Connect with us

Actualitate

Folha online: Explozia de la Beirut are loc în cel mai rău moment din istoria recentă a țării – International

Publicat

pe

Explozia violentă care a distrus o parte din zona portuară a Beirutului, a cărei natură este încă incertă, se produce într-un moment dramatic pentru țara arabă, scrie Folha online, citată de Rador.

Mai rău: pentru locuitorii capitalei evocă cele mai crunte amintiri ale evenimentului legat de formarea generației aflate la putere în prezent, războiul civil din 1975, care a durat 15 ani și care a distrus oraşul.

Uriașa coloană de fum a adus aminte de cea mai faimoasă din tot acel război, când, în octombrie 1983, două explozii au distrus cazarmele americane și franceze: 307 de persoane au murit, 241 dintre acestea fiind puşcaşi marini americani, una dintre cele mai dure lovituri suferite vreodată de SUA.

Fosta putere colonială, Franța, și noii lideri ai Occidentului se aflau acolo în încercarea de a garanta sfârșitul uneia dintre etapele conflictului, care a implicat invazia israeliană a țării, cu sprijinul falangiştilor – una dintre zecile de facțiuni, în acest caz laică, dar cu sprijin creștin, care luptau pentru putere în țară.

Adevăratul autor al atacului nu a fost cunoscut niciodată, deși suspiciunile s-au îndreptat spre pe atunci nou-creatului Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu), care a apărut în valea Bekaa în anul anterior ca urmare a unei operațiuni a Iranului pentru a-și extinde influența în rândul comunităților șiite din regiune.

Prezența străină a continuat, cu ani de ocupație siriană și, până astăzi, cu menținerea unei forțe de pace a Națiunilor Unite. Detașamentul maritim este condus de Brazilia începând din 2011.

Printre militarii și diplomații străini cu sediul la Beirut, a circulat imediat după explozie ipoteza potrivit căreia aceasta a avut loc într-un depozit de arme al grupării Hezbollah, astăzi o forță militară puternică și un partid politic cu greutate în Liban.

Israelul, un inamic existențial atât al Iranului, cât și al Hezbollah, s-a grăbit să declare că nu are nici o legătură cu atacul și că, potrivit informațiilor sale, a fost vorba despre un accident cu material exploziv confiscat, probabil, pe o navă.

Oricum ar fi, nu putea fi un moment mai rău pentru ca tragedia să se abată asupra orașului. Țara s-a văzut prinsă în toiul disputei geopolitice dintre Iran și Arabia Saudită: în 2017, primul-ministru de atunci, Saad Hariri, a anunțat că demisionează la Riyadh, acuzând Teheranul că ar fi dorit să-l ucidă.

Iranienii au afirmat că saudiții l-ar fi luat ostatic pe politician, fiul puternicului prim-ministru Rafik Hariri, asasinat într-un atentat al Hezbollah în 2005. În final, Saad Hariri s-a întors în țară și a rămas în funcție.

Criza instituțională a continuat, agravată de incapacitatea în gestionarea economică a țării, cunoscută pentru oazele sale de bogăție pe lângă mizeria generalizată a populației.

Anii de reconstrucție transformaseră orașul într-una dintre perlele Orientului Mijlociu, care își retrăia parțial trecutul strălucitor, cu restaurante aglomerate pe malul mării și cu obiceiuri tolerante, comparabile regional doar cu Tel Aviv.

Dar acest lucru este pe cale să se piardă în ultimii ani, odată cu agravarea dificultăților politice și economice.

În 2019, a fost descoperită o schemă piramidală în care era implicată Banca Centrală, precum și case bancare care încercau să mențină fixă cotația lirei libaneze.

Rezultatul a fost o topire a pieței valutare, cu scumpirea produselor de bază. Din luna octombrie, populația a ieșit în stradă, într-o serie de proteste uriașe împotriva establishment-ului.

