Connect with us

Actualitate

Andrei Baciu, despre persoanele vaccinate în centre MApN: Vorbim de veterani de război, oameni de peste 65 de ani, familii ale personalului MApN, însă membri care au boli cronice, nu unii care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pentru etapa a doua – Esential

Publicat

pe

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că persoanele vaccinate în centrele pentru personalul Ministerului Apărării sunt doar cele eligibile pentru etapa a doua, notează News.ro. „Vorbim fie de veterani de război, oameni de peste 65 de ani, vorbim fie de – sigur – familii ale personalului din MApN, însă membri ai familiei care au boli cronice, nu unii care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pentru etapa a doua”, explică el.

Andrei Baciu a declarat, referitor la controversele privind publicarea datelor referitoare la vaccinare, că „toată lumea este de acord cu acest principiu al transparenţei în campania de vaccinare”.

„Există o comunicare extraordinar de extinsă, se răspunde aproape în timp real la toate solicitările venite de la presă, deci aici cred că lucrurile au fost extrem de transparente, este ceea ce ne-am dorit şi ceea ce vom continua să facem. (…) Sigur, au fost mici chestiuni tehnice care poate au fost eventual privite dintr-un punct sau altul. Esenţa, şi definitoriu pentru tot ceea ce se întâmplă, este faptul că toate lucrurile se desfăşoară de o manieră transparentă 100%, după cum poate oricine să vadă”, a susţinut Andrei Baciu, la B1 TV.

Referitor la persoanele vaccinate fără programare, el a explicat despre ce categorii de persoane este vorba.

„Într-adevăr, sunt anumite categorii de persoane din etapa a doua, nu din altă etapă, nu din etapa a treia, pentru care nu se face programare. Să vă dau un exemplu: nu se face programare pentru persoanele din centrele de bătrâni, persoanele vârstnice, pentru că respectivele persoane evident nu se programează într-un centru de vaccinare, ci în momentul în care există o echipă mobilă, există o evidenţă a acelor persoane, se iau suficiente doze şi echipa mobilă se deplasează la centrul respectiv, unde se vaccinează acele persoane (…), la fel, persoanele imobilizate, care nu se pot deplasa, pentru care – atât pentru acele persoane, cât şi pentru aparţinători, cum este normal – se deplasează echipe mobile acasă şi procesul de vaccinare se desfăşoară acasă. Nu este niciun motiv pentru care acele persoane să se programeze într-un centru de vaccinare. Persoanele cu dializă, spre exemplu, (…) se vaccinează la un centru de vaccinare fără programare”, a declarat Baciu.

Întrebat ce a stat la baza deciziei ca familiile angajaţilor MApN să fie vaccinate cu prioritate, el a afirmat: „În primul rând, pentru personalul MApN şi pentru sistemul de sănătate al MApN… practic, rolul acestui sistem este de a acorda asistenţă medicală şi familiilor celor care fac parte din MApN. Însă vaccinarea nu are nicio legătură şi nu se pune nimeni în faţă, toţi cei care s-au vaccinat în aceste centre au avut la bază două elemente importante. În primul rând, toate centrele de vaccinare pentru MApN şi MAI au la bază un ordin comun între Ministerul Sănătăţii şi ministerele respective şi, practic, se înfiinţează aceste centre de vaccinare pentru ministerele care au deja o reţea sanitară proprie, având acest avantaj al infrastructurii deja existente. Practic, decizia a fost că nu trebuie să construieşti un centru de vaccinare, zeci, sute de centre de vaccinare noi, ci aceste locaţii deja există (…). Pe de altă parte, cumva se poate înţelege că aici au fost vaccinate persoane care nu ar fi trebuit să fie vaccinate. Din datele pe care le avem, pentru MApN, avem în jur de 31.000 de persoane care sunt vaccinate, toate eligibile pentru etapa a doua. Vorbim fie de veterani de război, oameni de peste 65 de ani, vorbim fie de, sigur, familii ale personalului din MApN, însă membri ai familiei care au boli cronice, nu unii care nu îndeplinesc criterii de eligibilitate pentru etapa a doua”.

El i-a menţionat şi pe cei care pleacă în misiuni în teatre de război şi pentru care „atâta lucru am putea să facem, să le oferim o protecţie pentru SARS-COV-2”.

„La fel, pentru MAI, au reţea sanitară proprie, au spitale şi unităţi medicale, au avize, au personal medical. (…) La MAI,la fel, s-au vaccinat în aceste două luni 26.000 de oameni. Adică nu vorbim de oameni care, în primul rând, nu făceau parte din etapa a doua şi nu vorbim de o prioritizare în interiorul etapei a doua, Vorbim de cifre şi chestiuni absolut rezonabile din punctul meu de vedere”, a susţinut el.

Publicarea datelor referitoare la pandemie şi la campania de vaccinare de către Ministerul Sănătăţii a provocat critici vehemente la adresa ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, fiind invocat inclusiv caracterul secret al unora dintre date. Ministrul a invocat nevoia de transparenţă, iar premierul a dispus verificări.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO zi ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized2 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse5 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul