Connect with us

Actualitate

Numărul tot mai ridicat al pensionarilor și împuținarea salariaților vor pune la un moment dat guvernanții să opteze: măresc vârsta de pensionare sau creșc taxele – Finante & Banci

Publicat

pe

În urmă cu 20 de ani, aveam puțin peste 4 milioane de pensionari de asigurări sociale de stat. Azi, avem aproape cu un milion mai mult, în timp ce numărul mediu al salariaților a crescut cu doar 200.000. Asta apasă din greu pe sustenabilitatea viitoare a sistemului public de pensii. Ca soluții (unele state au trecut la aplicarea lor) nu prea ai de ales: ori crești vârsta de pensionare, ori mărești actualele taxe, sau vii cu altele noi. Desigur, nu începând de anul viitor, ci pe un orizont de 5-10 ani. Faptul că lucrurile nu arată bine a fost recent confirmat și de actualul ministru al Muncii, Raluca Turcan. ”Avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii evidentă, avem deja nişte semnale de creştere a şomajului pentru că se resimt efectele pandemiei şi atunci ca o primă soluţie trebuie să acţionăm pentru creşterea ocupării şi impulsionarea vieţii active”, a afirmat Raluca Turcan.

Situația diferă de la județ la județ în privința numărului de salariați și a pensionarilor susținuți de aceștia. În medie, la nivelul țării avem 10 salariați care susțin 9 pensionari. Acelaşi nivel al raportului s-a înregistrat în 7 dintre judeţele ţării (Alba, Argeṣ, Bistriṭa-Năsăud, Covasna, Iaṣi, Mureṣ ṣi Satu-Mare) şi a fost inferior în 9 judeţe, cel mai mic raport (4 la 10) înregistrându-se în judeṭul Ilfov. În celelalte 26 de judeţe, nivelul raportului s-a situat peste media pe ţară, cea mai mare valoare fiind atinsă în judeţul Teleorman (16pensionari la 10 salariați), urmat de judeṭele Giurgiu ṣi Vaslui (15 la 10) ṣi judeṭul Botoṣani (14 la 10), potrivit datelor INS.

  • La cei 68 de ani ai lui, nea Vasile e taximetrist. S-a angajat ca să-și susțină băiatul, care a rămas fără serviciu și are și un copil de crescut. Vasile e unul din cei peste 17.000 de pensionari care au preferat să-și prelungească viața activă. Nea Vasile știe că pensiile viitoare sunt plătite din taxele și impozitele achitate de românii care vor lucra în acel moment. Ele nu sunt plătite dintr-un fond care există și care a fost construit de-a lungul timpului, ci din niște bani cheltuiți în secunda a doua după ce CAS-ul e colectat. Și asta are o importantă enormă și pentru viitorii pensionari, din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte pentru că pensia lor va depinde de numărul tinerilor care vor fi în țară în acel moment. Cu cât aceștia vor fi mai puțini, cu atât pensiile plătite vor fi mai mici. Pentru că pensiile nu vin de la Stat ci de la cei care muncesc atunci când tu te pensionezi!

Mai jos, raportul dintre numarul mediu al pensionarilor de asigurări sociale și cel al salariaților, pe județe (click pentru a mări imaginea):

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat se situează sub nivelul pensiei medii pe ţară (1450 lei) pentru cele mai multe dintre judeţele ţării. În această situaţie s-au regăsit 76,2% dintre judeţe cu diferenţe faţă de pensia medie pe ţară între –20,6% şi –0,8%, valorile cele mai reduse înregistrându-se în judeţele: Botoṣani (1152 lei), Giurgiu (1160 lei) ṣi Vrancea (1178 lei). Niveluri mai ridicate s-au înregistrat în 10 judeţe, pentru care, depăşirea pensiei medii pe ţară s-a situat între +1,0% şi +32,8%, la limita superioară a intervalului situându-se judeṭul Hunedoara (1925 lei), urmat de Municipiul Bucureşti (1831 lei) şi Braşov (1720 lei).

​Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că este nevoie de o creştere a numărului de persoane active care să cotizeze la bugetul de asigurări sociale, în condiţiile în care creşte numărul de pensionari şi se constată şi o creştere a ratei şomajului.

„Provocarea noastră este încă din prima secundă să creştem şi să impulsionăm viaţa activă pentru că cifrele, pe fond, nu arată bine, avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii evidentă, avem deja nişte semnale de creştere a şomajului pentru că se resimt efectele pandemiei şi atunci ca o primă soluţie trebuie să acţionăm pentru creşterea ocupării şi impulsionarea vieţii active”, a afirmat Raluca Turcan.

Turcan a explicat şi că România are 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu sau fără penalizare, aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaş, iar dintre aceştia peste 200.000 lucrează după pensionare.

„În România numărul de pensionari este în creştere, ceea ce înseamnă că presiunea pe bugetul de asigurări sociale este una foarte mare şi sustenabilitatea sistemului de pensii este şubredă şi e posibil, dacă noi nu creştem rata de ocupare şi vom avea în permanenţă subvenţie de la bugetul de stat pentru bugetul de asigurări sociale, să ne trezim că la un anumit moment îţi crapă frâiele economiei şi scade puterea de cumpărare a unei pensii”, a adăugat ministrul Muncii.

Totodată, Raluca Turcan a ținut să precizeze că România a majorat punctul de pensie în plină criză sanitară, iar în acest an se plătește această creștere.

”Am avut cea mai mare majorare a punctului de pensie în 2020, în plină criză sanitară, iar anul acesta plătim pensiile majorate cu 14% la finalul anului trecut”, a spus Raluca Turcan la Antena 3.

Totodată, ministrul Muncii a vorbit și despre inechitățile din sistemul de pensii. Potrivit acesteia, există ”uriașe inechități”, dând exemplu variația dintre pensiile încasate. Mai exact, există pensii care variază între 157 lei și 1756 lei, pentru același puncte acumulate.

”Pentru pensionari cu același număr de puncte de pensie, avem pensii care variază între 157 de lei (compensată de stat, conform legii, până la 800 de lei n.r.) și 1756 de lei, deci pentru același număr de puncte acumulate”, a mai adăugat Turcan.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized9 ore ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized11 ore ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO zi ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse2 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse4 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic6 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized6 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

DiverseO săptămână ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

EconomicO săptămână ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

EconomicO săptămână ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

UncategorizedO săptămână ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Top Stiri Comisarul