De la preluarea puterii în 2012, președintele chinez Xi Jinping a contribuit la consolidarea poziției Chinei ca superputere globală și a promovat o politică externă agresivă, făcând mișcări mai îndrăznețe în mai multe puncte cheie din Asia, scrie CNN.com, preluat de Mediafax.
De la Marea Chinei de Sud la granița chino-indiană din Himalaya și chiar într-unul din propriile orașe, China și-a crescut agresiv pretențiile teritoriale. Și cum disputele au sporit anul acesta în intensitate, Xi a majorat bugetul armatei, pentru a „proteja cu hotărâre suveranitatea națională, securitatea și interesele de dezvoltare”.
Una dintre cele mai disputate zone este Marea Chinei de Sud, punctată de insule mici, recife și bancuri de nisip, o cale crucială de transport maritim la nivel mondial.
China susține că deține aproape toate cele 1,3 milioane de mile pătrate ale mării, dar cel puțin alte șase guverne au, de asemenea, revendicări teritoriale: Filipine, Vietnam, Malaezia, Indonezia, Brunei și Taiwan.
Statele Unite au contestat în repetate rânduri afirmațiile Chinei
Din 2014, China a transformat numeroase recife în insule artificiale puternic fortificate cu rachete, piste pentru avioane și sisteme de arme, provocând nemulțumirea celorlalte guverne.
Dar situația escaladează acum, pentru că SUA și-au intensificat luările de poziție în acest an, a respins oficial afirmațiile Chinei ca fiind ilegale și a sancționat zeci de companii chineze pentru construirea insulelor artificiale. În iulie, două portavioane ale US Navy au efectuat exerciții militare comune în mare pentru prima dată în șase ani – un puternic spectacol de forță.
Toate acestea au stârnit furia chineză și au intensificat tensiunile; China a lansat o serie de rachete balistice în mare, iar mass-media de stat a avertizat că „China nu se teme de un război”.
Conform dreptului internațional, oricine deține insulele va deține drepturile asupra tuturor resurselor din apele teritoriale, cum ar fi peștele, petrolul și gazele. Iar oricine controlează această mare va deține și puterea asupra uneia dintre cele mai valoroase rute comerciale din lume, care asigură o treime din totalul transporturilor globale.
Un alt punct fierbinte este Taiwan, o insulă democratică autonomă cu aproximativ 24 de milioane de oameni, care s-a despărțit de China continentală în 1949 după un sângeros război civil.
China insistă că Taiwanul este teritoriul său: autoritățile din Beijing reclamă suveranitatea deplină a Taiwanului, chiar dacă Taiwanul nu a fost niciodată controlat de Partidul Comunist din China. Cele două părți au fost guvernate separat mai bine de șapte decenii.
Și în acest caz lucrurile s-au intensificat în această vară, pentru că ultimele luni au văzut o încălzire a relațiilor între SUA și Taiwan, ceea ce a generat mânia Chinei. Ca răspuns, China a efectuat o serie de exerciții militare și incursiuni aeronautice în apele și spațiul aerian de lângă Taiwan, marcând o escaladare semnificativă a tensiunilor.
Oficialii chinezi au avertizat în septembrie că se opun ferm oricărei forme de schimburi oficiale între Statele Unite și Taiwan, iar președintele Xi a fost clar în ambițiile sale de a „reunifica” insula cu continentul.
China are și o dispută cu India în privința graniței din Himalaya.
După un război sângeros la frontieră în 1962, cele două țări au trasat o linie de demarcație numită Linia de control actual (ALC), dar nu sunt de acord cu privire la locația exactă a acesteia. Deși ALC apare pe hărți, cele două puteri nucleare se acuză în mod regulat că o depășesc sau caută să-și extindă teritoriul.
În iunie a avut loc cea mai sângeroasă ciocnire sino-indiană din ultimii 40 de ani, în care au pierit peste 20 de soldați indieni (China nu și-a comunicat pierderile). În septembrie ambele părți au convenit să nu mai trimită trupe la frontieră și să comunice mai bine.
Nu în ultimul rînd, atât China, cât și Japonia revendică un lanț de insule stâncoase și nelocuite în Marea Chinei de Est. Situate la 1.900 de kilometri sud-vest de Tokyo, insulele sunt cunoscute sub numele de Insulele Senkaku în Japonia și Insulele Diaoyu în China.
Insulele sunt revendicate și de Taiwan, unde sunt cunoscute sub numele de insulele Tiaoyutai.
Atât China, cât și Taiwanul afirmă că revendicările lor asupra lanțului insular au rădăcini în anii 1400, când a fost folosit de pescarii chinezi.
Japonia spune că nu a identificat nici o urmă de control chinez asupra insulelor în timpul unui sondaj din 1885, astfel că le-a recunoscut oficial drept teritoriu suveran japonez în 1895. Ocuparea Japoniei de către SUA după al doilea război mondial a complicat lucrurile – dar insulele au fost în cele din urmă returnate, iar Japonia le-a administrat încă din anii ’70.
Zona deține un fond de pescuit bogat, iar cercetările recente sugerează că apele din jurul insulelor pot conține zăcăminte de petrol și gaze naturale.
În cele din urmă, China se mai află angajată și într-o dispută cu orașul semi-autonom Hong Kong, care traversează o perioadă de criză politică marcată de proteste intense anti-guvernamentale. Hong Kong ar urma să își păstreze autonomia limitată până în 2047, dar mulți consideră că statul chinez își încalcă promisiunile, invocînd o lege a securității naționale de anul trecut care a generat protestele.
