Connect with us

Actualitate

Brexit privează Europa emergentă de unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Cine va mai susţine extinderea acum? – International

Publicat

pe

Nu a fost întotdeauna relaţia cea mai fericită sau cea mai lipsită de tensiuni, dar Marea Britanie și țările din Europa emergentă au fost pentru mult timp cei mai buni prieteni. La urma urmei, Marea Britanie a fost unul dintre primii susținători ai extinderii către est a Uniunii Europene. Totuși, trebuie remarcat faptul că acest lucru nu a fost exclusiv din motive altruiste: Marea Britanie a susținut o Uniune Europeană mai mare, mai flexibilă, ca o contrapondere la presiunea franco-germană pentru o integrare mai profundă, scrie Emerging Europe, citată de Rador.

Într-un episod al serialului de comedie fără egal din Marea Britanie „Yes, Minister”, personajul Jim Hacker, ministrul fictiv al afacerilor administrative, discută despre relația Marii Britanii cu ceea ce era pe atunci Comunitatea Economică Europeană, cu intrigantul şi arogantul său secretar permanent, Sir Humphrey Appleby. Sir Humphrey explică faptul că Marea Britanie are același obiectiv de politică externă, „cel puțin în ultimii 500 de ani: de a crea o Europă dezbinată”.

Hacker se întreabă apoi: „Dar cu siguranță suntem dedicați idealului european? Dacă nu, de ce a făcut presiuni Marea Britanie pentru o creștere a numărului de membri?” „Deoarece cu cât are mai mulți membri, cu atât mai multe certuri se pot stârni, cu atât devine mai inutilă și mai neputincioasă”, răspunde Sir Humphrey. Oricât de bine intenționat (sau altfel) se poate să fi fost impulsul Regatului Unit pentru extindere, după cum subliniază James Ker-Lindsay de la London School of Economics, în lucrarea sa din 2017, „The UK and EU Expansion in Western Balkans” (UK şi extinderea UE în Balcanii de Vest), o astfel de susţinere a extinderii face ca plecarea Marii Britanii să fie cu atât mai remarcabilă şi mai ironică.

În 2004, când Uniunea Europeană a primit Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia (precum și Cipru și Malta) în club, în ceea ce a fost cea mai mare extindere din istoria sa, Marea Britanie – împreună cu Danemarca – a fost singurul stat membru existent care și-a deschis pe deplin piața muncii pentru cetățenii noilor state membre. „Ulterior, a sprijinit aderarea Bulgariei și României în 2007, precum și aderarea Croației în 2013.

În același timp, s-a considerat că este un avocat puternic al extinderii ulterioare. Timp de mai mulți ani, Regatul Unit a fost în fruntea eforturilor de a promova aderarea Turciei la bloc. De asemenea important este că a dat o voce puternică eforturilor de a încuraja țările din Balcanii de Vest să se alăture UE – o poziție care a fost strâns legată de eforturile sale de stabilizare a Bosniei și Herțegovinei și a Kosovo”, a scris Ker-Lindsay.

Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit din 1997-2007, a fost un susținător deosebit de aprig al extinderii, nu în ultimul rând după războaiele iugoslave din 1992-95 și după războiul din Kosovo din 1999. Blair era convins că numai aderarea la Uniunea Europeană va aduce o încheiere o dată pentru totdeauna a conflictelor de interetnice din Balcanii de Vest.

O privire asupra evenimentelor din Balcani din ultimele 12 luni ar sugera că el s-a dovedit a fi avut cel puțin parțial dreptate.

Macedonia de Nord a fost de acord să-și schimbe numele (și să facă acest lucru la sfârșitul a trei decenii de dispute cu Grecia), tocmai pentru că a fost ademenită cu morcovul aderării la UE. Faptul că unii membri ai UE – în special Franța – amenință acum că vor pune capăt speranțelor Macedoniei de Nord (cel puțin pentru viitorul apropiat) riscă să ofere avânt naționaliștilor macedoneni care vor renunțarea la menţiunea ‘de Nord’ din noul nume al țării, la un moment dat.

De asemenea, atât Serbia, cât și Kosovo sunt conștiente de faptul că Uniunea Europeană oferă ambelor țări o cale de salvare dintr-un impas care altfel ar putea continua pentru decenii.

În timp ce Marea Britanie și-a domolit sprijinul pentru extindere, către sfârșitul anului 2013, a făcut asta ușor. Apoi, premierul David Cameron, care a vorbit la Bruxelles în luna decembrie a acelui an, a arătat o nouă linie când a spus: „Când ne gândim că țări precum Serbia și Albania vor adera într-o zi la UE, trebuie să găsim o modalitate de a încetini accesul fiecăreia pe piețele muncii, până când vom putea fi siguri că acest lucru nu va provoca imigrări masive.

Aștept cu nerăbdare să continuăm cu extinderea, dar într-un mod care să recupereze încrederea și sprijinul popoarelor noastre”. Unii analiști au susținut că sprijinul Regatului Unit pentru extinderea către est este cel care a permis Brexit-ul și că schimbarea de abordare a lui Cameron a venit prea târziu: că, până atunci, migrația era o problemă-cheie în Marea Britanie, aderarea la UE fiind învinuită pe larg pentru pierderea percepută a controlului de către guvernul britanic.

Acest lucru este extrem de îndoielnic: imigrația nu a fost niciodată o problemă atât de mare pentru britanici, așa cum ar vrea politicienii de dreapta să se creadă. La cele mai recente alegeri generale din Marea Britanie, din decembrie 2019, mai puțin de 20% dintre alegători au afirmat că este important. Mai mult, deși declarațiile oficiale sugerează altfel, în practică abordarea guvernului britanic în materie de imigrație probabil se va schimba foarte puțin după Brexit.

Marea Britanie are nevoie de imigranți și orice relație va apărea în cele din urmă cu UE, lucrătorii vor continua să fie bineveniți. Ţineţi minte: libertatea de mișcare va supraviețui, chiar dacă va purta un alt nume, foarte diferit. Ceea ce nu va supraviețui este capacitatea Marii Britanii de a influența (sau de a împiedica) procesul decizional al UE. Asta se încheie pe 31 ianuarie.

Fără îndoială, în pofida spuselor lui Sir Humphrey, Brexit a reunit Uniunea Europeană mai mult ca oricând.

Nu a fost niciodată atât de unită. Provocările cu care se confruntă Europa – creșterea lentă, guvernanța zonei euro, migrația, datoriile, securitatea la frontieră și populismul – în niciun caz nu au dispărut. Nici Europa nu a găsit un consens asupra modului în care trebuie să le abordeze. Dar modul ferm în care toate cele 27 de țări membre au abordat negocierile cu Marea Britanie a demonstrat acel unison care a lipsit înainte de 2016.

Poate cel mai bun exemplu în acest sens a venit în octombrie anul trecut când, citând nevoia de unitate, guvernul polonez – probabil, după Brexit, cel mai eurosceptic din bloc – a respins public sugestia unui parlamentar conservator cu rădăcini poloneze, Daniel Kawczynski, ca Varșovia să respingă solicitarea Marii Britanii pentru o scurtă extindere a Brexit. Guvernul actual al Poloniei este disperat să reformeze UE (sau, poate, să preia rolul lui Sir Humphrey Appleby, de a stârni probleme).

La fel și alții. Cu toate acestea, la fel ca Sir Humphrey, ei știu că singura cale de a face acest lucru este din interior. Poate Polonia să devină noul promotor al extinderii? Țările din Balcanii de Vest – și Caucaz – cu siguranță speră asta. (Emerging Europe, preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized49 de minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized24 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul