Cât timp se cer bani pentru copiii bolnavi de cancer, suntem o rasă de nemernici

Totul costă, totul are un preț. Sunt sume care se cheltuiesc, sume care trebuie să fie acoperite cumva. Dar cum?

Scriam zilele trecute despre un proiect extraordinar, primul spital de oncologie pediatrică, a cărui construcție se face exclusiv cu bani din donații. Când am auzit prima oară despre inițiativă, recunosc că am fost sceptic, nevenindu-mi să cred că suma , deloc de neglijat, se va strânge din puținul omului de rând și din mărinimia unor patroni de societăți comerciale. Dar uite că s-a putut. Este un semn extraordinar că poporul ăsta nu e o cauză pierdută, că nu suntem o masa amorfă de indivizi egoiști, preocupați doar de noi înșine și nepăsători față de semeni. O dovadă mai bună decât acest spital poate că este greu de găsit, cel puțin deocamdată.

Să spunem că societatea civilă a dat dovadă că există, că este activă și potentă. Ce facem însă cu structurile de care depinde sistemul de sănătate din România, respectiv Ministerul Sănătății și Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate? Cele două structuri, infestate cu clientele politică, cu pile, relații și sifonatori de fonduri, nu reprezintă motorul acestui sistem, ci frâna lui. O frână constant trasă, din cauza căreia mor oameni, care ar fi putut fi salvați.

Nu insist asupra listei lungi cu prejudicii imputate CNAS, însă am să mă opresc doar asupra ultimului dosar, cel legat de decontări fictive pentru îngrijiri la domiciliu ale unor bolnavi inexistenți. Valoare prejudiciu: doar 3 milioane de euro. Spun ”doar” pentru că există anchete cu prejudicii mult mai mari. Dacă nu ar fi fost sifonați, încercați să vă imaginați ce s-ar fi putut face cu 3 milioane de euro.

Vedeți zilnic anunțuri umanitare, lansate de părinți disperați, pentru sume cuprinse între câteva mii și zeci de mii de euro, bani necesari pentru salvarea vieților unor copilași. În multe cazuri, banii se strâng tot de la omul de rând, tot de la amărâți cărora le pasă. Imaginați-vă câte vieți ar fi putut salva 3 milioane de euro… Și a fost doar un banal exemplu.

Nu sunt bani? Tot timpul auzim că nu sunt bani. Și totuși, sumele se colectează, sumele ajung în conturile CNAS, apoi se volatilizează. Poate că nu sunt suficiente pentru încercarea de a salva viețile tuturor, dar măcar ale celor care nu au ajuns la vârsta majoratului, ar fi. Și poate că nu toți ar supraviețui, dar măcar am încerca. Nu mă întrebați ce impact bugetar ar avea, pentru că nu am făcut u calcul și nici nu sunt în măsură să îl fac. Dar știu că am plătit taxe de drum, deși nu avem autostrăzi, știu că plătim cas, dar suntem batjocoriți în spitale infecte, știu ca și voi… multe. Bani au fost și sunt, doar că pleacă în direcții greșite.

Avem pretenția că suntem oameni. Ne considerăm o specie superioară, dar nu știm cum să ne nimicim mai repede. Să nu fim capabili să acoperim sumele necesare pentru salvarea vieții unui copil, din sistemul public la care toți contribuim? Evident că se poate. Sistemul public de sănătate ar trebui să aloce integral sumele care să acopere acele cheltuieli. Să o facă fără ezitare, atât timp cât este vorba despre un suflet de copil. Și să nu spuneți că nu sunt bani, pentru că sunt! Noi, ăștia mari, o să ne descurcăm. Poate ne vine mintea la cap și nu mai băgăm sute de milioane în catedrale, ci învățăm să ne închinăm la o cruce de lemn, într-o bojdeucă umilă de lemn, așa cum ne învață Dumnezeul pe care îl tot invocăm, dar nu ezităm să îl batjocorim prin tot ceea ce facem… pe dos.

Cred că Dumnezeu ar fi pe deplin satisfăcut de opera sa… omul, dacă l-ar vedea preocupat de salvarea unui copil nevinovat, și nu de cât de mari sunt cupolele făcute pentru o biserică.

Imaginați-vă cum ar fi, dacă în toată lumea s-ar afla că România este singura țară unde tratamentul copiilor bolnavi de cancer este suportat integral din fondurile de stat. Deocamdată s-a aflat că, niște băieți, și-au tras 3 milioane de euro din banii bolnavilor…

Viața unui copil bolnav de cancer nu se măsoară în bani. Nemernicia unora… da.  (www.observatorulph.ro ).