Connect with us

Actualitate

Ministrul PSD al Agriculturii, a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Consiliului Concurenţei, în contextul scumpirii alimentelor.

Publicat

pe

La începutul şedinţei de Guvern de miercuri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, l-a acuzat pe şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, că a prezent date şi analize „superfluu, împotriva ţării”, relatează Agerpres.

„Dat fiind faptul că în piaţă, la unele produse, (preţurile – n.r.) au crescut nejustificat, imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control. De altminteri, ieri, cu aprobarea dumneavoastră, au intrat în dispozitiv toate instituţiile statului să verifice ce şi cum. Am făcut şi o adresă domnului preşedinte al Consiliului Concurenţei şi l-am rugat să intervină. Sunt elemente pe care noi nu le cunoaştem, dat fiind faptul că ele nu se justifică din punct de vedere al calculelor pe care le facem şi al logicii privind desfăşurarea procesului de producţie”, a declarat Daea, la solicitarea premierului.

Mihai Tudose i-a cerut să explice creşterea de preţuri la produsele alimentare, menţionând că au început să circule caricaturi cu „găini care îşi iau haine de blană că s-au scumpit ouăle”.

„De pildă, la ouă, astăzi, în România, fermierul îl produce cu 36 de bani. Îl scoate la poarta fermei sigilat, ambalat, etichetat, îl şi transportă în piaţă, îl duce pe raft, practic, îl pune pe raft şi de aici, deodată, până la 1 leu (preţul unui ou – n.r.), ceea ce din punctul nostru de vedere nu este justificat. Am rugat, prin adresă scrisă, pentru că aşa e normal între instituţiile statului să comunicăm, aşa cum trebuie, preşedintele Concurenţei care, dacă este astăzi aici, poate să mai dea o dată o explicaţie pe care n-aş cataloga-o decât împotriva ţării. Foarte atent spun acest lucru şi foarte apăsat, pentru că a spune că sunt diferenţe de preţ ca urmare a faptului că au schimbat, că e deficitul bugetar, mi se pare prea mult”, a precizat Daea.

Întrebat de Tudose la ce se referă, Daea a replicat: „Nu ştiu, dumnealui ştie, ar fi bine să dea explicaţii Guvernului României, pentru că dumnealui nu este păun printre găini, fără să-şi păteze aripile şi noi să fim în fiecare zi perpeliţi, fie de situaţia reală pe care o are ţara, iar dumnealui se plimbă cu explicaţii căutând un răspuns peste doi ani de zile când nu mai sunt nici găinile şi poate nu mai suntem nici noi”.

„Lucrurile acestea trebuie abordate cu seriozitate de preşedintele Consiliului Concurenţei şi fac un apel la domnia să se abţină la analize din acestea superfluu şi să folosească instrumentele pe care le are. Îmi spunea mereu că îmi trimite documente şi date. (…) Din data de 15 noiembrie când am solicitat scris să intervină nu am primit nicio comunicare scrisă din partea Consiliului Concurenţei privind colaborarea interinstituţională în aşa fel încât să vedem ce este pe piaţă”, a continuat Daea.

Ministrul a adăugat că sunt „unele elemente” pe care nu le poate spune în Guvern, dar atunci când „colectivul” de la Ministerul Agriculturii va finaliza analiza privind creşterea preţurilor la produsele alimentare aceasta va fi prezentată.

„Din punctul meu de vedere sunt scumpiri la acest produs nejustificate. Dovadă este şi faptul că astăzi am primit pe whatsapp o imagine de la un magazin de la Sibiu. Când am fost săptămâna trecută cartonul era 23 de lei, astăzi e 16 lei. Păi, nu am schimbat nimic, nici în reţeta furajeră, nici în costul de producţie, producătorul a rămas în acelaşi proces tehnologic. Motiv pentru care am solicitat sprijin şi aştept să se concretizeze această analiză şi să putem să o aducem în faţa Guvernului să vă informăm exact ce se întâmplă”, a mai spus Daea. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic20 de ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized21 de ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized3 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized3 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse4 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse5 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic6 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic6 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized6 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate6 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized7 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul