Connect with us

Actualitate

Ușa mînjită de sînge – Opinii

Publicat

pe

Motto: „Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței …” (Ordonanța militară 3/23.03.2020)

Google Maps Timeline mă anunță, ca de obicei, pe unde am colindat în ultima vreme. Jucăria asta a tehnologiei e un fel de oracol care știe tot: știe toate pragurile pe care le-am trecut, toate punctele noastre de referință, orice loc privilegiat de noi. De pe Google Maps Timeline postmodernul din tine își află zeii (uneori camuflați); de aici afli dacă ești workaholic, ori shopaholic, ori altcevaholic. Invenția asta s-ar vrea ea însăși omniscientă: știe ce praguri ai mai trecut, ce uși ai mai deschis și ce axă ține laolaltă lumea în care și odată cu care te învîrți. Ciudat însă, Google Maps Timeline îmi spune că, în ultimele săptămîni, am călătorit neobosit din dormitor pînă la ușa apartamentului, de la ușă pînă la bucătărie, de la bucătărie – pe lîngă aceeași ușă – pînă în birou, de acolo – pe lîngă ușă – pînă la baie, de la baie – pe lîngă ușă – iar la birou, iar seara – pe lîngă ușa ferecată de trei săptămîni – în dormitor. Google Maps Timeline știe că ușa asta de la intrare are ceva special… În ultima vreme, ușa e un soi de axis mundi și deci un reper fix (în ciuda balamalelor, acum anchilozate deja).

Cu ușile închise

Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate! Asta se jură Dante că scrie pe ușa infernului. Și personajele lui Sartre stau fără speranță într-un hotel jalnic, ca într-un soi de carantină, cu ușile închise. Garcin se plînge că lipsesc ferestrele. Estelle este nemulțumită că nu are oglindă. Iadul personajelor lui Sartre e fără ferestre și fără oglinzi. N-ai cum să vezi ce e dincolo, nicio șansă de a transcende iadul, de a evada măcar cu privirea; nicio posibilitate de a te (re)cunoaște în vreo oglindă ori de a te reflecta, așadar de a-ți îmblînzi propriul eu. Personajele din Huis clos n-au decît ochi larg deschiși, fără pleoape funcționale, ca să vadă deplin și fără odihnă într-o lume închisă, fără ferestre, fără oglinzi. Și ce poate fi văzut într-o lume închisă, în afară de propriul suflet și propriile ratări?

Pînă la urmă, carantina, izolarea la domiciliu, interdicția de a ieși pe stradă și starea de urgență în general par manifestări ale iadului scăpat în actualitate. Desigur, evadăm cu privirea, prin ferestre și – mulțumită tehnologiei – prin ferestrele electronice.

Și totuși, unde e iadul? Aici sau afară? Stau în fața ușii de la intrare și știu că afară bîntuie molima și deznădejdea epidemiei; să treci dincolo de ușă înseamnă întotdeauna riscul de a nu mai reveni (sănătos) acasă și deci de a aduce cu tine o parte din infernul de acolo. În vremuri epidemice, ușile închise ne țin departe de iadul de afară.

Ușa lui Magritte

Și atunci cum trecem de ușa ferecată? O serie dintre picturile lui Magritte înfățișează o ușă în care este decupată o formă neregulată. Uneori, forma pare să fie silueta unui om sau conturul a două persoane îmbrățișate (chestiunea e nelămurită: oricare doi critici de artă au în total cel puțin două păreri!). Pictorul belgian se juca, firește, cu spațiile, iar jocul ăsta era perfect legitimat de logica lui suprarealistă. Interesant este că una dintre picturile lui René Magritte din această serie se intitulează Actul credinței (1960) și înfățișează o ușă decupată care deschide spre un dincolo, spre un altceva, mai precis spre un cer în faptul serii. Un cer mai albastru se revarsă din breșa ușii din pînza Marea dimineață (1942). Ai zice că, prin breșa neregulată decupată în ușă, va fi pășit cineva spre cer. Cerul albastru din Marea dimineață este un fel de chemare: „Veniți de luați lumină!”

Desigur, din fața ușii (mai exact din spatele ei) înțeleg că imaginația suprarealistă mă ajută doar să tematizez lumi posibile. Dar, pînă la urmă, ce anume zăvorăște ușile care duc spre infern și ce deschide ușa spre cer?

Sînge pe ușă!

Moartea pare să bîntuie pe stradă, la supermarket și pretutindeni în spațiul public. Iată un motiv să stăm în spatele ușii de Paști. Interesant este că primul Paște din istoria umanității – cel evreiesc – are de-a face cu o autoizolare a evreilor în casele lor în spatele ușilor ferecate, înainte de marea ieșire (exodul) din Egiptul în care erau sclavi. Legislatorul evreilor, Moise, își anunță poporul că faraonul egiptean îi va lăsa să plece după ce Iahve va trimite îngerul morții să-i lovească pe întîii născuți ai fiecărei familii; doar cei care, în noaptea anunțată, vor rămîne în case după ce își vor fi însemnat tocul ușii cu sîngele unui miel vor fi scutiți de pierderea copiilor lor întîi născuți: „După aceea să luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeţi pragul de sus şi amândoi uşorii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi niciunul din casă până dimineaţa; căci are să treacă Domnul să lovească Egiptul; şi văzând sângele de pe pragul de sus şi de pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui pierzătorului să intre în casele voastre, ca să vă lovească” (Ieșirea 12, 22-23). Semnul sîngelui de miel vorbea de la sine: aici a murit altcineva în locul copilului întîi născut!

Peste timp, la primele Paști creștine, în loc de ușă mînjită cu sînge, avem o cruce însîngerată; în loc de mielul pascal, „Cristos, paștele noastre, a fost jetfit” (spune Sf. Pavel); în loc de autoizolarea în spatele ușii însemnate cu sînge și masa cu carne de miel, avem Cina de Taină (în tainița unei camere); în loc de mielul îngurgitat ritualic de evrei, un Isus ucis și ferecat în mormînt. În schimb, dacă ușile evreilor erau sigilate cu sîngele mieilor, n-a existat nicio iarbă a fiarelor care să desferece intrarea în mormîntul Mîntuitorului – niciuna, ci numai sîngele înviatului!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse3 zile ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized4 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized4 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized5 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse5 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized6 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized6 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

DiverseO săptămână ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

ActualitateO săptămână ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse2 săptămâni ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Top Stiri Comisarul