Connect with us

Actualitate

Comisia Europeană este pe cale să declanşeze o procedură de infringement în sectorul energetic împotriva României

Publicat

pe

Comisia Europeană va declanşa în maximum o săptămână o procedură de infringement împotriva României în sectorul energetic, a declarat marţi, la Parlament, deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii.

Liberalul a făcut anunţul în cardul discuţiilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament pentru avizarea bugetului Ministerului Economiei pentru 2018. Anterior, în aceeaşi şedinţă, ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, declarase că susţine existenţa a două burse de energie, în timp ce preşedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, militează pentru o singură bursă, respectiv OPCOM.

„Domnule ministru, apreciez viziunea dumneavoastră liberală cu privire la existenţa a două burse de gaze. Eu mă chinui în Comisia de industrii să îl conving pe domnul Iancu că aşa trebuie să fie. Nu am reuşit să îl conving, dar vreau să vă dau o veste în premieră pentru toată lumea. Sursele mele de la Bruxelles spun că în maximum o săptămână va veni un infringement în sectorul energetic, vizavi de OPCOM, că are monopol”, a precizat Virgil Popescu.

„Ştiu, dar nu se justifică”, a replicat Iulian Iancu.

Deputatul PNL a continuat, adresându-se ministrului Economiei: „Eu vă spun în premieră că veţi avea o problemă mare în interiorul Ministerului Economiei. Probabil în următoarea săptămână informaţia va fi publică”.

„Doresc ca OPCOM să fie transparent, să fie extras de sub Transelectrica. Nu este o intenţie de a avea o bursă a Ministerului Economiei, dar trebuie să o transparentizezi, apoi 10 puncte să fie listate la bursă”, a explicat ministrul. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic16 ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized17 ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized3 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized3 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse3 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse5 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic6 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic6 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized6 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate6 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized6 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul