La sfârșitul săptămânii trecute, Banca Națională a României a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,25 la sută pe an de la 1,50 la sută pe an. În 2020 au avut loc trei reduceri ale nivelului dobânzii-cheie, cea mai recentă fiind în august. Este deja a patra tăiere de dobândă din partea BNR de la începutul pandemiei și prima din 2021, iar această mișcare înseamnă că este încurajată circulația banilor în economie și nu depozitarea lor. Dar fenomenul reducerii dobânzilor de politică monetară nu este unul nou: de mai bine de jumătate de deceniu, în câteva dintre economiile importante ale lumii, dobânzile se află pe un trend descendent, ratele dobânzilor din unele țări din Europa, incluzând Elveția, Suedia, Danemarca, se află chiar pe teritoriu negativ.
Ideea care stă la baza ratelor dobânzii negative este acela că băncile comerciale sunt taxate pentru deținerea de depozite la Băncile Centrale, silindu-le astfel să-și folosească lichiditățile pentru finanțarea economiei, încurajând creditarea. Băncile centrale au în mână acest instrument puternic de stimulare a circulației banilor în economie în speranța relansării economice.
Considerat unul dintre cele mai îndrăznețe experimente monetare din secolul XXI, ratele negative de dobândă au fost adoptate mai întâi în Europa și Japonia, după ce factorii de decizie din politica monetară au realizat că au nevoie de măsuri extreme, deoarece economiile țărilor lor încă se luptau pentru relansare la ani buni după criza financiară din 2008 sau în încercarea de a împiedica intrarea în recesiune.
Un mecanism de bază al finanțelor a fost astfel răsturnat: ratele dobânzilor, care, în mod normal ar trebui să recompenseze pe cei care economisesc și să-i taxeze pe cei care se împrumută este în momentul de față inversat, creditarea fiind stimulată și economisirea descurajată.
În teorie, ratele negative stimulează întreprinderile să împrumute ieftin bani, apoi să le investească înapoi în economie. Asta pentru că atunci când un euro sau un leu intră în economie, acesta este cheltuit de mai multe ori și crește viteza de circulație a banilor. Același efect este așteptat să se producă și în cazul consumului: dacă se cheltuie un leu la magazinul din colțul străzii, proprietarul magazinului urmează să cheltuiască la rândul lui un leu în afara magazinului său, iar procesul se repetă din nou și din nou, astfel încât achiziția inițială de 1 leu alimentează activitatea economică de o sumă considerabil mai mare.
De aceea, decidenții politicii monetare speră că ratele negative vor acționa ca un fel de impozit pe deținerea banilor, încurajându-i pe cei care îi au să-i cheltuiască și pe cei care nu-i au să se împrumute, sporind viteza banilor.
În paranteză fie spus că nu întâmplător sectorul preferat pentru finanțarea împrumuturilor cu dobânzi foarte mici sau negative este acela al achizițiilor de imobiliare. Banii luați pe credit cheltuiți mai întâi de investitorii în domeniul construcțiilor de locuințe, stimulează activitatea economică atât pe orizontală, cât și pe verticală, de la extracția de materii prime folosite în construcții și până la activitatea de finanțare prin bănci a investitorilor în construcții și a cumpărătorilor care se împrumută la rândul lor pentru achiziția de locuințe sau care cheltuiesc pentru amenajarea locuințelor. De altfel, sumele implicate în acest sector sunt considerabile și de aceea construcțiile sunt un motor al creșterii economice generale a unei țări.
În contextul unei relansări greoaie a activității economice după criza financiară din 2008 și după ani de rate scăzute, dar pozitive, Banca Centrală Europeană a împins rata facilității de depozit la o valoare negativă în iunie 2014 și a redus la -0,1% dobânda de politică monetară pentru a stimula economia zonei euro. BCE a fost prima bancă centrală majoră care a scăzut rata facilității de depozit sub zero.
Trebuie amintit și că în 2019, multe dintre previziunile macroeconomice indicau că economia se îndrepta spre o nouă criză globală, fiind o chestiune de timp până când aceasta urma să se declanșeze, așa că nu este de mirare că ratele mici sau negative au persistat în speranța contracarării unei noi recesiuni.
