Connect with us

Actualitate

Dan Barna: Facem ce depinde de noi ca să ajungem la anticipate; nu e o certitudine că le vom avea – Radio – TV

Publicat

pe

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi seara, la Digi24, că formaţiunea sa face tot ce depinde de ea pentru a ajunge la alegeri anticipate, însă nu este o certitudine că acestea vor avea loc, scrie Agerpres.

„Eu doar constat că modalitatea în care cele mai importante obiective nu se întâmplă sugerează acest lucru (posibilitatea unei înţelegeri PSD-PNL – n.r.) şi, dacă ne uităm cui profită, vedem că avem cele două partide care, din punctul lor de vedere, legitim, vor să scoată Alianţa USR PLUS din peisaj. Facem ce depinde de noi ca să ajungem la anticipate. (….) Nu e o certitudine că vom avea anticipate, noi ne-o dorim, preşedintele declară că şi-o doreşte, PNL declară că şi-o doreşte, dar haideţi să vedem dacă se şi întâmplă, pentru că dacă nu se întâmplă, rămânem tot în zona declaraţiilor în care avem doi mari beneficiari, PNL şi PSD, şi componenta aceasta nouă din societate care se implică politic este lăsată din nou pe dinafară”, a declarat Dan Barna.

El a arătat că PNL a promis alegeri anticipate şi primari în două tururi, iar aceste aspecte fac parte din acordul semnat cu USR.

„Primari în două tururi e fata morgana care se duce, parcă tot se îndepărtează, deci perspectiva e spre zero, iar anticipatele sunt, în momentul de faţă, un „ghici” care depinde de multe elemente. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în Senat, dinspre PSD pare că nu o să avem anticipate. Din perspectiva asta, cui profită să nu ai nici primari în două tururi, nici anticipate? Cel mai mult PSD-ului şi, într-o mare măsură la fel de mare, PNL-ului. Atunci vă întreb, e blat sau nu e blat? În noiembrie putea fi dată ordonanţă, vedeam dacă putea trece de Curtea Constituţională. Sunt multe modalităţi de a ajunge la un obiectiv. (…) Constat că obiectivele pe care le-am agreat nu au fost realizate, obiective care erau pentru România”, a susţinut preşedintele USR.

Barna a afirmat că în acordul semnat cu Ludovic Orban erau 18 puncte, care erau importante pentru România şi pentru stabilitatea ţării, care nu erau în beneficiul USR şi se va vedea în perioada alegerilor locale care va fi poziţionarea liberalilor.

„Pentru că noi nu suntem nici ALDE, nici Pro România, ca să încercăm să ne introducem oamenii în Guvern sau să încercăm să obţinem beneficii şi sinecuri. Singurele lucruri pe care le-am discutat şi negociat cu premierul Orban erau obiective care nu erau în beneficiul USR, erau pur şi simplu obiective pentru a ieşi din această criză. Or, acestea nu s-au întâmplat şi din această perspectivă o să vedem şi în perioada următoare, în cadrul alegerilor locale, o să vedem care va fi poziţionarea PNL exact în acele UAT-uri unde avem înşurubaţi primari PSD, clar favorizaţi de alegeri într-un singur tur, unde s-ar putea să fie necesară o colaborare electorală tocmai pentru a scăpa de PSD”, a spus Barna.

Liderul USR crede că România trebuie să aibă alegeri anticipate, să aibă un nou guvern cu susţinere populară, după care e de dorit ca majoritatea care va fi suficient de consistentă să poate schimba şi Constituţia.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized4 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul