Actualitate
Scutirea de taxe şi impozite pentru cazinouri, magazine şi pensiuni care se construiesc pe insule si grinduri, inclusiv în Delta Dunarii
Cu 65 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, Senatul a adoptat astăzi cotroversata intiţiativă legislativă prin care senatorul PSD Şerban Nicolae a impus scutirea de taxe şi impozite pentru cazinouri, magazine şi pensiuni care se construiesc pe insule si grinduri, inclusiv în Delta Dunarii.
Votul a fost dat după ce în prealabil membrii comisiei de Administraţie din Senat au fost convocaţi de urgenţă la o şedinţă pe a cărei ordine de zi se afla doar un punct: controversata propunere legislativă a senatorului PSD.
„Deşi comisia de administraţie de la Senat se desfăşoară în fiecare marţi, cu ordinea de zi primită de vineri, tocmai ce am primit un telefon pentru a mă prezenta la şedinţă astăzi, începând cu ora 14:30. Pe ordinea de zi un singur punct: iniţiativa lui Şerban Nicolae, L123/2017, cu cazinourile pe grinduri”, semnala, pe Facebook, senatoarea USR Florina Presadă.
Ulterior, Florina Presadă a revenit şi cu explicaţii despre motivul „urgenţei”:
„Gata, am aflat şi care era urgenţa. Domnul Şerban Nicolae avea nevoie să preluăm în raportul de admitere amendamentele de la Comisia de Buget, adică inclusiv amendamentul care permite construcţia de cazinouri în arii naturale protejate şi Delta Dunarii. Era imperios necesar să facem acest lucru pentru că începând cu ora 16 domnul Şerban Nicolae îşi doreşte neapărat să votăm această lege. Pentru că, nu-i aşa, dacă revoluţia fiscală poate să mai aştepte, cazinoul în Delta Dunării devine urgenţă naţională”, precizează senatoarea USR.
Reamintim că în luna mai a anului trecut, Şerban Nicolae ieşea din sfera iniţiativelor legislative care l-au consacrat – cele vizând justiţia şi graţierea corupţilor – şi se remarca printr-un proiect care propunea regim de paradis fiscal pentru activităţi de turism, alimentaţie publică, jocuri de noroc, comerţ sau energie regenerabilă pe insule, grinduri sau alte suprafeţe de uscat care au apărut ca urmare a amenajărilor hidrotehnice sau modificărilor naturale şi care aparţin statului, dar stau nefolosite.
Proiectul legislativ propune identificarea acestor terenuri virgine, care acum „nu produc decât ierburi, ţânţari şi şerpi”, în accepţiunea iniţiatorului, transferarea lor în domeniul public al statului şi în administrarea localităţilor pe raza cărora se află, apoi valorificarea lor în scopuri economice.
În timp ce Şerban Nicolae susţine că iniţiativa va fi una aducătoare de bunăstare pentru români, urmând să aducă locuri de muncă şi activităţi economice înfloritoare, voci din Opoziţie şi societatea civilă susţin că proiectul ar putea fi cu dedicaţie pentru insula Belina.
For decizional pe acest proiect este Camera Deputaţilor unde este de aşteptat ca PSD şi ALDE să aibă din nou ultimul cuvânt. (Corina U.).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



