Connect with us

Actualitate

Consiliul de Securitate al ONU discută marţi despre implicaţiilor schimbărilor climatice asupra păcii în lume – International

Publicat

pe

​Consiliul de Securitate al ONU organizează marţi, la iniţiativa premierului britanic Boris Johnson, un summit al membrilor săi pentru a discuta despre implicaţiile schimbărilor climatice asupra păcii în lume, subiect asupra căruia cei 15 membri ai săi au abordări divergente, informează France Presse, citată de Agerpres.

Această reuniune are loc la câteva zile după revenirea oficială a Statelor Unite, sub conducerea democratului Joe Biden, în Acordul de la Paris din 2015 ce prevede limitarea încălzirii globale.

În afară de Boris Johnson, a cărui ţară prezidează Consiliul de Securitate în februarie, este de aşteptat să aibă intervenţii secretarul general al ONU, Antonio Guterres, trimisul american pentru schimbările climatice, John Kerry, preşedinţii Franţei, Emmanuel Macron, şi Tunisiei, Kais Saied, prim-miniştrii din Irlanda, Vietnam, Kenya, Estonia şi Norvegia şi ministrul chinez de externe, potrivit unor diplomaţi.

Evenimentul va servi drept test pentru relaţiile chino-americane, a declarat un ambasador sub acoperirea anonimatului, referindu-se la unul dintre puţinele domenii asupra cărora cei doi rivali globali ar putea fi de acord.

„Va trebui să ne uităm la modul în care se poziţionează chinezii în raport cu americanii”, menţionează acelaşi ambasador. Prin tradiţie, „ruşii şi chinezii vor spune că (clima) nu are nimic de-a face cu temele Consiliului de Securitate”. „Dar astăzi, chinezii sunt susceptibili de a fi lejer deschişi acestei discuţii, ceea ce i-ar izola pe ruşi”, adaugă el.

Ceea ce Rusia nu doreşte este să facă din climă o temă de sine stătătoare printre subiectele abordate de Consiliul de Securitate. Pe de altă parte, le convine să se vorbească despre asta „de la caz la caz”, explică diplomaţi pentru AFP.

Reuniunea „se va concentra pe aspecte de securitate legate de schimbările climatice”, precizează un alt ambasador, de asemenea sub anonimat.

Unii dintre membrii nepermanenţi ai Consiliului, cum ar fi Kenya sau Niger, „simt foarte acut” impactul schimbărilor climatice asupra situaţiei de securitate. Alţii sunt reticenţi, nu doresc ca „Consiliul de Securitate să se transforme într-un nou organism care se va preocupa de finanţare, adaptare, negocieri”, continuă el.

„Atât China, cât şi Rusia, dar nu numai ele, sunt reticente să vadă Consiliul vorbind despre schimbările climatice şi implicaţiile acestora”, confirmă un al treilea ambasador, de asemenea sub condiţia anonimatului, excluzând adoptarea în această etapă a unui text comun.

Aceste două ţări „cred că acest lucru poate deveni intruziv şi că nu este vorba de pace şi securitate”. „Ele nu vor ca Consiliul de Securitate să ia decizii cu privire la alegerile economice, chiar dacă înţeleg că schimbările climatice pot alimenta conflictele”, a explicat el.

„Deşertificarea, mişcările populaţiei, concurenţa pentru accesul la resurse” sunt legate de încălzirea globală, susţine un alt diplomat, considerând că subiectul este important şi pentru Tunisia, Norvegia sau Irlanda, ultimele două aflându-se în Consiliul de Securitate de la 1 ianuarie.

În regiunea lacului Ciad din Africa centrală, această problematică nu este o chestiune legat de ce va fi „mâine”, „ea există deja de ieri”, ironizează un ambasador, referindu-se la „accesul la resursele de apă” şi la „producţia de furaje” care pot provoca „violenţe intercomunitare” şi o „sifonare” a populaţiilor de tineri fără loc de muncă de către grupurile jihadiste.

India şi Mexic, care s-au alăturat Consiliului de Securitate în ianuarie şi sunt progresiste pe această temă, au şi ele ceva de spus, a estimat un alt diplomat.

„India este mobilizată cu privire la problema mediului” şi are nevoie ca impactul încălzirii globale asupra conflictelor să fie clar stabilit. Nu doreşte să se vorbească despre climă în termeni absoluţi, dar pe de altă parte îi convine să se discute despre impactul schimbărilor climatice asupra echilibrului de putere, precizează această sursă.

Sosirea administraţiei Biden, cu puncte de vedere radical opuse celor apărate de Donald Trump, ar trebui să schimbe dinamica Consiliului în jurul acestui subiect, potrivit unor diplomaţi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul