Connect with us

Actualitate

​Augustin Zegrean: Până la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial se pot da amenzi / Nu sunt foarte sigur că justiția le va anula – Esential

Publicat

pe

​Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR actul normativ în baza cărora amenzile în starea de urgență au fost aplicate este încă în vigoare, iar sancțiunile se pot da în continuare. După acel moment, a precizat el, prevederile sunt suspendate urmând ca Parlamentul sau, după caz Guvernul să remedieze ceea ce a semnalat CCR. Rămâne de văzut, spune el, și care va fi motivarea Curții pentru că nu faptele au fost declarate neconstituționale, ci, din punctul său de vedere, faptul că în ordonanță nu s-au precizat niște criterii de individualizare a amenzii.

O veste proastă și pentru cei care contestă amenzile primite până acum. „S-ar putea ca nu toate amenzile să fie anulate pentru că judecătorul va analiza procesul verbal în raport de legislația existentă la data la care a fost întocmit. Dacă s-a respectat legislația nu știu cum îl va anula”, a precizat el Zegrean pentru HotNews.ro.

HotNews.ro: Se mai pot da sau nu amenzi după decizia de ieri a Curții Constituționale?

Augustin Zegrean: Decizia Curții Constituționale intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Până atunci legea este în vigoare. Din acel moment legea se suspendă 45 de zile timp în care Parlamentul sau Guvernul, după caz, trebuie să pună de acord legea declarată neconstituțională cu decizia Curții.

Premierul Orban spune că se vor putea da amenzi pe baza OUG 1/1999.

Amenzile din OUG 1 au fost modificate prin OUG 34. Deci alea nu mai există astăzi. OUG 34 este în ființă până la modificarea deciziei Curții.

Deci până la publicarea deciziei Curții se pot da aceste amenzi.

Se pot da cu consecința că a fost declarată neconstituțională. Legea declarată neconstituțională se pune deoparte numai după intrarea în vigoare a deciziei Curții Constituționale. Până atunci se bucură de prezumția de constituționalitate. Eu nu sunt foarte sigur că justiția va anula amenzile pentru că la data la care ele au fost aplicate legea era asta.

Deci s-ar putea ca nu toate amenzile să pice în instanță…

…să fie anulate pentru că judecătorul va analiza procesul verbal în raport de legislația existentă la data la care a fost întocmit. Dacă s-a respectat legislația, nu știu cum îl va anula. Una este când au declarat că completele de 3 au fost neconstituționale și alta e când vii și spui… Decizia Curții nu se aplică retroactiv. Toată lumea vorbește nici măcar după ureche, după vârful capului.

După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții…

Aceste amenzi nu se mai aplică, de fapt cuantumul că despre asta este vorba. Nu faptele au fost declarate neconstituționale, nu știu, până nu vedem cum motivează Curtea e foarte greu să mă pronunț. Eu înțeleg că s-a declarat neconstituțional faptul că nu s-au prins în ordonanță niște criterii de individualizare a amenzii. Când amenda de de la 2.000 la 10.000, când îi dai 2.000 când îi dai 10.000, când îi dai 9.000, când îi dai 7.000?

Pe de altă parte, nu poți da amenda și să spui vedem cât e când decide parlamentul cât va fi.

Sigur că nu poți, dar amenda care este în lege la data la care contravenția a fost săvârșită: tempus regit actum. Deci pentru faptele săvârșite se aplică legile aplicabile la data comiterii lor. Numai că este o problemă cu legea penală mai favorabilă, nu știu, or să fie multe discuții

Deci să nu se bucure foarte multă lume.

Să stea să aștepte și să conteste amenzile.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

DiverseO zi ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized2 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized4 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized4 zile ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized5 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse2 săptămâni ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Top Stiri Comisarul