Deși existaseră planuri legate de construirea acestui canal încă din secolul al XIX-lea, după alipirea Dobrogei la Regatul României, fiind reluate în 1928 într-un studiu al academicianului Aurel Bărglăzan, acestea nu fuseseră puse în practică din cauza lipsei condițiilor tehnice necesare.
În 1949, Consiliul de Miniștri al RPR decidea demararea acestui colosal șantier, decizia fiind anunțată cu fast de propaganda oficială comunistă. Totuși, ideea îi fusese furnizată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de însuși conducătorul URSS.
Dezbătând cu liderul comuniștilor români problema deținuților politici anticomuniști, al căror număr devenea tot mai mare, prin arestările zilnice, Stalin îi dăduse drept exemplu lui Dej soluția sa pentru lichidarea a milioane de chiaburi la Canalul Volga-Don.
Practic, Gheorghiu-Dej se întorsese în țară cu sarcina deschiderii lucrărilor canalului, în realitate o uriașă hecatombă întinsă pe o distanță de 60 de km, unde – în cadrul celor 12 „colonii de muncă” (de fapt, adevărate lagăre de exterminare) – aveau să fie decimate elitele României
Zeci de mii de oameni, tineri și bătrâni, bărbați și femei, adversari ai regimului comunist, exponenți ai elitelor politice și economice, fruntași ai țărănimii, intelectuali de marcă, au fost aduși aici și exploatați ani de zile, după un program zilnic exterminator, munciți, subnutriți și lipsiți de cele mai elementare mijloace medicale sau de igienă.
Lucrările Canalului au fost oprite abia în iulie 1953. Dar regimul comunist nu și-a asumat eșecul evident al acestui proiect grandios pe care au vrut să-l realizeze aproape exclusiv cu târnăcopul și roaba. Pentru a-și justifica eșecul, comuniștii au înscenat un proces răsunător în august-septembrie 1952, în cadrul căruia au condamnat la moarte mai multe cadre tehnice din conducerea șantierului, evident nevinovate, cărora le-au imputat vina de a fi sabotat lucrările, ca agenți ai imperialiștilor occidentali.
Lucrările aveau să fie reluate în 1975, la inițiativa lui Nicolae Ceauşescu, dar de această dată cu o tehnologie adecvată acestui scop. Prima etapă a noului șantier s-a încheiat în 1984, iar ce-a de-a doua abia în 1987, prin finalizarea ramificaţiei Poarta Albă-Midia Năvodari.
