Connect with us

Actualitate

Vot final pe proiectul UDMR privind „15 martie – sărbătoare a maghiarilor”, la Camera Deputaților – Politic

Publicat

pe

​​Proiectul de lege care stabilește ca data de „15 martie – sărbătoare a maghiarilor” intră la vot final, miercuri, în Camera Deputaților. Inițiativa legislativă a fost depusă de UDMR în 2017 și a fost una din temele de negociere în Parlament între PSD-ul condus de Liviu Dragnea și Uniune. De precizat este că pe 15 martie este sărbătoare naţională a Ungariei, în amintirea revoluţiei de la 1848 și se sărbătorește Ziua maghiarilor de pretutindeni.

Proiectul de lege care stabilește ca data de „15 martie – sărbătoare a maghiarilor” intră la vot final, miercuri, în Camera Deputaților. Inițiativa legislativă a fost depusă de UDMR în 2017 și a fost una din temele de negociere în Parlament între PSD-ul condus de Liviu Dragnea și Uniune.

Proiectul de lege prevede consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunității maghiare din România. De asemenea, în localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile publice pot organiza manifestări cultural artistice dedicate momentului, iar angajatorii le pot acorda maghiarilor din România o zi liberă pentru a participa la manifestări.

Proiectul de lege depus de UDMR în 2017 a primit raport favorabil din partea comisiei juridice la Senat dar în plen a fost respins . De mai bine de doi ani zace în Camera Deputaților. Guvernul a emis în 2019 un punct de vedere negativ pe proiectul de lege iar comitetul liderilor de grup de la Camera Deputaților au decis luni să pună în dezbatere pe ordinea de zi a plenului. Vezi aici fișa proiectului de lege.

Conform regulamentului intern, inițiativa legislativă urmează să primească un raport din partea Comsiei Juridice și apoi intră în dezbaterea plenului miercuri, 27 mai. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Inițiativa UDMR a fost folosită în repetate rânduri, în Parlament ca formă de negociere între PSD și UDMR.

În perioada când PSD era condus de Liviu Dragnea, UDMR şi-a condiţionat votul pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu la schimb cerând adoptarea unor iniţiative de interes pentru maghiari, printre care și instituirea zilei de 15 martie ca zi a comunităţii maghiare din România.

PSD le-a promis celor de la UDMR că vor sprijini iniţiativele dorite de aceştia, dar după ce detaliile negocierii au apărut în presă, Liviu Dragnea a dat înapoi, iar legile maghiarilor au fost amânate.

De precizat este că pe 15 martie este sărbătoare naţională a Ungariei, în amintirea revoluţiei de la 1848 și se sărbătorește Ziua maghiarilor de pretutindeni. Liderii revoluţionari maghiari au solicitat atunci împăratului de la Viena o serie de libertăţi constituţionale, dar şi unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

DiverseO zi ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized3 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse3 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized3 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized3 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized3 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized4 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized4 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO săptămână ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic2 săptămâni ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic2 săptămâni ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
Diverse2 săptămâni ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
Diverse2 săptămâni ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Top Stiri Comisarul