Connect with us

Actualitate

O reformă administrativ-teritorială nu mai poate fi amânată, este singura soluţie pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni şi armonizarea economică şi socială între acestea

Publicat

pe

O reformă administrativ-teritorială nu mai poate fi amânată, este singura soluţie pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni şi armonizarea economică şi socială între acestea, a atras atenţia luni, la Gala Asociaţiei Municipiilor din România, preşedintele Klaus Iohannis.

„Cred că este esenţial ca modelele de bune practici să nu rămână izolate, ci să fie cunoscute, apreciate şi încurajate, întrucât promovarea lor conduce, în mod sigur, la multiplicarea reţetelor de succes şi în alte locuri. Succesul în administraţie se măsoară în impactul pe care îl au în viaţa oamenilor deciziile pe care le luaţi. De aceea, mă bucur să văd că există municipii care au făcut performanţă în domenii cheie, precum educaţie, sănătate, digitalizare, antreprenoriat, transparenţă sau turism, nu turism electoral. Observ că tot mai multe municipii devin fie ”smart city”, fie ”green city” şi sunt convins că promovarea acestor concepte şi investiţia în dezvoltarea lor reprezintă calea de urmat pentru viitorul comunităţilor noastre”, a declarat Iohannis.

Şeful statului şi-a exprimat convingerea că administraţia publică poate să devină mai eficientă şi mai performantă prin dialog, cooperare şi lucru în echipă, atât cu cetăţenii, cât şi cu celelalte instituţii, actori economici şi organizaţii ale societăţii civile. ”Doar lucrând împreună se pot construi oportunităţi de dezvoltare pentru oamenii din comunităţile în care, cu onoare, activaţi”, a adăugat preşedintele.

„Schimbările reale nu se întâmplă de la sine, ci numai după ce sunt rezolvate o serie de probleme din administraţia publică centrală şi locală. Probleme care nu sunt de ieri sau de azi, unele trenează de decenii. Vă spun, cât de poate de direct, că administraţia publică are nevoie de o schimbare consistentă de paradigmă, bazată pe o viziune pe termen lung, care să nu mai sufere întreruperi determinate de, recunoaştem, cam frecventa schimbare a guvernanţilor. Dintre urgenţe, descentralizarea este, după părerea mea, de departe una dintre priorităţile momentului. Acest proces, a devenit de-a lungul timpului, un subiect îndelung dezbătut şi menţionat, însă el nu a fost pus în practică din cauza, probabil, a superficialităţii cu care a fost tratat. Iar zilele acestea trăim iarăşi unul dintre acele momente când se încearcă schimbarea întregii baze a Codului Fiscal fără ca aceste lucruri să fie, în detaliu discutate, de exemplu, cu dumneavoastră. Sper să reuşiţi să convingeţi guvernanţii că lucrurile pot fi rezolvate şi mai bine”, a precizat Iohannis.

În opinia preşedintelui, este o realitate tristă, nu doar cazul menţionat, ci şi în alte domenii cheie, o consecinţă a faptului că în România lipseşte deseori viziunea unitară pe termen lung.

„Acum, după zece ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, cred că suntem cu toţii conştienţi că nu mai poate fi amânată o reformă administrativ-teritorială. Fără îndoială, aceasta este singura soluţie pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni şi singura prin care se poate asigura armonizarea economică şi socială între acestea. În acelaşi timp, devenită aproape o preocupare cotidiană pentru toată lumea, infrastructura de transport rămâne de multe ori restanţă care performează doar ”pe hârtie”, în studii de fezabilitate sau în hărţi frumos colorate. De aceea, trebuie făcute serioase eforturi în această direcţie, pentru că de aceste lucrări depinde, în definitiv, calitatea vieţii oamenilor”, a afirmat Iohannis.

Potrivit liderului de la Cotroceni, a venit momentul în care nu trebuie să mai căutăm responsabili pentru eşecul multor proiecte din ţara noastră.

„Este timpul potrivit să ne asumăm proiecte pe care să le putem finaliza şi care să aducă schimbări reale. Şi tocmai pentru că este nevoie de un alt mod de a administra pe termen lung comunităţile noastre, am demarat anul trecut ”Proiectul de ţară”, un plan care să ne ghideze şi să ne facă mai responsabili, dar şi mai eficienţi. Am convingerea că un astfel de demers va furniza liniile directoare pe care România trebuie să le urmeze în următoarele decenii. Cred cu tărie în esenţa acestui proiect, şi anume atingerea unui consens naţional în jurul unor obiective care să ne unească. Cu toţii ne dorim o ţară puternică şi demnă, o Românie europeană, modernă şi prosperă”, a punctat Iohannis.(Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

fotovoltaice in rate fotovoltaice in rate
Uncategorized9 ore ago

Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa fotovoltaice în rate?

România a trecut probabil pragul de 300.000 de prosumatori în 2026 – o creștere care arată că independența energetică a...

Diverse6 zile ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse6 zile ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized6 zile ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized6 zile ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

Uncategorized2 săptămâni ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

Diverse2 săptămâni ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Diverse2 săptămâni ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

Uncategorized2 săptămâni ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Diverse2 săptămâni ago

Asigurare RCA pentru motociclete, scutere si mopede — Care este diferenta fata de masini

Asigurarea RCA pentru motociclete, scutere si mopede este acoperirea de raspundere civila de care ai nevoie ca sa circuli legal...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate3 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate3 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized3 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized3 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Top Stiri Comisarul