Connect with us

Actualitate

Despre Cîțu, fără Cîtu, la audiere. Senatorii PNL consideră că lipsa lui e o greșeală. Testarea economică a lui Daniel Zamfir – Finante & Banci

Publicat

pe

Daniel Zamfir. Îl știți, e senatorul ăla care luptă mereu împotriva băncilor cu legi neconstituționale. Uitați un caz recent aici. La fel, cum știți, săptămâna trecută l-a invitat pe Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, la audiere în Comisia economică să discute despre împrumuturile pe care le face România. Nu a putut ajunge. Împreună cu o altă comisie, cea de buget-finanțe, au mai făcut o adresă pentru marțea asta. De aici începe comedia.

De precizat că Zamfir este și președintele Comisiei economice din Senat.

Nu avem cum să nu facem referire la ce s-a cerut în adresa respectivă. Cei care s-au uitat pe pagina de Facebook a lui Florin Cîțu au văzut că a publicat scrisoarea. De asemenea, au observat lipsa de educație financiară a celor care au făcut cererea de audiere. Cîțu era chemat, potrivit documentului, pentru a vorbi despre “politica de creditare derulată de Ministerul Finanțelor”. Practic, Cîțu era invitat să vorbească despre ceva care nu se află în atribuțiile Ministerului. Cererea puteți vedea și aici.

Ministrul chiar le-a răspuns, în scris, că Ministerul nu se ocupă de așa ceva, ci băncile comerciale.

Auzindu-l pe Zamfir ce vorbește în timpul discuțiilor din cadrul acestor comisii reunite, am avut câteva semne de întrebare vizavi de înțelegerea sa cu privire la anumiți termeni economici. Prin urmare, i-am adresat o întrebare economică de bază cu privire la subiect. Așa cum veți vedea la finalul acestui articol, la început s-a eschivat cu declarații politice, iar când am insistat să-mi răspundă, a preferat să plece.

Pe de altă parte, poate că și Florin Cîțu ar trebui să vină și să facă lumină în cazul acelor șefi de la Gorj care au fost mutați la Galați și București pentru că ar fi sesizat organele de cercetare penală în privința unei firme ce este deținută de familia deputatului liberal Dan Vîlceanu.

Chiar senatorii PNL din Comisii au spus că ar fi trebuit să vină Cîțu la audiere și că este o greșeală că a refuzat.


Așteptarea actorilor și a publicului

Primele două persoane în sală la ora 10:40 eram eu și cu o domnișoară, reporter la o televiziune. Pe la ora zece fără zece au început să apară senatorii, împreună cu doamnele care se ocupă de partea logistică.

Pe la 10:55 erau în sală cam 5-6 senatori, membri ai comisiilor economice și de buget-finanțe.

Doi dintre ei se întrebau dacă vine ministrul Finanțelor. Noi, cei din presă, știam că nu vine.

Între timp, pe la ora 11 fix, alți doi discutau despre faptul ca au o delegație din Macedonia de 5 persoane și vor trebui sa se vadă cu ea peste câteva zile, seara.

Unul dintre ei îi spune celuilalt: „Al tău știe limbi străine?” (presupun că se referea la consilier)
Celălalt răspunde râzând: “Cum să nu, cânta și macenonește”.

Pe la 11,09 sala s-a mai umplut, pe scaune, la masă, erau peste 10 senatori, dar lipsea Daniel Zamfir. În continuare șușoteau unii, de la PSD, dacă îl așteaptă. Unul a spus: “Nu vine”.

O reporteriță de la TV, cu o jachetă roșie, face un live în care transmite că Florin Cîtu fuge de audieri și amintește, trunchiat, despre cele două scrisori dintre Cîțu și Comisiile reunite.

Daniel Zamfir a sosit la 11:18. O singură televiziune a mai sosit, iar o parte dintre scaunele de lângă un perete erau pline, probabil de consilieri.

Monologul lui Zamfir

Nu vom relata tot monologul, că e plictisitor și se învârte în jurul aceleiași idei. A durat aproape 9 minute.

