Actualitate
Angajații Petrom au de ce să fie speriați că veniturile lor ar putea fi cu probleme în anul care vine
Sfârșitul de an prinde unde din cele mai mari companii din România pe un butoi cu pulbere. Negocierile privind Contractul colectiv de muncă dintre conducere și sindicat nu avansează deloc și surse bine informate din piață susțin că jocurile în această privinţă s-ar face în afara companiei. Cum lucrurile stagnează (se pare) interesat, angajații Petrom au de ce să fie speriați că veniturile lor ar putea fi cu probleme în anul care vine, potrivit jurnaliştilor de la bugetul.ro, citat de stiripesurse.ro.
Situația este cu atât mai complicată cu cât ”săgeata” împinsă este nimeni altul decât unul din ”apostolii” lui Sorin Ovidiu Vântu. Asta dacă ținem cont că actualul interimar șef al Sindicatului Petrom, Florin Bercea, nu este decât umbrela de vreme rea al omului lui SOV, Liviu Luca, aflat actualmente în spatele gratiilor. Asta nu îl împiedică însă să îi reprezinte pe angajații Petrom după cum se arată foarte clar pe pagina de internet a Sindicatului (SNPE). (Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