De asemenea, acestea au fost alimentate de percepția ineficienței statului în combaterea unei serii de incendii de pădure de proporţii și a propunerii de soluții tipice: majorarea impozitelor, inclusiv impozitarea apelurilor gratuite prin WhatsApp, ceea ce a adăugat o notă de contemporaneitate revoltei.

Potrivit Băncii Mondiale, șomajul a crescut la 25%, iar o treime din populație trăiește sub pragul sărăciei.

În cele din urmă, Hariri a demisionat, cedându-i locul lui Hassan Diab, susținut atât de Franța, principalul partener occidental al țării, cât și de Hezbollah. Gruparea are deja un ascendent asupra președintelui Parlamentului, Nabih Berri, care se află în funcție din 1992.

Fost lider al miliției, Berri este șiit, potrivit divizării de putere în ţară în vigoare prin acordul de la Taif, care a pus capăt războiului civil: președintele trebuie să fie un creștin maronit, iar primul-ministru un musulman sunnit.

Guvernul Diab încearcă să țină țara deasupra liniei de plutire, dar totul sugerează un eșec sistemic agravat de pandemia COVID-19. Carantinele în vigoare în perioada martie-mai au stagnat şi mai mult economia.

Diab continuă să negocieze un pachet de 10 miliarde de dolari (53 miliarde de reali, la cursul de schimb de marți) cu Fondul Monetar Internațional.

Insuficiența sistemului de sănătate a devenit explicită, dar deocamdată noul coronavirus a avut un impact redus: există 742 de cazuri și 10 decese la un milion de locuitori, comparativ cu aproape 13.000 și, respectiv, 447, în Brazilia, de exemplu.

Manifestaţiile împotriva guvernului au continuat, iar un tânăr a fost ucis în reprimarea acestora în luna aprilie. Haosul l-a determinat pe ministrul de externe al țării, Nassif Hittis, să demisioneze luni (3 august). Confruntat cu relatări legate de lipsa până şi a pâinii în magazinele de la Beirut, el a afirmat că naţiunea „este aproape un stat falimentar”.

Combinația dintre eșecul managerial și dinamica disputei regionale, în care istoric este un joc de puteri externe, a fost acum temperată de tragedia cumplită a exploziei de marți. (Articol de Igor Gielow, São Paulo)

Citește și:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized24 de ore ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Economic2 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized2 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized2 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
Diverse4 zile ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse6 zile ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

UncategorizedO săptămână ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

UncategorizedO săptămână ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

UncategorizedO săptămână ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::MarketingO săptămână ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

UncategorizedO săptămână ago

1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil

Ecranul de 7,95 inci, funcțiile AI și conectivitatea între dispozitive susțin un mod de lucru flexibil pentru profesioniștii aflați mereu...

DiverseO săptămână ago

Pre-check-in digital: ce poate face o unitate de cazare înainte de sosirea oaspetelui

Experiența unui oaspete începe înainte ca acesta să ajungă la hotel, pensiune sau apartament. Înainte de sosire există informații care...

UncategorizedO săptămână ago

Axis lanseaza AI Assistant: acces 24/7 la informatii tehnice despre produse si solutii

Axis Communications lanseaza Axis AI Assistant, un instrument digital bazat pe inteligenta artificiala, care le ofera partenerilor si clientilor acces...

DiverseO săptămână ago

Spuma activa concentrata self service: cum previi blocarea duzelor

Duze infundate sunt una dintre cele mai frecvente probleme la instalatiile cu spuma activa. Jetul devine inegal, presiunea scade si...

Uncategorized2 săptămâni ago

BenQ Creative Pro prezintă seria PV50: monitoare concepute pentru fluxurile de post-producție

Noile monitoare profesionale PV3250U de 32 de inch și PV2750U de 27 de inch oferă rezoluție 4K, precizie cromatică și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Roborock continuă să sărbătorească cea de-a 12-a aniversare prin noi campanii promoționale la eMAG și Altex

București, România – 25 august 2026 – Roborock continuă campania aniversară dedicată celor 12 ani de activitate prin două noi promoții,...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

Top Stiri Comisarul