Ce spune Zamfir:

„După cum știți, aveam pe ordinea de zi invitarea ministrului Finanțelor Publice și vă sunt dator cu două lucruri. Anume că ieri la sfârșitul zilei, undeva la ora 18:18 am primit un fac de la Ministerul Finanțelor Publice prin care ne anunța următorul lucru: Referitor la adresa dvs. vă informăm că Ministerul Finanțelor Publice nu se ocupă cu politica de creditare a țării și nici de contractarea de datorie publică. Dacă nu cumva este o confuzie sau o eroare de redactare a invitației pe care ne-ați făcut-o vă informăm că alte instituții, respectiv băncile comerciale se ocupă de politica de creditare a țării.

Permiteți-mi să mă opresc din citirea acestei adrese. Nu știu ce să cred. Poate cineva dintre dvs. Mă limpezește și pe mine. Așa ceva, din punctul meu de vedere, nu am văzut în cei 7 ani de când sunt parlamentar.

După cum constatați, nu a venit niciun reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice. Aflăm din această adresă semnată de ministrul Finanțelor Publice, că nu ministerul Finanțelor se ocupă de politica de creditare, ci băncile. Având în vedere seria de neclarități semnalate în invitația pe care ne-ați trimis-o, ne exprimăm speranța că odată cu clarificarea aspectelor semnalate, secretariatul comisiei va reformula invitația în termeni economico-financiari consacrați.

Secretariatul, imediat foarte conștiincios, imediat după venirea acestei adrese a retrimis la ora 19:15 o adresă ministrului de Finanțe în care spune: Dorim să menționăm că invitația a fost adresată domnului ministru de către președinții celor două Comisii și nu de către secretariatul comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital. (…) Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește funcția de administrare a datoriei publice. Reiterăm solicitarea de a participa la Comisie.

A citit apoi din două texte de lege din care reiese că prezența membrilor Guvernului este obligatorie, una din Regulamentul Senatului, iar cealaltă din Constituție.

Astfel a dat de înțeles că un membru al Guvernului încalcă atât Constituția, cât și Regulamentul Senatului.

El a continuat spunând că ministrul Finanțelor nu vine pentru că are lucruri de ascuns, în legătură cu „împrumuturile frenetice, plățile pe care le-a făcut din acele împrumuturi și abuzul în serviciu pe care îl face și este de notorietate abuzul în legătură cu directorul ANAF de la Gorj, cel care a înaintat o plângere penală în legătură cu suspiciunea faptelor de evaziune fiscală pe care firma unui coleg de partid, a domnului Vîlceanu, le-a comis”.

El a fost susținut de un coleg PSD, Viorel Arcaș (senator PSD, șeful Comisiei de buget-finanțe din Senat), care a venit cu teorie că nu l-a lăsat Orban pe Cîțu să vină la Comisii. Tot el a afirmat că în cerere era vorba și de administrarea datoriei și ar fi trebuit să vină. Zamfir și colegul său s-au susținut unul pe altul că ministrul era obligat să vină.

Senatorii PNL consideră că trebuia să vină Cîțu

Eleonora Carmen Hărău, senator PNL, a susținut că „faptul că ministrul Cîțu nu a răspuns este, în opinia mea, fără discuție, o greșeală”.

Apoi a continuat:

„Ce să vă explice dvs., domnule președinte? Dvs., anterior invitației domnului Cîțu „știți precis”, că are lucruri de ascuns. Ați ținut-o, și dvs. si domnul coleg Arcaș tot într-o declarație politică împotriva unui om care ocupă…”

Ea a fost întreruptă de Viorel Arcaș, care a început să vorbească, pentru a da de înțeles că nu a făcut astfel de declarații.

Hărău: Vă rog să mă lăsați să termin.

Arcaș: Să-mi dați o declarație de-a mea, dacă ați văzut.

Hărău: Toată peiorația dvs. legată de conspirația Guvernului Orban de a nu veni aici. Vă rog să vă mai gândiți la un lucru. Nu visează Cîțu dimineața, dacă se trezește rău, să împrumute bani.

Daniel Zamfir intervine: Visează spioni ruși, da haideți…

Hărău: Dacă nevoile Trezoreriei solicită plăți pe care dvs. le-ați lăsat restante, omul este obligat să se împrumute și se împrumută la dobânzi foarte mici.

Zamfir întrerupt-o și i-a solicitat să facă un dialog, iar după ce ea a spus că vrea să termine ce a început, el s-a plâns de tonul ei care e „mai apăsat”.

Hărău a reafirmat că ar fi trebuit ca ministrul Cîțu să vină și să-și asume o “ceartă” cu Zamfir, pentru că altceva nu poți face decât să te „cerți cu președintele” când ești Cîțu.

