Connect with us

Actualitate

O nouă provocare: centura ocolitoare a oraşului Comarnic – gata la anul

Publicat

pe

CNAIR susţine că execuţia lucrării va fi finalizată în doar patru luni

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat, în cele din urmă, la doi ani de la deschiderea procedurii de achiziție, contractul pentru proiectarea și execuția variantei de ocolire a orașului Comarnic. Vestea, primită cu scepticism de către mulți dintre locuitorii din zona Văii Prahovei, ar putea fi la prima vedere extrem de bună pentru șoferii care s-au obișnuit să meargă cu 0,5 km la oră și bară la bară în perioadele de vârf de trafic.
Strangulările de la Comarnic și de la Bușteni sunt cele două mari probleme ale drumului național cel mai frecventat de turiștii care merg pe Valea Prahovei în perioada sărbătorilor. Pe 5 decembrie, după un an și jumătate de la deschiderea ofertelor, CNAIR a parafat contractul pentru prima dintre centurile ocolitoare, aceea de la Comarnic, cu o valoare impresionantă pentru cei nici trei kilometri de drum: 17 milioane de lei fără TVA.

Contractul a fost încheiat între CNAIR și asocierea Next Level Europe SRL – Eurostrade SRL – Groma Societa di Ingegneria – Societa a Responsabilita Limitata Semplificata, cei care au spus că vor presta serviciile și lucrările contra sumei de 17,04 milioane de lei, de altfel cel mai mic preț ofertat de participanții la procedura de achiziție. Durata de derulare a contractului va fi de 31 de luni (trei luni perioada de proiectare, patru luni durata de execuție și 24 de luni perioada de notificare a defecțiunilor), ceea ce înseamnă că, anul viitor, mult-așteptata centură ocolitoare a orașului Comarnic (în lungime de doi kilometri și 850 de metri) ar trebui să fie gata.
Pe lângă cele șapte luni în care să fie realizate proiectarea și execuția lucrărilor, în contract este specificată și perioada de notificare a defecțiunilor, de 24 de luni, doi ani în care se acordă garanția de către antreprenor lucrărilor executate, în acest interval de timp acesta având obligația să remedieze eventualele probleme apărute la viitoarea centură a orașului Comarnic.
Ceea ce ar fi de dorit, însă totul depinde cât de mult se va implica și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – beneficiarul lucrării – în urmărirea tuturor etapelor, în special aceea de proiectare și de execuție. Surprinzător este termenul de execuție a lucrărilor – de numai patru luni, în timp ce pentru proiectare s-a stabilit ca în trei luni să fie finalizată documentația. Dacă va fi gata în termenul stabilit prin contract acest drum care să degreveze DN1 de aglomerația din zona orașului Comarnic, ar fi o adevărată performanță pentru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care este printre instituțiile de stat “ghinioniste” la capitolul finalizare a achizițiilor și, mai ales, a lucrărilor de mare infrastructură…
În martie 2016, au fost înregistrate opt oferte depuse de următorii operatori economici pentru contractarea serviciilor de proiectare și de execuție a lucrărilor de construire a variantei ocolitoare pentru Comarnic: Asocierea S.C. Triscari Construtioni S.R.L. – S.C. Granchi S.R.L. – S.C. Servizi Integrati All’Ingegneria S.R.L. – S.C. Institutul de Cercetări În Transporturi – Incertrans S.A.; Asocierea S.C. Telor Invest S.R.L. – S.C. Pro Cons XXI S.R.L.; Asocierea S.C. Alpenside S.R.L. – S.C. Eurocerad International S.R.L.; S.C. Drumuri și Poduri Gheorghieni S.R.L.; Asocierea Tableros Y Puentes S.A. (TAPUSA) – Construcciones Vera S.A.U.- S.C. Erre.VI.A Ricerca Viabilita Ambiente S.R.L.; Asocierea Next Level Europe SRL – Eurostrade S.R.L. – Groma Societa Di Ingegneria – Societa a Responsabilita Limitata Semplificata; Asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A. – S.C. Copisa Constructii S.R.L. – S.C. Infra Sistem Proiect S.R.L. și Asocierea Secol S.A. – Secol Romania S.R.L. – S.E.C.O.L. S.p.A.
A fost declarată câștigătoare asocierea cu care, de altfel, s-a și semnat contractul de 17 milioane de lei, pentru că această ofertă a avut prețul cel mai mic.
Studiile de fezabilitate finalizate pentru cele două centuri ocolitoare ale orașelor Comarnic și Bușteni au fost realizate de o singură firmă, Egis România. Concluzia comună celor două studii arată că “în urma analizei traficului actual și a perspectivei pe ansamblul rețelei, rezultă că varianta de ocolire a orașului Comarnic (n.n. – același lucru fiind valabil și pentru cea de la Bușteni) va ajunge la nivelul maxim de încărcare a acesteia în anul 2025, anul în care, teoretic, va fi dată în exploatare autostrada Brașov-Comarnic. După acest an, numărul total de vehicule va scădea considerabil atât pe varianta de ocolire Comarnic, cât și pe Drumul Național 1, ajungând să se asigure capacitatea de circulație a acestora la un nivel recomandat până în anul 2032 și un nivel admisibil după aceea”.
La teorie și la proiecte stăm bine. Rămâne de văzut dacă, anul viitor, se va circula într-adevăr pe centura ocolitoare a Comarnicului și dacă acest nou obiectiv de infrastructură va descongestiona în vreun fel traficul rutier de pe DN1, la intrarea pe Valea Prahovei. (http://ziarulprahova.ro ).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate21 de ore ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized6 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse6 zile ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse7 zile ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casino7 zile ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri localeO săptămână ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

ActualitateO săptămână ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
SocialO săptămână ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul