Connect with us

Actualitate

Cupidon în carantină, pe vremea coronavirusului: Oamenii găsesc soluții pentru întâlnirile amoroase prin intermediul aplicațiilor – Coronavirus

Publicat

pe

În noaptea în care guvernul spaniol a decis intrarea în carantină națională pentru a limita răspândirea epidemiei de coronavirus, Marcos, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a prins curaj și a invitat-o la el acasă pe femeia cu care vorbea pe tinder de trei zile, relatează Reuters într-un amplu reportaj privind experiențele amorase în vreme de carantină.

Spre marea lui surpriză, femeia a acceptat. Puțin timp după, femeia a sosit la apartamentul lui Marcos cu un taxi, purtând mănuși și refuzând să ia liftul. După ce aventura s-a consumat, femeia a insistat să îi cheme un taxi pentru a pleca acasă înainte să se lumineze de ziuă.

„Este pentru prima oară când o fată acceptă să vină acasă la mine de la prima întâlnire”, a spus bărbatul, care a refuzat să își dea și numele de familie. ”Presupun că este ultima mea întâlnire înainte ca toată povestea asta să ia sfârșit”, a mai spus el.

În timp ce guvernele impun starea de urgență pentru a combate pandemia de coronavirus, iar distanțarea socială a devenit motto-ul acestor zile, oamenii fiind puși în imposibilitatea de a mai interacționa în baruri, cafenele și restaurante, dragostea- sau cel puțin dorința- găsește o cale prin intermediul aplicațiilor de dating.

Dacă unii utilizatori precum Marcos ajung să se vadă cu persoana respectivă, foarte mulți se limitează la ”aventuri online” prin intermediul video-chaturilor, fără să își asume vreun risc din punctul de vedere al sănătății publice.

„Până nu demult totul se reducea la <Hei, vrem să ne combinăm?>, acum reacția este <Poate după coronavirus>,” spune și Grindr, un utilizator din Beirut, de 20 de ani, care a cerut să nu-i fie divulgată identitatea pentru că aplicația este interzisă în Liban.

Potrivit datelor la nivelul SUA sau, în general, la nivel global, nu s-a înregistrat o modificare substanțială a numărului de oameni care își descarcă aceste aplicații.

„Ceea ce vedem pe OkCupid este dorința reală de comunicare. În condițiile în care tot mai multă lume lucrează de acasă, iar toate planurile care țin de viața socială au fost anulate, unii se simt deja oarecum singuri și izolați”, a spus Melissa Hobley șef marketing la OkCupid.

„În multe orașe, coronavirus a devenit factorul determinant în a sparge gheața și a trimite mesaje”, a mai spus ea.

Cu toate acestea, există deja semnale că aplicațiile de dating se luptă pentru a atrage noi utilizatori în statele care au intrat în carantină națională, fenomen care este așteptat să se extindă tot mai mult.

Instalarea de astfel de aplicații a înregistrat o scădere cu 37% în Spania și cu 41% în Italia, în ultima săptămână.

Toate aceste aplicații au emis avertizări privind riscurile de sănătate, amintindu-le utilizatorilor regulile privind igiena. OK Cupid a insistat chiar că oamenii nu ar trebui să se întâlnească în persoană în timpul pandemiei, redirecționând oamenii către video chaturi. Până acum, pare că utilizatorii au ascultat recomandările, chiar dacă sunt și unii care își asumă riscuri.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized3 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized3 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized4 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse5 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized6 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized6 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Top Stiri Comisarul