Dar, dintr-o dată, ceva cu totul neașteptat a apărut la orizont, și anume o pandemie, iar blocajele datorate măsurilor de combatere a răspândirii contaminărilor au încetinit sau chiar stopat comerțul mondial timp de luni de zile în 2020. Adaptându-se noilor condiții, consumatorii au trecut brusc la un comportament prudent în ceea ce privește cheltuirea veniturilor, preferând să pună banii deoparte, ceea ce a crescut nivelul deținerii de economii în bănci, ca măsură de precauție, producându-se un efect contrar celui țintit de băncile centrale.
Totuși, bancherii centrali au căutat modalități să amortizeze lovitura fatală adusă de pandemie strategiei lor de stimulare a economiei, scăzând și mai mult ratele de politică monetară, apropiindu-se extrem de mult de zero și chiar dând semnale că ar putea ajunge pe teritoriu negativ, cum este cazul Băncii Centrale a Angliei, care afirmă că studiază o astfel de opțiune, fără a indica totuși clar dacă este decisă să treacă și la fapte. Așadar, dobânzile mici sau negative au intrat în peisajul obișnuit al vieții financiare și au de gând să persiste vreme îndelungată, dacă privim la dobânzile la care statele emit obligațiuni pe termen lung. Dar aceste decizii de a împinge cât mai mult în jos ratele de politică monetară au reaprins o dezbatere furioasă cu privire la faptul dacă ratele negative nu cumva fac mai mult rău decât bine economiei.
În ceea ce privește situația consumatorilor de servicii financiare efectele negative prevalează, iar diavolul se ascunde în detalii chiar și în cazul creditelor cu o așa-zisă dobândă negativă. Dar să o luăm pe rând:
Unele tendințe negative se accelerează chiar pe măsură ce nu se întrevede sfârșitul răspândirii infectărilor și noi injectări de lichiditate cu bani ieftini au loc prin intervențiile băncilor centrale. Cel mai vizibil este impactul eroziv asupra economiilor gospodăriilor, datorită ratelor dobânzilor aproape de zero sau chiar negative oferite de piața serviciilor financiare de retail la depozite, investițiilor în fonduri private, anuităților și pensiilor pensionarilor europeni al căror număr este în creștere. Toate aceste circumstanțe, împreună cu nivelul fără precedent de lichiditate din sistemul financiar, ar putea crea pentru lung timp probleme vis-a-vis de atractivitatea produselor de economisire-investire pentru populație, care ar putea alege, în schimb, să țină banii lichizi parcați acasă în cazul în care au și aversiune față de risc.
Unii ar putea alege să-și lichideze depozitele sau conturile de economii dacă vor vedea că ies în pierdere datorită dobânzilor neatractive și din cauza comisioanelor tot mai mari practicate de bănci, cu precădere de la izbucnirea pandemiei. Vremurile în care se puteau obține la depozite dobânzi generoase și uneori cu două cifre chiar și pentru valute forte sunt demult apuse.
În 1980, ratele dobânzilor pe termen lung se ridicau la 11,4% în SUA și 8,5% în Germania. La doi ani după introducerea ratelor negative de dobândă, în medie, în 2016, acestea au fost de aproximativ 1,9% în SUA și de aproximativ 0,3% pentru zona euro în ansamblu, iar de atunci declinul continua. Pentru simplii cetățeni, a-și plasa economiile în depozite cu o dobândă decentă este o adevărată încercare a răbdării, mai ales că trebuie să aibă în vedere atât comisioanele, cât și impozitele pe care le vor achita.
O situație particulară poate fi aceea a celor care au economisit pentru anii senectuții în fonduri fiduciare sau planuri private de pensii și care, apropiindu-se de maturitatea investiției lor vor decide să lichideze înainte de termen aceste investiții de teamă că randamentele viitoare prea mici sau chiar negative le-ar eroda în timp capitalul acumulat. Dar și alte pericole aduse tot de mediul îndelungat de dobânzi mici și negative se arată la orizont.
