Connect with us

Actualitate

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă: Va fi permisă deplasarea în noaptea de Paște până la ora 5.00 dimineața / Pe litoral va fi limitat gradul de ocupare la 70% – Esential

Publicat

pe

​Toate localităţile vor putea permită circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, adică în noaptea de Paște, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase, se arată în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021. Mai mult, în zilele de în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, în toate localitățile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00.
În aceste zile, în intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în următoarele localităţi:

a) Zona Mamaia Nord, județul Constanța
b) Năvodari, județul Constanța
c) Mamaia și Mamaia-Sat, județul Constanța
d) Constanța, județul Constanța
e) Agigea, județul Constanța
f) Eforie Nord, județul Constanța
g) Eforie Sud, județul Constanța
h) Techirghiol, județul Constanța
i) Tuzla, județul Constanța
j) Costinești, județul Constanța
k) Neptun-Olimp, județul Constanța
l) Jupiter, județul Constanța
m) Cap Aurora, județul Constanța
n) Venus, județul Constanța
o) Saturn, județul Constanța
p) Mangalia, județul Constanța
q) 2 Mai, județul Constanța
r) Vama Veche, județul Constanța.

Hotărârea de Guvern mai prevede ca în toate localităţile să se permită circulaţia enoriașilor musulmani în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

În rest, se păstrează măsurile de până acum.

Astfel, se păstrează măsurile potrivit cărora:

1. – în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara
locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate
cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

2. – în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate
cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite în localitățile prevăzute la pct. 1 nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localitățile prevăzute la pct. 2 nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

De asemenea, în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Mai mult, tot în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şicompletările ulterioare, se păstrează obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

Aceste măsuri nu se aplică operatorilor economici, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, respectiv, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Valabilă rămâne și excepția, astfel încât, în intervalul orar 18,00 – 5,00, operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness, în toate localităţile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Această măsură nu se aplică în localitățile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized23 de ore ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic6 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic7 zile ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

UncategorizedO săptămână ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 săptămâni ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Top Stiri Comisarul