Actualitate
PNL propune modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât revocarea lui Liviu Dragnea să poată fi făcută mai uşor
Liberalii au făcut demersuri astfel încât revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor să poată fi făcută şi la iniţiativa unei treimi din numărul deputaţilor, sau a cel puţin doi lideri ai grupurilor de Opoziţie din Parlament, a anunţat marţi, la Palatul Parlamentului, liderul grupului PNL de la Cameră, Raluca Turcan.
„Noi am depus o modificare la Regulament care prevede ca procedura de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor să poată fi făcută şi la iniţiativa unei treimi din numărul deputaţilor sau a cel puţin doi lideri din Parlament din grupurile de Opoziţie. În felul acesta, practic, putem lansa o dezbatere cu privire la dreptul Opoziţiei de a interveni atunci când se constată derapaje din partea preşedintelui propus de majoritatea parlamentară, pentru că în momentul de faţă exact aceasta este situaţia Parlamentului României – are de suferit cu Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar ca instituţie îşi pierde credibilitatea, ajunge să fie o instituţie blamată”, a declarat Turcan, citată de Agerpres.
Fosta şefă PNL susţine că, atâta timp cât este condusă de Dragnea, Camera Deputaţilor îşi pierde tot mai mult din rolul de legiferare pe care îl are garantat de Constituţie.
„În momentul de faţă, foarte multe din demersurile Camerei sunt concentrate pe priorităţile personale şi de grup ale lui Liviu Dragnea. Vă dau exemplul comisiilor speciale înfiinţate de către majoritatea PSD-ALDE, vă dau exemplul rolului de măscărici pe care a început sa îl aibă Comisia SRI, prin care, practic, ori de câte ori se află un subiect mai delicat aflat în atenţia publică, Comisia SRI mai cheamă la audieri câte o persoană care să facă declaraţii incendiare. Practic, nu mai există o preocupare pentru ceea ce aşteaptă românii de la instituţia Camerei Deputaţilor, şi anume să dea legi în interes public”, a precizat Turcan. (Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



