Actualitate
Este regretabil că am ajuns în acest punct. Iohannis atacat din “interior”
Am luat act cu deplină surprindere de faptul că președintele Iohannis a trimis Curții Constituționale, astăzi, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind achiziționarea imobilului Ansamblul Conacul Brătianu de la Florica, județul Argeș, afirmă pe facebook deputatul PNL Daniel Gheorghe.
Este regretabil că am ajuns în acest punct. Parlamentul a votat în unanimitate această lege. Legea permite păstrarea casei în care familia Brătianu a scris istoria acestui neam, în patrimoniul cultural-istoric al României. Aștept opinia CCR, iar în situația profund nedorită în care sesizarea va fi admisă, voi fi primul care va ridica, din nou, problema Vilei Florica în atenția instituțiilor statului. Niciun demers nu este prea puțin pentru ca acest ansamblu să fie salvat, iar o parte a istoriei noastre să fie recuperată. Brătienii sunt parte fundamentală a identității românești ! , mai afirmă liberalul, (Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



