorized4 zile ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

Uncategorized4 zile ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

Uncategorized4 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

Uncategorized4 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse5 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized7 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized7 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social7 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

UncategorizedO săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Top Stiri Comisarul