De exemplu, în august 2020 Bank of Ireland Group plc, o bancă comercială din Irlanda și una dintre băncile tradiționale irlandeze din „Big Four”și care nu trebuie confundată cu Banca Centrală a Irlandei, a anunțat că va începe să perceapă dobânzi negative, de -0,65%, pentru numerarul din conturile deținute de firmele fiduciare de investiții și de pensii. În Marea Britanie, unde dobânda de referință este de 0,10%, dar ar putea ajunge curând pe teritoriu negative după indiciile date de Guvernatorul Bank of England, relativ recentele colapsuri ale unor corporații care ofereau planuri de pensii cu beneficii definite angajaților lor, cum ar fi cazul Carillion – care a dat faliment și a intrat in lichidare în ianuarie 2018 – au scos la iveală deficitele care există în fondurile de pensii de acest tip din multe corporații. Practic, dificultatea de a plasa fondurile bănești ale contribuitorilor la randamente adecvate și nevoia de a onora pensiile aflate în plată au dus la imposibilitatea corporațiilor de a-și îndeplini promisiunea de a acorda beneficiarilor pensiile specificate, suma forfetară sau o combinație a acestora la pensionare, ridicând semne de întrebare cu privire la rațiunea de a investi în astfel de scheme de pensii oferite de angajatori.
Cu toate acestea, trebuie să remarcăm și că mulți europeni nu au economii sau investiții când ajung la vârsta de pensionare și se bazează pe programele publice de pensii, care nu sunt tocmai generoase, cum este cazul României dar și al altor țări, sisteme care ar putea, la rândul lor să întâmpine dificultăți în viitor, având în vedere îmbătrânirea populației dar și deficitele bugetare.
În ceea ce privește situația consumatorilor care dețin un excedent de lichiditate și … ceva curaj, aceste randamente în scădere vor avea ca rezultat o creștere a apetitului lor pentru risc în căutarea unei rentabilități mai bune pentru investițiile lor financiare. Aceștia ar putea să se aventureze să-și plaseze banii, de exemplu în criptomonede, tentați de faptul că unele s-au valorizat consistent de la izbucnirea pandemiei. Criptomonedele vin totuși la pachet cu o notorie volatilitate și cu o lipsă de reglementare, inclusiv în ceea ce privește protecția consumatorilor, iar riscul de pierderi financiare va cădea tot pe umerii acestora. Tot așa de bine, curajoșii cu surplus de lichiditate ar putea fi atrași de plasarea lor în platformelor de crowdfunding contribuind cu mici sume, fără a avea însă vreo garanție că-și vor recupera măcar banii avansați pentru finanțarea diverselor start-up-uri, din cauza mediului economic plin de incertitudini.
De partea cealaltă a baricadei, din dorința de a stimula consumul chiar și în circumstanțele pandemiei sau post-pandemie consumatorii ar putea fi atrași cu produse de creditare supuse unor condiții de acordare mai relaxate, ceea ce ar putea însemna pierderi potențiale datorate unei evaluări mai lejere a riscului de credit, dar care pot duce la îndatorare excesivă, cu riscul de a lua din nou avânt numărul împrumuturilor neperformante și, pe termen mai îndelungat, având ca efect o redresare financiară lentă a gospodăriilor, amenințând, eventual, stabilitatea financiară.
În ceea ce privește atractivitatea dobânzilor negative pentru cei în căutare de achiziții cu bani împrumutați, este deja notoriu faptul că în 2019 o bancă daneză a lansat primul credit ipotecar cu dobândă negativă din lume – acordând cumpărătorilor de locuințe credite cu dobândă de -0,5% pe an. În Danemarca, banca centrală redusese rata facilității de depozit pe teritoriul negativ pentru prima dată în iulie 2012. Reduceri similare ale ratei au avut loc în Suedia în iulie 2014, în Elveția în decembrie 2014 și în Japonia în ianuarie 2016. Chiar și în România, de câțiva ani, dobânda cheie se află pe un trend descendent, însă o dobândă negativă are slabe șanse să apară, dar debitorii ale căror dobânzi se calculează în funcție de ROBOR au văzut scăderi ale ratelor la credite. Aparent, este mai avantajos să trăiești pe credit, însă lucrurile nu sunt ceea ce par a fi la prima vedere.
Cazul Danemarcei este unul particular în ceea ce privește împrumuturile ipotecare, băncile acționând ca brokeri de credite, iar fondurile pentru creditele ipotecare fiind atrase prin emiterea de obligațiuni garantate care trebuie vândute investitorilor în astfel de obligațiuni înainte de acordarea creditelor. Profitul din creditele de acest tip este asigurat băncilor în principal de comisioanele aferente acestor produse și mai puțin din dobânzi.
În multe alte țări membre ale Uniunii Europene, pentru împrumuturi acordate în euro cu dobândă variabilă în funcție de indicele EURIBOR, băncile de retail stabilesc prin clauzele contractuale un mecanism care împiedică rata împrumutului să scadă sub zero sau sub o anumită valoare pozitivă, asigurând astfel un câștig băncii, astfel încât este hazardat să considerăm că un consumator ar fi practic plătit pentru a lua bani cu împrumut.
Dar această fragmentare a reglementării pieței financiare cu amănuntul poate crea denaturări ale concurenței în ceea ce privește activitatea transfrontalieră a serviciilor financiare, iar unii cetățeni ai UE vor beneficia mai mult decât alții din cauza prețurilor mai accesibile ale produselor de credit. În unele state membre, legislația națională nu reglementează în mod explicit dacă ratele dobânzii negative sunt permise sau interzise. În același timp, situațiile juridice (în mare parte rezultate din interpretări interne ale legislației) variază considerabil între statele membre: în timp ce legislațiile din unele țări conduc mai degrabă la concluzia sau chiar indică în mod clar că sunt permise rate de dobânzi negative în cazul creditelor: Danemarca, cel mai notoriu caz, Finlanda, Germania – posibil doar prin contract cu acordul părților, Norvegia, Suedia sunt câteva exemple.
În România – pare a fi posibil prin interpretare: „Dobânda este cea convenită de părți sau, în caz contrar, cea stabilită prin lege „- prevede Noul Cod Civil. Legile din alte state membre interzic mai degrabă astfel de procedee (în Franța, în Portugalia – regulament emis de Banca Centrală Portugheză, în Austria). În alte state membre nu există încă o tendință clară, precum în Spania sau Malta. Totuși, având în vedere generalizarea acestor dobânzi, mai ales din cauza folosirii creditelor în euro, ar trebui creată o situație echitabilă pentru consumatori, indiferent cărui stat al Uniunii aparțin.
Un efect pozitiv al dobânzilor mici sau negative din momentul de față ar putea fi simțit, însă, în special pentru creditele imobiliare cu dobândă fixă contractate acum mai bine de un deceniu din care s-a rambursat doar o parte din capitalul împrumutat în cazul în care consumatorii care sunt eligibili ar apela la o refinanțare cu o dobândă mult mai avantajoasă decât cea din contractul inițial. Deși în ultima vreme în România regulile de acordare a împrumuturilor pentru consumatori au devenit mai stricte în ceea ce privește gradul de îndatorare și credit scoringul, unele bănci sunt dispuse să înregistreze un profit mai mic acum, oferind rate ale dobânzii mici sau negative, mai degrabă decât să riște ca debitorii lor să rămână în contractele cu dobândă mai mare pe care nu le vor putea rambursa în viitor și ale căror credite să devină neperformante sau decât să accepte să ia în plată imobilele aduse drept garanție. Pentru aceasta, consumatorii trebuie să beneficieze și de o consiliere adecvată, pentru a alege varianta optimă pentru nevoile lor de consum și puterea lor financiară
Puse însă în balanță toate aceste date din peisajul administrării finanțelor personale arată că, pentru consumatori, politica dobânzilor mici sau negative nu aduce beneficii.
Pentru a nu fi din nou sacrificați și în această nouă criză, cum au fost și în precedentele, măsurile luate de cei cu putere de decizie în politica monetară ar trebui să aibă în vedere și interesul lor, pentru a nu fi din nou tot ei cei care achită factura crizei cu economiile lor cu investițiile sau cu planurile lor de pensii. Reduceri de impozite pe dobânzile bancare si chiar scutirea de impozit pentru banii investiți în planuri de pensii sau fonduri de investiții pot fi soluții eficiente. Tot așa, pot fi introduse reglementări care să prevadă că sumele adunate la maturitatea depozitului în cont în scopul economisirii personale, după scăderea taxelor și a comisioanelor, nu pot fi mai mici decât sumele depuse inițial. Acestea nu sunt măsuri populiste, ci măsuri care să protejeze populația pe termen lung și care pot contribui la stabilitatea financiară, deoarece precaritatea vieții zilnice, supra îndatorare și sărăcia întotdeauna au fost factori de instabilitate.
N.Red: Calu Monica este jurist cu peste zece ani de experiență în zona apărării drepturilor consumatorilor, activitatea ei derulându-se atât în România, cât și în cadrul UE. Ea este și președintele Asociației Consumers United/Consumatorii Uniți
