Connect with us

Actualitate

Ministrul Mediului spune că muncitorii care au scos puii de urs din bârlog exploatau legal doborâturi – Mediu

Publicat

pe

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni seara, la Digi 24, că muncitorii care au scos puii de urs din bârlog exploatau legal doborâturi, în zona Gheorgheni, afectată anul trecut de o furtună deosebit de puternică, potrivit Agerpres.

„Din câte se pare, era o activitate de exploatare legală, într-o zonă cu doborâturi. Anul trecut, în zona Gheorgheniului, în zona Ciucului, au fost foarte multe doborâturi, după o furtună extrem de puternică, erau sute de mii de metri cubi de brad, de păduri, care au fost distruse, practic, de acea furtună, pagubă foarte mare pentru proprietarii de păduri. Înţeleg că, în momentul de faţă, se află în zona respectivă mai multe exploatări în desfăşurare, pentru că terenul trebuie eliberat şi trebuie pregătit pentru replantare. Din primele informaţiile pe care le deţinem, activitatea a fost legală, de eliberare a terenurilor respective de masa lemnoasă doborâtă şi pregătirea terenului pentru replantare”, a afirmat Tanczos Barna, la Digi 24.

Ministrul Mediului a spus că organele de anchetă şi Garda de Mediu au acţionat foarte repede, după primirea informaţiilor, dar puii nu au mai fost găsiţi şi nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei, existând mai multe variante care sunt luate în calcul.

„Nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei. Poate exista şi varianta ca ursoaica să se fi întors şi să-şi fi luat puii, este teoretic posibil, sau au fost îngropaţi, nu se ştie, efectiv, organele de anchetă nu ştiu dacă au reuşit să stabilească modul în care s-a terminat acel incident. Aşteptăm şi noi informaţii de la procurori, de la poliţişti care au făcut cercetarea penală”, a menţionat el.

În legătură cu ipoteza potrivit căreia ar putea fi vorba de trafic de carne de urs sau de urşi vii, ministrul Mediului a făcut apel la calm şi a subliniat că dacă există astfel de informaţii, cazul trebuie preluat de DIICOT.

„Eu aş vrea să rog pe toată lumea, şi pe cei care depun o activitate extrem de importantă în cadrul organizaţiilor neguvernamentale şi cetăţenii, să nu ne lansăm în ipoteze care nu au susţinere şi care sunt greu de dovedit. Cu siguranţă, în cazul în care există informaţii cu privire la o asemenea ipoteză de trafic de carne de urs sau trafic de ursuleţi sau urşi vii, cazurile trebuie preluate de DIICOT. Pentru că aceste acţiuni nu se mai fac de o singură persoană, ele devin de competenţa DIICOT-ului şi cercetările se fac de către specialişti, nu de către un ministru, nu de către un activist, nu de către un cetăţean, nu de către cineva care încearcă să ajute, dar nu are nici posibilitatea, nici pregătirea, nici informaţiile ca să facă acest lucru. Cu siguranţă, în cadrul acestei cercetări penale, vor fi analizate toate ipotezele, cu siguranţă că în cazul în care există şi cea mai mică suspiciune rezonabilă cu privire la o chestiune mai amplă, mai complexă, organizată, cu siguranţă organele de anchetă îşi vor face datoria şi vor acţiona ca atare. (…) Fac apel la calm şi să aşteptăm rezultatele anchetei, pentru că sunt convins de faptul că nicio informaţie nu o să fie ascunsă de organele de anchetă penală, sunt convins că îşi vor face treaba aşa cum trebuie, în mod profesionist şi nu m-aş angaja nici eu şi nu ar trebui să se angajeze nici altcineva în pseudocercetări penale, pentru că nu suntem specialişti şi nu avem toate informaţiile la îndemână”, a subliniat ministrul Mediului.

El a reiterat că fapta muncitorilor este inadmisibilă, că ei vor suporta rigorile legii şi a ţinut să precizeze că aceştia păreau foarte relaxaţi, semn că ursoaica fusese îndepărtată de acolo cu mult timp înainte ca ei să aibă curajul să intre în acel bârlog în care au fost găsiţi ursuleţii.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse3 ore ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante? Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?
Diverse4 ore ago

Cum pot preveni acumularea de gheață și zăpadă pe jante?

Într-o dimineață de ianuarie, după o noapte cu ninsoare udă, am plecat cu mașina fără să mă uit prea atent...

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse9 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized4 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized5 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

Top Stiri Comisarul