După câteva mici discuții, Hărău a ținut să amintească că Zamfir este inginer.

„Stimate domnule inginer Zamfir, creditarea o fac băncile”, a spus ea.

Tanczos Barna, de la UDMR, a intervenit spunând că ar fi participat la o discuție cu ministrul, dacă ar fi venit, dar dacă nu are ocazia, se retrage. Până la urmă, a rămas până la sfârșit.

Zamfir a tot revenit la ideile din monologul de la început și cu răspunsul venit de la Cîțu.

Romulus Burlacu, senator PNL, a precizat că ar fi fost bine să fi venit Cîțu. De asemenea, amintit că și Eugen Teodorovici împrumuta bani, dar nimeni nu l-a chemat pentru asta la audiere. Tot el a spus că este o chestiune personală între Zamfir și Cîțu și toată lumea știe.

Zamfir a încercat să nege, spunând că nu are o chestiune personală și că ar trebui să vină să spună „De ce se împrumută?”.

Din nou, Zamfir reamintit că potrivit Constituției ar fi trebuie ca ministrul să vină.

Nu mai detaliem discuțiile, pentru că s-au învârtit în cerc.

În final s-a decis să se mai facă o adresă, dar de data asta formulată corect.

Testarea cunoștințelor economice ale lui Zamfir

Având în vedere desele declarații ale sale cu privire la motivele pentru care dorește să știe de ce se împrumută statul, asta mi-a dat de gândit. Dacă ar fi citit ce scrie presa economică, nu ar mai fi trebuit să ceară așa ceva. Se știe care este necesarul de finanțare al țării în acest an, așa că nu prea are logică să dezbați așa ceva. Bine, doar dacă nu știi ce este necesarul de finanțare.

Astfel, la final, i-am adresat câteva întrebări lui Zamfir. Judecați voi dacă știe:

– Ce este necesarul de finanțare?

Zamfir: Necesarul de Finanțare îl stabilește categoric Ministerul de Finanțe.

– Din ce este format? Are 2 categorii.

Zamfir: Nu discutăm despre…

– Ceea ce ați discutat aici are legătură cu necesarul de finanțare.

Zamfir: Necesarul de finanțare îl stabilește, încă o dată, Ministerul de Finanțe, dar aflu că nu Ministerul de Finanțe stabilește politica de creditare și necesarul de finanțare.

– Necesarul de finanțare din ce este format?
Zamfir: Mulțumesc, mulțumesc mult.

A plecat în timp ce zicea „Mulțumesc”.

Dacă ar fi citit presa economică, ar fi aflat că statul se împrumută pentru că există un necesar de finanțare de 86,9 miliarde lei, în 2020. Cele două componente despre care l-am întrebat, le-am tot menționat în diverse articole, cred că cel mai recent aici, fiind vorba despre deficit bugetar și refinanțarea datoriilor care ajung la scandență anul acesta. Ăsta ar fi trebuit să fie răspunsul său, nu „Mulțumesc”. De aceea se împrumută statul în fiecare lună. Nici nu știu dacă merită acest subiect o audiere. Totuși situația de la Gorj ar trebui să primească câteva răspunsuri.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Diverse3 zile ago

Strategii eficiente pentru creșterea conversiilor online

Într-un mediu digital în care concurența este tot mai mare, creare site profesional reprezintă baza unei strategii eficiente de atragere...

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere
Actualitate3 zile ago

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania – criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea mestesugarilor pentru a-si valorifica mai...

casă casă
Diverse4 zile ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
Diverse5 zile ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse6 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse7 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized7 zile ago

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000...

Antonia Roman Antonia Roman
DiverseO săptămână ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
DiverseO săptămână ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

UncategorizedO săptămână ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

DiverseO săptămână ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

DiverseO săptămână ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

DiverseO săptămână ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Actualitate2 săptămâni ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum îți poate salva un service laptopuri din Brașov timpul și bugetul

Laptopul face parte din viața ta de zi cu zi și probabil îl folosești pentru aproape orice activitate importantă. Lucrezi...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vacanțe în Bulgaria – sejururi potrivite pentru familii, cupluri și grupuri

Bulgaria rămâne o destinație practică pentru turiștii români care își doresc plaje întinse, hoteluri bine echipate și acces rapid cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

Top Stiri Comisarul