Connect with us

Actualitate

Plimbat ani de zile prin sistemul judiciar românesc, dosarul Revoluţiei se află acum la Secţia Parchetelor Militare

Publicat

pe

Redeschis în 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după o serie lungă de tergiversări, cel mai dureros dosar al acestei naţii, dosarul Revoluţiei, îşi urmează cursul la Secţia Parchetelor Militare, procurorii anunţând luni că au avansat „substanţial” în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989.

Procurorii militari fac eforturi să înţeleagă în mod complet împrejurările şi cauzele care au dus la moartea şi rănirea unui număr foarte mare de români, precum şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

Probatoriu complex

Pentru îndeplinirea dispoziţiilor Înaltei Curţi, precum şi a obiectivelor fixate de procurori la momentul extinderii urmăririi penale sub aspectul infracţiunii contra umanităţii (1 noiembrie 2016), a fost administrat un probatoriu complex, dintre care procurorii enumeră următoarele activităţi:

  1. Audierea sau reaudierea a numeroşi martori;
  2. Colaborarea cu istorici, scriitori şi jurnalişti care au documentat subiectul evenimentelor din decembrie 1989 şi folosirea eficientă a datelor şi informaţiilor relevante apărute în vasta literatură care a avut ca obiect Revoluţia din Decembrie 1989;
  3. Verificarea şi exploatarea arhivelor militare şi civile, precum şi fişarea, scanarea, analizarea şi valorificarea vastei arhive a Senatului României care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluţia Română din Decembrie 1989 (28.730 file);
  4. Obţinerea, studierea şi valorificarea de materiale audio-video referitoare la Revoluţie (Arhiva TVR, Arhiva Sahia Film, Arhiva Radiodifuziunii Române, filmări private);
  5. Realizarea unei colaborări permanente şi eficiente cu diverse instituţii ale statului (Parlamentul României, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Facultăţile de drept din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, Biblioteca Naţională, Arhivele Naţionale etc.).

Ce au descoperit procurorii

Ca urmare a administrării probatoriului enumerat anterior, procurorii au avansat substanţial în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989, după cum urmează:

  1. S-a stabilit situaţia internaţională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru ţările din Europa de Est.
  2. S-a realizat o clarificare cu privire la situaţia internă a României din perioada premergătoare declanşării evenimentelor de la Timişoara şi în timpul desfăşurării acestora.
  3. Este cunoscută conjunctura convocării de către fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a mitingului popular desfăşurat la data de 21 decembrie 1989.
  4. A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.
  5. A fost realizată o succesiune clară a evenimentelor politico-militare existente în după-amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989.
  6. A fost conturată succesiunea evenimentelor deosebit de importante din noaptea de 21/22 decembrie 1989.
  7. Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidenţial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat şi comportamentul forţelor militare înainte, în timpul şi după pătrunderea revoluţionarilor în sediul Comitetului Central.
  8. A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi international.
  9. S-a realizat edificarea parţială referitoare la declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite.

– Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă.

– De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave.

– În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare.

– Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice.

– Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia.

  1. Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situaţia militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989.
  2. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu.

Astfel, până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

  1. Au fost administrate în mod eficient probe pentru stabilirea împrejurărilor şi acţiunilor concrete care au avut drept rezultat distrugerea unor bunuri de patrimoniu situate în perimetrul Pieţei Palatului (Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Regal). S-au depus diligenţe pentru edificarea privind conduita impusă de regulamentele militare pentru forţele de blindate aflate în mediul urban, fiind avute în vedere pentru comparaţie situaţii similare petrecute în alte ţări, soldate de asemenea cu distrugerea unor bunuri de patrimoniu.
  2. Au fost stabilite, prin probe, evenimentele care au avut drept consecinţă moartea şi rănirea unor persoane în diverse localităţi aflate pe întregul teritoriu al ţării.
  3. Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu.
  4. Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acţiuni sau inacţiuni şi consecinţele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989.

„În cauză, urmărirea penală va continua cu celeritate şi eficienţă, urmând a fi administrate toate probele necesare privind edificarea completă asupra împrejurărilor şi cauzelor care au dus la moartea unui număr foarte mare de persoane, rănirea altora şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu. De asemenea, în vederea îndeplinirii tuturor cerinţelor actualului Cod de procedură penală, urmează a fi reaudiate persoanele vătămate. Pe măsura derulării cercetărilor, vom face publice rezultatele anchetei”, a transmis Parchetul General. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul