Actualitate
BCE a decis să mențină sprijinul acordat economiei
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină sprijinul acordat economiei atât timp cât va fi necesar, lăsând nemodificate dobânzile, în așteptarea creșterii inflației, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Într-un comunicat de presă al BCE, instituția precizează că, la ședința care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menținut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.
Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Oficiul european de statistică (Eurostat), rata anuală a inflației în zona euro a rămas stabilă în luna septembrie, la 1,5%.
Luna aceasta, FMI a cerut BCE și altor bănci centrale să nu renunțe la programul de relaxare cantitativă „până când există indicii ferme că inflația a revenit la țintă”.
Misiunea principală a BCE este stabilitatea prețurilor, definită ca o creștere a prețurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Timp de aproape trei ani, inflația în zona euro s-a situat sub ținta de 2% avută în vedere de BCE și, conform noilor estimări, nici în următorii ani nu se va apropia de obiectivul țintă. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



