Elon Musk spusese în trecut că în 2017 compania era la doar câteva săptămâni de un colaps total, dar cu eforturi mari a fost atinsă țintă de producție pentru Model 3 și compania s-a salvat.
Fondatorul Tesla Motors spune că în acele momente sumbre a vrut să se întâlnească pentru a discuta o eventuală vânzare a Tesla către Apple, dar Tim Cook ar fi refuzat întâlnirea. Musk a mai spus și că Tesla valora atunci o zecime din cât valorează acum.
Tesla are o capitalizare de piață de 606 miliarde dolari, după creșterile puternice din ultimele luni. Capitalizarea era de 291 mld dolari la jumătatea lui august și de nici 70 mld dolari în martie.
Comentariile vin în contextul în care Reuters a scris că Apple lucrează la un model de mașină autonomă care va dispune și de o baterie revoluționară, iar dacă va fi ca proiectul să se concretizeze, nu se va întâmpla mai repede de 4 ani.
S-a vorbit și în trecut despre o posibilă mașină Apple: compania a pus în 2014 la treabă o echipă în acest sens, dar câțiva ani mai târziu a abandonat aproape total proiectul, dar a reluat eforturile în 2019.
În 2015, comentând zvonurile despre ”Apple car”, Musk spune că Apple va fi ”un cimitir al Tesla”, glumind că cine nu reușește la Tesla se poate duce la Apple.



