Connect with us

Actualitate

Salariul minim din Uniunea Europeană, între 300 și 2.000 de euro / Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim. România, printre statele europene cu cel mai scăzut salariu minim – Esential

Publicat

pe

Salariul minim în statele europene este între 300 și 2.000 de euro. Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim, iar în Albania, aspirantă la aderarea la clubul european, este cel mai scăzut salariu minim. România se află, alături de Bulgaria și Ungaria, printre țările cu cele mai scăzute salarii minime.

Publicația spaniolă Cope, preluată de Rador, scrie că, odată cu sosirea noului an, noul guvern de la Madris, sindicatele şi angajatorii au convenit asupra creşterii salariului minim interprofesional (SMI) pentru 2020 până la 950 de euro pe lună. Dar care este salariul minim în restul ţărilor europene?

Salariul minim a crescut în 20 de ani de la 485,70 în 1999, la 950 de euro azi, o creştere de peste 85%. Cu toate acestea, aceşti 950 de euro sunt încă departe de principalele economii ale Uniunii Europene (UE).

Luxemburg – 2.142 de euro pe lună. Nu numai că este cel mai mare salariu minim din UE, ci este şi din lume. Pentru a pune aceste date în context, site-ul Numbeo spune că în ţara central-europeană costul vieţii este cu 47% mai scump decât în Spania.

Circa 1.500 de euro pe lună se înregistrează într-un grup select de ţări, conduse de Regatul Unit (1.760) şi Irlanda (1.707), urmate de Olanda (1.654), Belgia (1.594), Germania (1.584) şi Franţa (1.539).

Salariul minim sub 1.000 de euro pe lună

Dacă unii angajați câştigă 1.000 de euro sau mai puţin într-un loc de muncă în care desfăşoară o activitate pentru care ar trebui să primească mai mult, cea mai mare parte dintre ţările UE au un salariu minim sub o mie de euro, începând cu Spania (în prezent 900, care va ajunge la 950 de euro) şi continuând cu ţara vecină, Portugalia, cu 741 de euro. Alte state mediteraneene, cum ar fi Grecia (758), sunt la acest nivel.

Cele mai mici salarii din Europa de Est

Bulgaria (312 euro), România (466 de euro ) sau Ungaria (487 de euro) sunt ţările în care salariul minim este printre cele mai scăzute dintre statele membre. Naţiunile baltice nu sunt departe de ele: 607 de euro în Lituania, 430 în Letonia şi 584 în Estonia.

Ţările candidate pentru a intra în clubul continental precum Albania, Muntenegru, Macedonia şi Serbia nu ajung în niciun caz la 300 de euro pe lună.

Ţări fără salariu minim: 6 din cele 28 de state membre ale UE nu au salariu minim

Acestea sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia. Motivul salariului minim reglementat este de a garanta un venit minim pentru clasele inferioare, iar în aceste ţări salariul mediu este între cele mai mari din Europa. Danezii primesc, în medie, aproape 3.000 de euro, o sumă similară cu cea primită de suedezi. Desigur, în aceste ţări viaţa este mai scumpă. O ţară apropiată şi similară cu a noastră, Italia, a avut în 2017 un salariu mediu de peste 2.500 de euro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 zile ago

⚡ Reparații acoperiș București – Intervenții rapide pentru prevenirea deteriorărilor majore

 Introducere Alegerea unei echipe pentru lucrări la acoperiș este o decizie importantă, deoarece de aceasta depinde siguranța întregii locuințe. În...

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026 Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026
Economic4 zile ago

Peste 1 miliard de dolari furați din cripto în 68 de atacuri din 2026

Pragul psihologic a căzut la finalul lui aprilie. Hackerii au sustras 1,08 miliarde de dolari din ecosistemul blockchain în doar...

Alergie vs. intoleranță alimentară Alergie vs. intoleranță alimentară
Social5 zile ago

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar...

Uncategorized5 zile ago

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic...

Uncategorized6 zile ago

La ce să fiți atenți atunci când căutați un fotograf pentru nunta voastră

  Organizarea unei nunți presupune o multitudine de decizii importante, iar alegerea fotografului este una dintre cele mai sensibile. Fotografiile...

Uncategorized7 zile ago

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Social7 zile ago

Deficitul de vitamina D – cum îl combatem

Vitamina D este una dintre cele mai studiate molecule din medicina modernă, depășind de mult statutul clasic de „vitamină pentru...

DiverseO săptămână ago

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

EconomicO săptămână ago

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Cum transformi un eveniment obișnuit într-o experiență de neuitat cu ospătari profesioniști

Organizarea unui eveniment reușit depinde de multe detalii, iar personalul calificat joacă un rol esențial. Descoperă cum serviciile de închiriere...

Uncategorized2 săptămâni ago

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorized2 săptămâni ago

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către:   Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

Uncategorized2 săptămâni ago

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Diverse2 săptămâni ago

SEO pentru „search demand shaping”: cum pot firmele influența ce caută utilizatorii în Google

În mod tradițional, SEO a fost construit în jurul cererii existente: firmele analizau ce caută utilizatorii și își optimizau conținutul...

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
Uncategorized2 săptămâni ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse3 săptămâni ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse3 săptămâni ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Top Stiri Comisarul