Actualitate
Ordonanța cu ajutoarele de stat de 1 miliard Euro pentru PFA și IMM, în Monitorul oficial. Punctajul la granturile de 200.000 Euro pentru firme
Guvernul a publicat joi în Monitorul Oficial ordonanța de urgență prin care se vor acorda ajutoare din fonduri europene în valoare totală de 1 miliard de euro persoanelor fizice autorizate, microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii, pentru ieșirea din criza coronavirsu COVID-19. Ordonanța de ugență 130/2020 cuprinde și anexele cu codurile CAEN eligibile pentru fiecare categorie de sprijin, precum și punctajul pentru proiectele prin care se vor acorda granturile destinate IMM-urilor, de până la 200.000 de euro pentru investiții.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Economicacum O săptămânăANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



