Actualitate
E un atac violent, miza este preluarea PSD
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins categoric toate cele cinci capete de acuzare din noul dosar penal deschis pe numele său de procurorii anticorupţie.
„Astăzi am fost la DNA să-mi iau în primire al treilea dosar. Nu pot să intru foarte mult în detalii. Trebuie să recunosc că e o poveste lungă. Resping categoric toate acuzaţiile. Ceea ce spun de ani de zile şi anume că nu am legături financiare, patrimoniale cu acea societate comercială [Tel Drum – n.r.] menţin. În rest, o să vedem în perioada următoare pe ce se bazează aceste afirmaţii. (…) M-a sunat domnul Tăriceanu şi mi-a cerut, mi-a zis să rămân în continuare pe poziţie şi să continuăm coaliţia. Eu cred că nu este afectată (funcţionarea coaliţiei de guvernare), sunt afectat eu.
Dar, încep să mă obişnuiesc, este un risc pe care mi l-am asumat în 2015 când am acceptat să candidez pentru preşedinţia PSD. Am spus-o în mai multe rânduri, este un risc pe care sunt dispus să-l duc până la capăt. Am avut astăzi foarte multe mesaje, enorm de multe mesaje şi de la colegi din ţară de partid, preşedinţi de organizaţii, primari, parlamentari în care toţi mi-au zis să mergem înainte şi să nu ezităm şi să nu cedăm pentru a pune în practică programul de guvernare. Categoric nu (mă simt vinovat – n.r.)„, a declarat Dragnea.
Şeful PSD susţine că nu a constituit niciodată niciun grup infracţional aşa cum susţin procurorii.
„De aia şi eu sunt foarte curios să aflu ce grup am constituit eu în 2001, acum 16 ani. Nu m-am gândit să-mi dau demisia. Primesc multe mesaje să nu cedez, ceea ce e important. (…) Nu m-am gândit la asta (să-mi dau demisia – n.r.). Primesc foarte multe mesaje să nu cedez, ceea ce e important. (…) S-a vorbit în comunicatul (DNA) despre multe lucruri neadevărate. De ce le-au pus acolo fără să verifice… habar nu am. Cineva generează un atac asupra mea. (…)
Din păcate am auzit şi eu zvonul ăsta (că Daniel Dragomir a spus că există mai multe dosare pregătite la DNA pentru toată conducerea PSD) şi, cu toată seriozitatea, pentru mine şi pentru mulţi colegi de-ai mei, aproape pentru toţi, nu mai este un secret, este un atac violent, miza fiind preluarea PSD. Aşa am auzit şi eu, eu sper să se oprească„, a precizat Dragnea.
Reamintim că liderul PSD a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un nou dosar, al treilea la număr până acum, pentru presupuse infracţiuni comise pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Constituirea unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul şi două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene – acestea sunt capetele de acuzare puse pe masă de procurorii DNA împotriva liderului PSD. (Neagu Monica).
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 3 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Actualitateacum 3 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari



