Actualitate
După lovitura de la Înalta Curte, procurorul suspendat Negulescu – din nou în discuţia Secţiei disciplinare a CSM
Fost șef al ANAF: “Negulescu Mircea, probleme, mă?”
Fostul procuror al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, Mircea “Portocală” Negulescu, a trecut de la o extremă la alta: de la înregistrările incalificabile în care dădea sfaturi soțiilor persoanelor cercetate, la atitudinea de luni de la Înalta Curte de Casație și Justiție, despre care se spune că a fost extrem de umilă, plângându-se de faptul că a plecat de acasă din cauza presiunilor la care este supus.
Astăzi, în jurul prânzului, în cadrul ședinței Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii vor fi luate din nou în discuție cele trei dosare conexate care conțin rapoartele Inspecției Judiciare referitoare la abaterile sesizate de “n” persoane sau “autosesizate” de această instituție, ca urmare a foarte deselor apariții în spațiul public a unor dialoguri controversate purtate de fostul procuror al DNA Ploiești.
Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va lua din nou astăzi în discuție cele trei dosare conexate referitoare la abaterile disciplinare ale fostului procuror al Direcției Naționale Anticorupție Mircea Negulescu, actualmente suspendat și din funcția de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, unde a cerut să fie transferat la începutul acestui an.

Pe rol se vor afla trei dosare conexate – 3/P/2017, 6/P/ 2017 și 9/P/ 2017 – în care părți vor fi, practic, Negulescu și Inspecția Judiciară, instituție care a ajuns la concluzia că procurorul suspendat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina se face vinovat de săvârșirea mai multor abateri disciplinare.
Însă lovitura cea mai dură din ultima perioadă pe care a primit-o fostul procuror al DNA Ploiești este soluția pronunțată luni de către magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-au respins recursul la decizia Consiliului Superior al Magistraturii de suspendare a sa din magistratură, decizie luată în luna februarie a acestui an.
Minuta deciziei civile nr. 270, pronunțată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție: “Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Negulescu Mircea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, împotriva Încheierii din 28 februarie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr.2/P/2017. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2017”.
Potrivit informațiilor apărute în mass-media centrală, Negulescu ar fi expus în fața instanței de judecată care a luat hotărârea menționată o situație cataclismică în ceea ce îl privește. Acesta ar fi relatat cum a plecat de acasă din cauza presiunilor, cum se simte amenințat de jurnaliști și cum și-a lăsat în locuința din Ploiești două pisici care au rămas în grija unor vecini…
„Negulescu Mircea, probleme, mă?”
O reacție ieșită din comun a avut, pe pagina personală de facebook, fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar. După ce Mircea Negulescu, zis Portocală, a primit verdictul instanței Înaltei Curți de Casație și Justiție privind respingerea recursului la suspendarea sa, Blejnar a comentat pe facebook atitudinea avută de fostul procuror al “unității de elită a DNA” în fața judecătorilor Instanței Supreme.
“Negulescu Mircea, probleme, mă? Câtă ipocrizie să te prezinți la Înalta Curte ca o “victimă a nedreptăților” și totodată mare iubitor de pisicuțe! Tocmai tu, mă?! Cum ziceai tu că ești? “Animal de pradă”, “distrugător de destine”?
Am auzit că ai plâns în fața judecătorilor că nu mai eşti procuror! Vai, tocmai tu? Tu, durul, care erai fără frică mai acum un an… Mai știi? Voiai să … Stai, cum ai zis? Ah, mi-am amintit … Ziceai să te “ajut” să cutremuri România. Să-ți dau “marfa”, să-ți stric Crăciunul, căci ești ateu și oricum nu mergi la biserică. (Mai știi pe cine doreai, nu? ) Ce ți-am spus atunci îți spun și astăzi: hai, sictir!”, a fost reacția lui Sorin Blejnar pe pagina sa de facebook.
Probabil, în zilele următoare, vor apărea și variantele persoanei/ persoanelor despre care vorbește fostul șef al Fiscului în postarea sa. Variante care ar putea fi destul de restrânse ca număr…(http://ziarulprahova.ro ).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



