Connect with us

Actualitate

Ce trebuie să știe companiile interesate de producerea și certificarea dispozitivelor medicale, în contextul epidemiei COVID – 19 – Companii

Publicat

pe

​Autoritățile naționale din statele membre UE au făcut apel la companii din diverse sectoare de activitate să analizeze posibilitatea de a-și adapta liniile de fabricație pentru a putea produce dispozitive medicale și/sau echipamente de protecție personală pentru a satisface nevoile sistemului de sănătate publică, se arată într-un document al Ministerului Economiei. În acest context, Ministerul Economiei transmite companiilor și a IMM-urilor interesate să producă dispozitive medicale câteva informații esențiale

Dispozitivele medicale sunt reglementate la nivel european de legislația de tip Noua Abordare (New Approach) care se bazează pe cerințe esențiale de securitate, evaluarea conformității pe baza unor module specifice în funcție de categorii și de clasificarea produselor, aplicarea voluntară a standardelor armonizate care conferă prezumția de conformitate cu cerințele legislației în vigoare aplicabile produsului, emiterea Declarației UE de Conformitate și aplicarea marcajului CE.

Principiile de bază și obligațiile operatorilor economici (producător, reprezentant autorizat, importator și distribuitor) pentru introducerea pe piața internă a UE a produselor reglementate la nivel european sunt consemnate în Decizia 768/2008/EC, iar Regulamentul UE 2019/1020 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor adaugă elemente suplimentare în ce privește cooperarea operatorilor economici cu autoritățile de supraveghere a pieței. Regulamentul UE 2019/1020 se va aplica de la 16 iulie 2021 cu excepția Articolelor 29, 30, 31, 32, 33 și 36 care se vor aplica de la 1 ianuarie 2021.

Un produs poate fi introdus pe piața UE indiferent de locul unde acesta a fost fabricat, în UE sau în terțe țări, dacă produsul a parcurs proceduri de evaluare a conformității și a fost certificat de un organism notificat cu sediul în UE.

Există categorii de produse reglementate pentru care nu este necesară intervenția unui organism notificat cu sediul în UE, iar Declarația UE de Conformitate se face pe propria răspundere a producătorului, în conformitate cu cerințele din legislația europeană aplicabilă.

Producătorul poartă integral răspunderea pentru produsul pe care îl realizează, pentru soluția tehnică pe care o adoptă, pentru conținutul documentației tehnice, al Declarației UE de Conformitate și pentru aplicarea marcajului CE.

Pentru realizarea unui produs și demonstrarea cerințelor esențiale de securitate ale acestuia, producătorul poate opta pentru o soluție care se bazează pe standarde armonizate la directiva aplicabilă, pe care le aplică în mod voluntar, sau pentru o soluție tehnică dezvoltată intern de companie.

Noțiunea de ”aplicare voluntară a standardelor armonizate” trebuie înțeleasă în sensul că, un producător poate să opteze în mod voluntar pentru aplicarea unor standarde armonizate în combinația pe care o alege pentru realizarea unui produs, dar atunci când declară că utilizează standarde armonizate, aplicarea acestora trebuie făcută în mod corect și adecvat și să poată fi demonstrată.

Dispozitivele medicale sunt reglementate de Directiva 93/42/EEC în care sunt detaliate cerințele esențiale aplicabile, menționate în anexa I, în funcție de scopul propus al dispozitivelor respective. Directiva 93/42/EEC conține prevederi pe care trebuie să le respecte producătorii și importatorii astfel încât să poată comercializa și vinde în mod legal aceste dispozitive în UE. La nivel național, Directiva 93/42/EEC a fost transpusă prin H.G. nr. 54/2009.

Textul consolidat al Directivei 93/42/EEC cu amendamentele ulterioare este disponibil la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:01993L0042-20071011

Dispozitivele medicale sunt clasificate în Clasa I, Clasa IIa, Clasa IIb și Clasa III, așa cum este prevăzut în Anexa IX a Directivei 93/42/EEC (extras anexat) din cauza marii diversități a dispozitivelor medicale. Cerințele aplicabile depind de clasificarea și de utilizarea prevăzută/intenționată a respectivului dispozitiv medical.

În procesul de evaluare a conformității, în majoritatea cazurilor, cu excepția Clasei I, este necesară implicarea unui organism notificat în UE pentru evaluarea conformității pentru acest domeniu, înainte de a se putea aplica marcajul CE. Pentru dispozitivele din Clasa I, altele decât cele la comandă sau cele destinate investigației clinice, în scopul aplicării marcajului CE, producătorul urmează procedura menționată în anexa VII și întocmește Declarația UE de Conformitate cerută, înainte de introducerea pe piață a dispozitivului. Pentru Clasa I de dispozitive medicale nu este necesară implicarea unui organism notificat.

În funcție de această clasificare, producătorul va efectua evaluarea conformității potrivit prevederilor art.11 al Directivei 93/42/EEC, așa cum este descris în procedurile specifice cuprinse în anexele de la II la VIII ale Directivei. Rezultatele evaluărilor clinice trebuie să fie incluse în documentația pe care o întocmește producătorul și o trimite către organismul notificat pentru examinare, urmând ca organismul notificat să emită certificat în care indică ce a fost examinat și anexa care a fost utilizată.

Regulamentul (UE) 2017/745 va înlocui Directiva 93/42/EEC. Data inițială de aplicare a Regulamentul (UE) 2017/745 a fost extinsă de la 26 mai 2020 până în 26 mai 2021 printr-o propunere de Regulament UE, aflat în fază finală de adoptare la nivel UE.

Regulamentul (UE) 2017/745 poate fi consultat la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32017R0745

Lista organismelor de evaluare a conformității notificate de autoritățile din UE, NANDO, este publică și disponibilă pe pagina web a Comisei Europene la https://ec.europa.eu/growth/tools-databases/nando/index.cfm?fuseaction=country.main, inclusiv cele din Turcia. Acest site conține informații și despre organismele de evaluarea conformității desemnate din terțe țări cu care UE a încheiat Acorduri de Recunoaștere Mutuală și Acorduri internaționale, cum este cazul cu Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Elveția, SUA. Prin motoarele de căutare conținute pe pagina web NANDO, se pot identifica toate organismele notificate în UE, statele membre în care sunt localizate și domeniile pentru care au fost notificate, structurat pe directivele/regulamentele UE.

România nu are organisme notificate pentru Directiva 93/42/EEC. În acest caz, producătorii români se pot adresa unor organisme notificate pentru această directivă cu sediul în UE, care au filiale în România, după caz, inclusiv organismelor de evaluare a conformității din Turcia.

Pentru cei interesați să devină organism de certificare în acest domeniu, precizăm că potrivit prevederilor Legii 134/2019, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România este autoritatea de desemnare la nivel național care evaluează și desemnează în vederea notificării organismele de evaluare a conformității în domeniul dispozitivelor medicale. Raportul de acreditare stă la baza deciziei de desemnare a organismelor de evaluare a conformității.

Acreditarea organismelor de evaluare a conformității se realizează de către organismele naționale de acreditare din UE, în cazul României de către RENAR https://www.renar.ro/ro/. Informațiile despre sistemul de acreditare european și lista organismelor naționale de acreditare sunt disponibile la adresa web:
https://european-accreditation.org/ea-members/directory-of-ea-members-and-mla-signatories/

Aceste informații pot fi accesate de orice entitate care dorește și consideră că are capacitatea de a funcționa în sistemul de certificare național pentru a parcurge procedurile de acreditare și ulterior de notificare de către autoritatea competentă responsabilă pentru domeniul în care funcționează. Totodată, aceste informații pot fi avute în vedere și pentru cazuri în care anumite organisme notificate doresc să își extindă domeniul de competență și respectiv să solicite acreditare pentru alte noi domenii de competență.

Autoritatea de supraveghere a pieței pentru Directiva 93/42/EEC este Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri este coordonator național pentru infrastructura calității formată din Asociația de Acreditare din România – RENAR, Asociația de Standardizare din România – ASRO, Biroul Român de Metrologie Legală – BRML și este punct național de contact pentru punerea în aplicare a Regulamentului UE 2019/1020 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor, precum și pentru:

  • Directiva 2015/1535 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale;
  • Regulamentul (CE) 2679/98 privind funcționarea pieței interne în legătură cu libera circulație a mărfurilor între statele membre (Strawberry regulation);
  • Regulamentul (UE) 2019/515 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008.

Trebuie avută în vedere și Recomandarea (UE) 2020/403 a Comisiei Europene privind evaluarea conformității și supraveghere a pieței în contextul amenințării COVID – 19 care a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în 16.03.2020 și care conține următoarele prevederi specifice:

  • Pentru evaluarea conformității – Pct.5. În cazul dispozitivelor medicale, ar trebui de asemenea avută în vedere posibilitatea ca statele membre să autorizeze derogări de la procedurile de evaluare a conformității, în temeiul articolului 11 alineatul (13) din Directiva 93/42/CEE și al articolului 59 din Regulamentul (UE) 2017/745, odată ce acesta din urmă devine aplicabil, și în cazul în care nu este necesară intervenția unui organism notificat.
  • Pentru supravegherea pieței – Pct. 7. În cazul în care autoritățile de supraveghere a pieței constată că EIP-urile sau dispozitivele medicale asigură un nivel adecvat de sănătate și de securitate în conformitate cu cerințele esențiale stabilite în Regulamentul (UE) 2016/425 sau cu cerințele Directivei 93/42/CEE sau ale Regulamentului (UE) 2017/745, chiar dacă procedurile de evaluare a conformității, inclusiv aplicarea marcajului CE, nu au fost integral finalizate în conformitate cu normele armonizate, ele pot autoriza punerea la dispoziție a acestor produse pe piața Uniunii pentru o perioadă limitată de timp și pe parcursul desfășurării procedurilor necesare.

În ce privește măștile faciale, acestea pot fi încadrate de un producător, conform scopului pe care îl are în vedere și îl declară, în dispozitive medicale, sau echipamente individuale de protecție sau de uz general.

Lista standardelor armonizate pentru Directiva 93/42/EC este cuprinsă în Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/437 a Comisiei, din 24 martie 2020, privind standardele armonizate pentru dispozitive medicale în sprijinul Directivei 93/42/EEC a Consiliului disponibilă pe adresa web:
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.LI.2020.090.01.0001.01.ENG&toc=OJ:L:2020:090I:TOC

Pentru categoria de produse măști, producătorii pot opta pentru utilizarea standardelor armonizate:

Dispozitive medicale:

  • Măști din categoria I, II sau IIR – SR EN 14683:2019 + AC:2019

Echipamente individuale de protecție:

  • Semi-măști de protecție – clasele FFP1, FFP2 sau FFP3 – SR EN 149:2001+A1:2010
  • Semi-măști cu filtre de particule – SR EN 140:2003 și SR EN 140:2003/AC:2003 (masca) și SR EN 143:2002 și SR EN 143:2002/AC:2006 (filtru)
  • Măști complete cu filtre de particule – SR EN 136:2002 și SR EN 136:2002/AC:2004 și SR EN 143:2002 și SR EN 143:2002/AC:2006 (filtru)

Măști de uz general (igienice) – CEN, Comitetul European pentru Standardizare (Comité Européen de Normalisation), va publica în data de 15.06.2020 o specificație tehnică dedicată măștilor faciale care nu intră sub incidenta niciuneia din cele două reglementari europene Dispozitive medicale sau Echipamente individuale de protecție, în care va prezenta condiții pentru introducerea pe piața UE a acestor tipuri de măști.

Pentru dispozitive medicale Ministerul Economiei recomandă celor interesați să analizeze informațiile puse la dispoziție de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România pe paginile web: https://www.anm.ro/dispozitive-medicale/definitii-si-clasificare-dispozitive-medicale/, https://www.anm.ro/dispozitive-medicale/marcaj-ce/ și https://www.anm.ro/dispozitive-medicale/organisme-notificate/. De asemenea, pot fi consultate anunțurile postate în perioada 18.03.2020 – 01.04.20202 pe pagina web: https://www.anm.ro/dispozitive-medicale/anunturi-importante-dispozitive-medicale/.

Ministerul Economiei recomandă analiza ghidurilor pentru aplicarea Directivei 93/42/EEC puse la dispoziție de Comisia Europeană pe pagina web: https://ec.europa.eu/growth/sectors/medical-devices/current-directives/guidance_en .

Pentru echipamentele individuale de protecție recomandăm celor interesați să analizeze informațiile puse la dispoziție de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii ”Alexandru Darabonț” pe paginile web:

http://www.inpm.ro/files/2020/material_informativ_%20eip_bacterii_virusi__imbracaminte.pdf și http://www.inpm.ro/files/2020/material_informativ_semi_masti.pdf

Totodată recomandăm analiza ghidurilor pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/425 puse la dispoziție de Comisia Europeană pe pagina web: https://ec.europa.eu/docsroom/documents/29201.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO zi ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse5 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic6 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul