Actualitate
Real Madrid este pe punctual de a il recruta pe Kepa Arrizabalaga
Real Madrid nu are nicio interdicţie în mercato de iarnă şi ”orice este posibil” până pe 31 ianuarie, a declarat miercuri antrenorul madrilen Zinedine Zidane, în timp ce presa evocă venirea portarului Kepa Arrizabalaga (Bilbao) şi posibila recrutare a unui atacant central.
”Ceea ce este sigur este că avem posibilitatea de a recruta până pe 31 ianuarie, deci orice este posibil”, a spus Zidane la prima sa conferinţă de presă din 2018.
Tehnicianul francez a reamintit totuşi că această postură activă pe piaţa transferurilor nu reprezintă nici o ameninţare faţă de efectivul său actual, dublu deţinător al titlului în Liga Campionilor.
”Sunt mulţumit de efectivul meu, orice s-ar întâmpla. Bineînţeles, putem renunţa la unele lucruri, însă eu am construit acest efectiv, deci îmi asum alegerile, îmi asum tot ceea ce am făcut”, a subliniat el.
Zidane a recunoscut că a avut o întrevedere marţi cu preşedintele lui Real, Florentino Perez, şi cu directorul general Jose Angel Sanchez, pentru a discuta subiectul.
”Nu vă voi spune ce discuţii am avut. Vorbim despre tot şi putem vorbi şi despre întăriri, a explicat el. Astăzi, nu este vorba de niciun transfer, dar orice se poate întâmpla până pe 31. Este posibil ca cineva să vină, orice se poate întâmpla. Ceea ce îmi doresc este ca niciun jucător din efectiv să nu plece, asta este sigur”.
Potrivit presei spaniole, Real Madrid ar fi pe punctul de a-l recruta pe Kepa Arrizabalaga (23 ani), promiţătorul portar al lui Athletic Bilbao, în schimbul plăţii clauzei de reziliere de 20 milioane euro. Portarul basc, selecţionat pentru prima dată în noiembrie în echipa naţională a Spaniei la meciul amical cu Costa Rica (5-0), a debutat în La Liga cu Bilbao în 2016.
În atac, titularul postului de atacant central, francezul Karim Benzema, este accidentat până la jumătatea lunii ianuarie şi este ţinta unui val de critici în presă pentru randamentul său considerat insuficient. Numele lui Timo Werner (RB Leipzig) sau al lui Mauri Icardi (Inter Milano) au fost citate pentru acoperirea absenţei sale. (Mincu E.).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



